Un ecumenism islamofob de-o vară (pe marginea unei cărți traduse la editura Nemira). Sub acest titlu vag, Vladimir Agrigoroaei comentează în 2015, o carte tradusă în 2015 la Nemira. Ce mă face pe mine, Dan Culcer, să comentez textul agrigoresc din Contributiors? Doar un detaliu.
Traducând cartea lui Philippe Nemo, Regresiunea
intelectuală a Franței, pentru Editura LIMES din Cluj, am aflat de existența cărții și autorului Sylvain
Gouguenheim, cel care publicat în Franța (martie 2008) o carte intitulată Aristote
au Mont Saint Michel. Scandalul provocat de o stângă islamofilă a fost absurd, scoțând cartea din domeniul științei și aruncând-o pe taraba conflictelor politice.
Philippe Nemo descrie astfel situația : «Aceleași atitudini sunt predominante, de asemenea, în mediul academic (acest lucru nu are nicio legătură, bineînțeles, cu faptul că nivelul intelectual al universității s a prăbușit în mai multe domenii, având în vedere masificarea universităților și recrutarea politico sindicală care a prevalat acolo, necontestată de patruzeci de ani). De fiecare dată când cineva spune sau scrie ceva contrar noii religii, zvonul blasfemiei se umflă. Autorul este condamnat imediat, și el este tot mai sever condamnat de oameni care știu tot mai puțin despre ce este vorba. La bătaia tam tamului, din toate tufișurile, curajoși războinici aleargă să se alăture dansurilor de sacrificiu, pregătiți să străpungă cu sulițele lor sau să-l copleșească cu jeturile de pietre pe cel despre care li se spune că este vinovat, dar despre vina presupusă nu știu nimic din surse primare, verificate.»
«Ultimii ani ne au oferit o mulțime de exemple. Voi cita unul care m a frapat în mod special (și care m a durut ca fost student la École normale supérieure de Saint Cloud). Un profesor de istorie de la ENS Lyon (fostul Saint Cloud), Sylvain Gouguenheim, a publicat în martie 2008 o carte intitulată Aristote au Mont Saint Michel, unde a studiat căile de transmitere ale culturii antice spre cultura europeană medievală. A arătat că această transmisie nu a fost nici prima, nici doar fapta arabilor, ci a urmat și rute directe, în special prin mănăstirea benedictină din Mont Saint Michel, într un moment anterior Reconquistei și anterior multiplicării contactelor între lumea europeană și cea musulmană. Era această teză adevărată sau falsă? Să presupunem că, în principiu, ar putea comporta unele erori, omisiuni sau aproximări. Toate acestea trebuiau să fie discutate cu argumente pro și contra, în reviste științifice și alte incinte academice. Dar, în schimb, cartea a făcut obiectul unei campanii de denunțare și de ură absolut incredibile. [83] O petiție a fost lansată cu scopul de a-l elimina pe Sylvain Gouguenheim din profesoratul lui de la École normale supérieure, a fost târât în fața instanțelor de judecată, în conformitate cu legile pe care le am prezentat mai sus (a fost exclus din CNRS [Centre Nationale de la Recherche Scientifique]). În cadrul aceleiași acțiuni de epurare, a fost atacat filosoful Roger Pol Droit, care a avut imprudența să publice, despre carte, un articol non ostil în ziarul Le Monde. Dovada caracterului total irațional și neștiințific a acestui fenomen colectiv este că petiția odioasă a fost semnată în câteva zile de sute de oameni care erau în imposibilitatea să fi citit cartea, deoarece nu ar fi fost material disponibilă într o perioadă atât de scurtă! Prin urmare, este neîndoielnic că au semnat această petiție din pur mimesis, pentru că au primit mesaje electronice și apeluri telefonice susținând că autorul „atacă arabii” (sau ceva similar), că este deci „rasist” și merită evident să fie exclus dintr o instituție publică, în care acești fanatici de stânga se cred proprietarii de acum unici. Ei au semnat prin contagiune, din ură față de „diavolul” care le a fost indicat și (cele două lucruri merg împreună, așa cum René Girard a demonstrat o) din dorința înfricoșată de a rămâne, la rândul lor, bine integrați în grupul sacrificatorilor, preoți, deținătorii puterii universitare și beneficiarii acesteia. Pentru că în aceste fenomene sacrificiale ținând de mentalitatea primitivă, unul care este cu este împotriva,1 iar ceea ce este împotriva este susceptibil de a fi sacrificat pe același rug ca prima victimă. Cred, de altfel, cu tristețe, că cel puțin unii dintre tinerii doctoranzi și cadre universitare care sunt printre semnatarii acestei petiții sordide au semnat o mai puțin din orbire cât dintr o decizie grijulie să urle cu lupii pentru a păstra o șansă că vor obține într o zi un post în confrerie. Se întrevede ce fel de generație de „savanți” ni se pregătește, cu o astfel de indiferență față de adevăr și această adaptare la servilism.2 [84]
1 Comuniștii bolșevici formulaseră corect: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră !” [n.trad.]
2 Fenomene similare au avut loc în Statele Unite atunci când așa numita mișcare „Politic correct” a înflorit acolo și de aceea am spus la început că rezistența mută a corpurilor sociale la gândirea critică liberă afectează un întreg set de societăți moderne și nu doar Franța. Cel puțin, în America, pluralismul academic a permis administrarea rapidă a contra otrăvurilor. Un astfel de pluralism nu există în universitatea franceză.
