Apologia unui dictator sau descriere lucidă, deși schematică, a două etape istorice

Maria Diana Popescu este o foarte activă ziaristă care trăiește în Germania șio colaborează la două reviste dintre care una cred că nu are decât o versiune online, Art@mis.
Am remarcat tonul dinamic și analizele adesea pertinente din textele sale și am preluat și difuzat unele care mi s-au părut interesante, bine scrise.
Textul din care citez câteva fragmente se intitulează „Trebuia înlăturat pentru că gândea românește!” (reprodus de mine după situl lui Ion Coja) și pare să fie o adevărată apologie a personalității și acțiunii lui Nicolae Ceaușescu.
Este vorba oare de o apologia unui dictator sau de o descriere lucidă chiar dacă schematică a două etape istorice?
« Indiferent ce a fost şi cum a fost, preşedintele Republicii Socialiste România (pentru cei mai tineri, aşa era denumirea oficială a ţării noastre, în 1989), Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena Ceauşescu, erau oameni de stat şi au fost eliminaţi în stil mafiot, prin împuşcare cu rafale de Kalaşnikov, în marea Sărbătoare a Sfîntului Crăciun, după o „judecată” sumară şi strîmbă. După execuţia barbară şi ruşinoasă, dictată pe 24 decembrie, prin telefon, de la Bucureşti, de un grup din care făceau parte Brucan, Iliescu, Măgureanu, Roman, Voican, Militaru, Kemenici, care aveau garanţia impunităţii lor, totul s-a prăbuşit în România şi am ajuns, realmente, sclavi într-o sărăcie lucie. Cît curaj au Petre Roman şi restul asasinilor când afirmă că trupurile Ceauşeştilor şi filmul execuţiei au dispărut timp de cîteva ore!
Ex-preşedintele României şi soţia sa, Elena Ceauşescu, nu au fost condamnaţi de un tribunal oficial.
Au fost executaţi, potrivit unei hârtii scrise şi semnate, pe 23 decembrie 1989, de către Ion Iliescu, dată la care el nu avea nici o calitate oficială în conducerea Statului Român, în afară de cea de şef al găştii de „profitori sub acoperire” de revoluţionari, ce încercau anihilarea adevăraţilor revoluţionari, pentru a nu scăpa din mînă puterea. Conform zicalei „frica păzeşte bostănăria”, la scurt timp după asasinarea celor doi, de teamă că poate le va veni rîndul şi lor, călăii au trecut, urgent, la abolirea pedepsei capitale în România. Ceauşeştii au fost ucişi cu sînge rece, iar cei implicaţi în asasinarea cuplului prezidenţial ar trebui să răspundă în faţa legii. Acum! »
« Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu se baza pe „neamestecul în treburile interne ale altor state”. Şi pentru că, pe plan internaţional, fostul preşedinte acţiona şi gîndea româneşte, trebuia înlăturat şi înlocuit cu o marionetă care gîndea şi acţiona pe dublu canal: în favoarea marilor puteri capitaliste, dar păstra, prin telefonul roşu, conexiunea cu Moscova…»
« Ceauşescu a oferit românilor: educaţie de înaltă clasă, într-un învățământ gratuit, loc de muncă garantat, locuinţă pentru fiecare familie sau tânăr, asistenţă medicală gratuită (chiar dacă nu se ridica la standardele europene de astăzi, când românii mor cu zile). A oferit demnitate umană şi protecţie socială. Ce-a dat capitalismul românilor? Sărăcie, şomaj, hoţie, tâlhărie, droguri, etnobotanice, escrocherie, homosexualitate, lesbianism, prostituţie, sclavie, discriminare, crime şi pistol la brâu tuturor nenorociţilor. Cine a suferit în regimul dinainte de ’89? Puturoşii, proştii, curvele şi hoţii de buzunare. Desigur, şi atunci se făceau abuzuri, dar nu pot fi comparate cu cele de astăzi. Ultimii 24 de ani de după lovitura de stat şi asasinarea cuplului prezidenţial au fost cu adevărat dramatici. Părinţii au trăit dictatura cu regim socialist, nu comunist, cum zic necunoscătorii şi ignoranţii, care nu ştiu pe ce lume trăiesc şi cu ce se mănâncă Istoria de pînă în 1944, şi chiar cea până în 1964.»

Am o rezervă esențială față de acest articol. Identificarea regimului politic și a statului cu persoana lui Nicolae Ceaușescu. Așa cum înainte și imediat după decembrie 1990 toate necazurile, eșecurile, prostiile și crimele erau atribuite direct sau indirect deciziilor lui Ceaușescu, tot așa acest text simetric atribuie notele pozitive ale sistemului anterior lui decembrie 1989 tot unui individ. Că acesta gândea românește, adică în interesul majorității populației României, nu știu. Dacă așa era, oricum gândea prea încet față de necesitățile reale ale României. Centralismul era excesiv. Controlul abuzurilor era practic imposibil, deși s-au făptuit câteva încercări, pe care nu ar trebui să le uităm, de redresare economică și de asanare morală. Reale, campaniile contra hoțiilor, a mitei au lăsat urme în arhive. Cândva în redacția Vatra, la începutul anilor 80, pusesem pe perete un afiș dintr-o astfel de campanie, care făcea de fapt lista multor păcate ale cetățenilor români, corupți, mitocani, șpăgari etc  Nu știu cine a lansat campania, nic cât a durat și cu ce efecte. Ea a existat însă, ceea ce dovedește cel puțin intenția pozitivă a celor care au conceput-o. Dar și într-un caz, cel economic, ca și în celălalt, cel moral, victoriile procesului de asanare nu se datorau geniului carpatic sau sistemului politic ca atare, ci acelora dintre români care căutau să-și facă bine meseria, care luau în serios legile și codul penal, în ciuda tâmpeniilor care cădeau de sus. 

Echilibrul imaginii acestei epoci se va restabili atunci când istoria României postbelice va fi scrisă nu pe bază de propagandă contrară sau pe bază de impresii, ci pe documente. Există cărți multe deja, dar cine le mai citește, când presiunea grijilor zilei de mâine a devenit pentru cei mulți insuportabilă? Difuzez acest text pentru adevărurile pe care le afirmă despre situația de după decembrie 1990 :

«Toată bogăţia ţării, — scrie Maria Diana Popescu— adunată cu sudoarea poporului, a fost confiscată de „elita” politică şi financiară, în cârdășie cu organismele financiare mondiale, de băieţii şmecheri, de pungaşii pripăşiţi pe la noi şi prin guvern, care ne dau atât cât să nu murim de foame. Chiar nu înţeleg de unde toată stupizenia unor colegi de breaslă de a se raporta doar negativ la ceea ce a fost pe vremea lui Ceauşescu? Să lăsăm trecutul distrus cu bună ştiinţă şi cu rea-credinţă, şi să-i întrebăm pe neisprăviţii care au acumulat averi uriaşe, pe care nu le puteau realiza într-un mileniu prin muncă cinstită, de ce ne-au îndatorat până la sufocare, de ce au jefuit averea ţării, pe care au depus-o în bănci străine, de nu mai avem fonduri pentru investiţii, pentru salarii şi pensii? Dacă tot se plâng că nu mai sunt bani pentru investiţii, de ce nu investesc, ei, banii furaţi de la popor? De ce, oare, tot aşteptăm noi investitori străini? Aceştia nu vor urmări niciodată binele ţării unde fac investiţia, ci, firesc, propriul lor profit, cât mai mare, pe care-l vor externa, în valută, nu în lei. Leii îi lasă pentru vânzătorii de ţară autohtoni, care le asigură calea spre câștiguri ilicite.» 

Restaurația capitalistă a fost și este o grozavă tragedie colectivă., nu doar în România. Ceea ce nu înseamnă că plâng pe mormântul socialismului, decretat multilateral dezvoltat. Era un proiect care avea șanse de realizare. Acum, șa zisul proiect european este unul tot atât de inegalitar ca și cel din COMECOM-ul controlat de sovietic. Nu știu dacă responsabilii crizei provocate de Restaurație vor fi vreodată judecați și pedepsiți. Aș vrea să trăiesc aceste moment de reechilibrare morală a noastră. 

Dan Culcer