« Doar Eminescu simţise primejdia destrămării „comunităţii” romîneşti, a
„lumii romîneşti”, prin „liberalism” şi „democraţie”. In lupta împotriva
„scribilor” şi împotriva Jidanilor, ca agenţi ai disoluţiei sociale,
Eminescu găseşte uneori accente „socratice”, şi propunerile sale de
reformă socială şi politică se aseamănă celor enunţate de Platon în
Republică : întoarcerea la tradiţie, la monarhia absolută, la o
„regalitate ideală”. Dar procesul de atomizare a clasei conducătoare şi
de democratizare a formei de gujvernămînt cu nefastul regim al
partidelor politice îşi urmează cursul fatal. Reacţiunea ideologică o
găsim însă mai mult în literatură decît în filosofie. Filosofia e
copleşită de influenţe din afară şi contribue mai mult la grăbirea
disoluţiei decît la oprirea ei. Filosofii romîni, întrucît putem vorbi de existenţa lor, se
încadrează în filosofia „europeană”, fără a simţi nevoia de a-şi
preciza punctul lor de vedere personal în „comunitatea romînească”, fără
a simţi nevoia de a reflecta asupra situaţiei lor personale în
„cosmosul romînesc”. Nici un accent de revoltă împotriva
individualismului, relativismului, cosmopolitismului propagat de
sofiştii veniţi din toate părţile lumii, nicio încercare de construire a „comunităţii romîneşti ideale”. Democraţia
liberală demagogică îşi desăvîrşeşte opera : şi în literatură şi în
filosofie individualismul, scepticismul, materialismul ateu,
socialismul, cosmopolitismul, umanitarismul infectează societatea de sus
în jos, deslănţuind toate pasiunile individuale şi pregătind
prăbuşirea. »
(Traian Brăileanu în TEORIA COMUNITĂŢII OMENEŞTI)
« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru
Comentarii
Trimiteți un comentariu