Treceți la conținutul principal

Dan Culcer. La marginea satului, la răscruce (Poem în-scris)



La marginea satului, la răscruce,
Trasă de un cal costeliv, la marginea satului, la răscruce,
oprește căruța, omul cu privirea măsoară căderea.
Cărăușul coboară, se închină unui lemn cândva înfipt în pământ,
acum căzut, culcat în zăpada moale, rece, răscolită de vânt.
Lemnul acesta poartă încă-n spinare
o tinichea vopsită în culori omenești,
acum cojite, devenite supralumești.
Calul nu mai are răbdare, întinde gâtul
spre ieslea mirositoare pe care o simte de departe
plină cu fân blând, în care zace gol, zgribulit, un vestitor
abia ieșit din pântecele mamei, ocrotitor.
Ieslea se ascunde în centrul satului
În centrul lumii, lume bântuită de cai costelivi, de copii înfometați,
de cărăuși obosiți, de trecători orbi, de supraveghetori.
Toți ies dintr-un somn lung ochind spre pântecul lumii,
în centrul căreia, ca un buric, se înalță, turn de priveghi
la nașterea mântuitorului, ieslea cu fân bun.
Vijelia acoperă crucea. Un nou vestitor moare de frig.
Dan Culcer
Rândunica nu e pasăre călătoare

Rândunica, hirunda hirundinis, nu e o pasăre călătoare,
ea revine de unde a plecat, își regăsește,
își apără cuibul, casa, locul nașterii,
când, cenușie, altă pasăre, hulpavă, agresivă, poate doar leneșă,
se înstăpânește, în lipsa ei, pe coliba vecină,
cu greu construită de harnica zburătoare din picături de lut,
înainte de plecare în lungul drum spre soare, spre sud,
în zigzaguri fulgerătoare, sub ștreașina bisericii vechi.

Nu se declară război întregului clan cenușiu,
nu se bat stoluri sub cer, nici vecinii, ca orbii.
În văzduh se întretaie liber traiectoriile tuturor,
spațiul aerian e fără hotare.

Cuibul acesta nu poate fi închiriat, vândut, dăruit,
nu e subiect de tranzacție.
Pot primi un vecin, pot așterne drumețului trudit
pat pentru o noapte, odihnă.
Pot împărți cu el boabe de grâu,
apoi se cuvine să-și vadă de drum,
să se întoarcă la ai săi, la cuibul neamului său.

Dacă nu, dacă oaspetele rămâne la mine fără drept,
fără să-i fi dat voie, atunci coliba spurcată de fur va fi abandonată,
intrarea colibei — zidită, cimentată cu alte picături de lut care, zvântate,
fac din cuib pe vecie capcană, cavou, urnă funerară, piatră de mormânt,
lespede de uitare, semn de strigare pentru toți năvălitorii :
Dacă intrați în casa mea, fără vrerea mea,
acesta vă va fi destinul. soarta, pedeapsa!

Nechematele păsări ce s-au înstăpânit fără drept pe cuibul meu,
se vor sufoca, trupul lor se va usca, mumificat de pământul meu
dar nimeni nu va avea voie nici nevoie să le pomenească numele.

Dan Culcer
1 decembrie 2018

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …