Democraţia liberală demagogică îşi desăvîrşeşte opera

 « Doar Eminescu  simţise primejdia destrămării „comunităţii” romîneşti, a „lumii romîneşti”, prin „liberalism” şi „democraţie”. In lupta împotriva „scribilor” şi împotriva Jidanilor, ca agenţi ai disoluţiei sociale, Eminescu găseşte uneori accente „socratice”, şi propunerile sale de reformă socială şi politică se aseamănă celor enunţate de Platon în Republică : întoarcerea la tradiţie, la monarhia absolută, la o „regalitate ideală”. Dar procesul de  atomizare a clasei conducătoare şi de democratizare a formei de  gujvernămînt cu nefastul regim al partidelor politice îşi urmează cursul fatal. Reacţiunea ideologică o găsim însă mai mult  în literatură decît în filosofie. Filosofia e copleşită de influenţe  din afară şi contribue mai mult la grăbirea disoluţiei decît la oprirea ei. Filosofii romîni, întrucît putem vorbi de existenţa  lor, se încadrează în filosofia „europeană”, fără a simţi nevoia  de a-şi preciza punctul lor de vedere personal în „comunitatea romînească”, fără a simţi nevoia de a reflecta asupra situaţiei  lor personale în „cosmosul romînesc”. Nici un accent de revoltă împotriva individualismului, relativismului, cosmopolitismului propagat de sofiştii veniţi din toate părţile lumii, nicio încercare de construire a „comunităţii romîneşti ideale”. Democraţia liberală demagogică îşi desăvîrşeşte opera : şi în literatură şi în filosofie individualismul, scepticismul, materialismul ateu, socialismul, cosmopolitismul, umanitarismul infectează societatea de sus în jos, deslănţuind toate pasiunile individuale şi pregătind prăbuşirea. »


(Traian Brăileanu în TEORIA COMUNITĂŢII OMENEŞTI)