Extrag din blogul scriitoarei Mirela Roznoveanu acest detaliu important referitor la comportamentul unui scriitor român, distins cu totul felul de premii pentru operă. Oare aceste distincții, titluri și funcții nu se datorează în parte și cumințeniei sau prudenței Gabrielei Adameșteanu, una dintre multiplele relații feminine ale colegului meu de redacție, Mihai Sin?
New York – Munchen, Octombrie 2004
«Titu Popescu: Eu disting astfel pe colegii noştri din ţară: cei care vin să se întîlnească cu noi şi cei care nu vor/pot să o facă, din cauză de motive/temeri pe care ei le ştiu bine. Subscrii la această dicotomie neortodoxă?
Mirela Roznoveanu. Gabriela Adameşteanu, de pildă, mi-a atras atenţia că dacă nu încetez să mai scriu articole politice virulente în presa din exil, voi fi tratata în ţară ca Paul Goma. Îţi dai seama ce onoare. Pentru ea era o grozăvie. După aceasta m-a evitat constant cînd a mai venit la New York. Este doar un exemplu. Bine, la asta se mai adaugă încă ceva. Gabriela îmi ceruse cu câţiva ani în urmă să îi dau cîteva pagini din jurnalul meu scris în zilele revoluţiei pentru a le publica în ”22” într-un număr aniversar al Revoluţiei din decembrie 1989. I-am trimis un fragment pe care nu l-a publicat pe motiv că era ”prea personal”. Înainte de a-i trimite acel fragment, Gabriela mă rugase în mod expres să îmi rescriu jurnalul, sau măcar fragmentele pe care i le trimit, conform modului şi tehnicii rememorării din jurnalul Monicăi Lovinescu. Fireşte că mi s-a părut absurd şi nu am făcut-o. În plus, Gabriela nu era de acord cu ceea ce scrisesem în jurnalul meu. De fapt ea a spus că nu poate publica aşa ceva, paginile unui martor ocular al revoluţiei care devenise după revoluţie publicist comentator la România Liberă, pentru că ele puneau în lumină proastă GDS-ul şi alţi amici de-ai ei. Din nefericire, ca o ironie a soartei, Gabriela practică cenzura la ”22”. Ea se comporta exact ca defuncta cenzura comunistă.»
New York – Munchen, Octombrie 2004
«Titu Popescu: Eu disting astfel pe colegii noştri din ţară: cei care vin să se întîlnească cu noi şi cei care nu vor/pot să o facă, din cauză de motive/temeri pe care ei le ştiu bine. Subscrii la această dicotomie neortodoxă?
Mirela Roznoveanu. Gabriela Adameşteanu, de pildă, mi-a atras atenţia că dacă nu încetez să mai scriu articole politice virulente în presa din exil, voi fi tratata în ţară ca Paul Goma. Îţi dai seama ce onoare. Pentru ea era o grozăvie. După aceasta m-a evitat constant cînd a mai venit la New York. Este doar un exemplu. Bine, la asta se mai adaugă încă ceva. Gabriela îmi ceruse cu câţiva ani în urmă să îi dau cîteva pagini din jurnalul meu scris în zilele revoluţiei pentru a le publica în ”22” într-un număr aniversar al Revoluţiei din decembrie 1989. I-am trimis un fragment pe care nu l-a publicat pe motiv că era ”prea personal”. Înainte de a-i trimite acel fragment, Gabriela mă rugase în mod expres să îmi rescriu jurnalul, sau măcar fragmentele pe care i le trimit, conform modului şi tehnicii rememorării din jurnalul Monicăi Lovinescu. Fireşte că mi s-a părut absurd şi nu am făcut-o. În plus, Gabriela nu era de acord cu ceea ce scrisesem în jurnalul meu. De fapt ea a spus că nu poate publica aşa ceva, paginile unui martor ocular al revoluţiei care devenise după revoluţie publicist comentator la România Liberă, pentru că ele puneau în lumină proastă GDS-ul şi alţi amici de-ai ei. Din nefericire, ca o ironie a soartei, Gabriela practică cenzura la ”22”. Ea se comporta exact ca defuncta cenzura comunistă.»
Comentarii
Trimiteți un comentariu