Iată observațiile lui Vladimir Agrigoroaei.
«Mai pe înțelesul tuturor: nimeni nu neagă că în construcția Europei un rol important l-au jucat filozofia greacă și științele care o însoţeau. Numai că ele nu au fost moștenite în Evul Mediu, a existat o fractură între Antichitate și secolul al XII-lea. Au ajuns în Occident printr-un intermediar arab. Așadar, ori de câte ori vocile de dreapta aduc în discuție identitatea europeană (catolico-protestantă și totodată greco-romană), cele de stânga trâmbițează aportul arab și îndeamnă la înmuierea argumentului religios. În acest context a apărut cartea domnului Gougenheim. Ca o reacție a unui cercetător de confesiune catolică, enervat de repetarea argumentului care îl stânjenea. Și-a propus să-l demonteze, să parașuteze filozofia greacă în mediul francez al secolului al XII-lea. Să creeze o unealtă cu care să se poată apăra.»
Și un comentariu al cititorului Andrei Oroban
Nu știam ca a nu fi de acord cu o teorie care susține influența
majoră a islamului asupra gândirii filosofice apusene, in special
aristoteliciene, se numește islamofobie. Domnule Agrigoroaei, ignorarea
cu obstinație a faptului ca gândirea greacă a ajuns in lumea araba prin
munca de traducere a unor creștini nestorieni sau monofiziți cum se
numeste? Gândind in modul dl. Agrigoroaei, putem eticheta drept
islamofobi multi savanți germanofoni din a doua jumătate a secolui al
XIX-lea si din prima parte a celui de-al XX-lea, pe care, de altfel,
Gouguenheim ii citeaza adesea. Asta a fost si avantajul/dezavantajul sau
ca alsacian: stie germana. Intr-adevăr, islamofilia este in Franța la
ea acasă si stă cu chirie in restul tărilor europene. Mă așteptam ca
domnul Agrigoroaiei sa analizeze lucrarea doar din perspectiva
subiectului tratat de ea si nu ancorand-o in chestiunile socio-politice
franceze de dupa criza Charlie Hebdo, avand in vedere specializarea sa
in medievistica. Nu de alta, dar cartea a fost publicata in Franta, in
2008.
„Bucurându-se” de atâta ura din partea francezilor, ea a trezit
instantaneu curiozitatea lumii savante internaționale. Oricât de falsa
ar fi teza lui Sylvain Gouguenheim, cartea sa va suscita si pe viitor
atentia savantilor numai si pentru persecuția la care ea si autorul ei
sunt supusi. Sa dai o fatwa impotriva unui om doar pentru ca a scris o
carte cu care nu esti de acord, tine de un tip de mentalitate ce nu prea
isi mai găsește astăzi locul in lumea europeana, fie ea si euro sceptica. Tot in spiritul acestei fatwa s-au comportat si multi savanți francezi neangajați religios, care, năpustindu-se asupra
preaîndrăznețului alsacian, au reușit sa actualizeze o autentica vânătoare medievala de vrăjitoare. Sunt convins ca unii dintre ei cu
bucurie ar fi asistat la o ardere publica pe rug a sa. Salman Rushdie se
„bucura” si el de aprecierea unor astfel de savanți.
Dan Culcer. Concluzia mea. Pe care o scriu deși nu cred că se mai află cineva care să revină pe această nouă pagină de blog, nici pe cea veche, din Contributors 2015.
De ce stânga franceză (caviardică sau populistă), cea a corectitudinii politice, crede că ar trebui aplanată islamofobia la frânci? Poate fiindcă se folosește de discursul islamofilic ca să obțină voturi la diferitele confruntări electorale. Exemplul recent (2022) al demagogului Melanchon este probant. Doar atâta și ar motiva efortul. Am tradus o carte de Philippe Nemo, tipărită de LIMES (Cluj), în care se explică și demonstrează (vezi citatele de mai sus) modul în care s-a instalat cenzura în Franța în ultimele decenii. Primirea în Franța a cărții comentate colateral de Vladimir Agrigoroaei, este la Philippe Nemo argument pentru a demonstra cum orice prilej este folosit de inchizitori pentru reinstalarea violentă a cenzurii : Sylvain Gouguenheim, Aristote au Mont-Saint-Michel: Les racines grecques de l’Europe chrétienne, Paris, Seuil, 2008. Pentru traducerea românească: Sylvain Gouguenheim, Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile grecești ale Europei creștine, trad. Eduard Florin Tudor, București, Nemira, 2011.
Comentarii
Trimiteți un comentariu