Treceți la conținutul principal

1. O bandă de eunuci, păzitori ai Seraiului, angajați la Poartă

 Când scriam aceste rânduriu nu cunoșteam clasamentul de mai jos, dar integram Isaraelul printre țările imperiale. Un alte imperiu decât cel clasic, teritorial, terestru sau maritim. Un imperiu de putere economică, militară și influență.
« Soixante-dix ans d’existence à peine, 27.000 km2 et huit millions d’habitants, et pourtant. Le célèbre magazine d’actualités américain ‘U.S. News & World Report’ a publié son classement annuel des 25 pays les plus puissants au monde. Pour établir ce classement, le magazine utilise de nombreux critères dont leur capacité à établir des alliances, leur puissance économique et militaire, leur avancée technologique, leur poids politique ou encore leur place dans le leadership mondial.
Sur ces vingt-cinq pays, Israël est classé à la 8e place! Les pays qui devancent l’Etat juif sont dans l’ordre les Etats-Unis, la Russie, la Chine, l’Allemagne, la Grande-Bretagne, la France et le Japon. Israël devance des pays tels que le Canada, l’Australie, l’Italie, l’Espagne, la Turquie, la Corée du Sud, la Suède, l’Inde ou l’Iran!

Iatăce scrie Wikipedia despre acest periodic influent :
«
U.S. News & World Report est un magazine d'actualité américain publié à Washington. Comme le Time et Newsweek, il a longtemps été leader pour les nouvelles hebdomadaires, se concentrant plus que ses homologues sur l'actualité politique, économique, la santé et l'éducation. Depuis quelques années, il est devenu particulièrement connu pour son système de classement et ses rapports annuels concernant les universités, écoles et hôpitaux américains.
Depuis juin 2008, le magazine a réduit son rythme de diffusion par trois fois, passant d'abord d'hebdomadaire à bimensuel1, puis à mensuel en novembre 20082. En novembre 2010, il est rapporté que le U.S News & World Report passerait à un format informatique, prenant effet après la publication du numéro de décembre; les numéros spéciaux sur les universités, hôpitaux et la finance seront, quant à eux, toujours imprimés[réf. souhaitée].
Considéré comme conservateur, il est le troisième magazine le plus vendu aux États-Unis après Time et Newsweek. Il est issu de la fusion en 1948 d'United States News, fondé par en 1933, avec World Report.
Depuis 1983, le magazine publie chaque année un classement des universités américaines connu, mais parfois controversé.»

În România, o bandă de eunuci, păzitori ai Seraiului, angajați la Poarta Noului Ierusalim, se străduiesc să incite, cu toate ocaziile, sub toate pretextele disprețul, ba chiar ura localnicilor, prin provocări din ce în ce mai nerușinate, doar pentru a-și motiva existența de stipendiați, de lefegii, pentru a putea beneficia, până la pensie și după, de soldele pe care li le asigură celor care îi slujesc ca «saianimi» ( ca să folosim termenul tehnic lansat de Jacob Cohen) autoritățile unui mic stat din Orientul Apropiat, una din teocrațiile din zonă, Israel, sau ale unui stat vecin, iredent prin însăși ideologia care stă la baza constituirii sale. Statul Magyarorszag,în contururile sale actuale, există doar din 1919. Continuitatea constituțională, cu formele statale anterioare este imaginară, ideologică, nu juridică, ca monarhie fără monarh, condusă de un regent, apoi republică populară.  Sistemul anterior a fost o monarhie dualistă austro-ungară, care a dispărut ca stat.

Acești saianimi (evrei sau maghiari) sunt agenți de influență plasați în posturi de tip sinecură, lefegiii unui stat străin, care acționează pe teritoriul României sub acoperire. Adică, de pildă,în cazul evreilor, folosesc emblema Guvernului României, denumirea de Institut Național și porecla de Elie Wiesel, numele unui evreu de cultură maghiară din Sighet, laureat al Premiului Nobel, nu se știe pentru ce (căci însăilările sale ficționale nu sunt nici literatură, nici mărturie, ci ideologie literaturizată, ca pe vremea realismului socialist). 
Insul s-a născut la Sighet, oraș despre care, pe situl unei instituții care-i poartă numele, se scrie, într-o totală aproximație, că în 1928 «avea o majoritate evreiască de 38,6%». Termenul de majoritate pare să aibă un alte sens, în limba redactorilor, decât în limba română.

Alte Înalte Porți, situate la Vest sau la Est, Statele Unite ale Americii, Franța, Germania, Rusia, practică față de români și față de autoritățile marionete ale acestui stat colonizat, aceeași politică împănată cu momeli și amenințări, precum se împănează fripturile cu căței... de usturoi. Toți vor să impună în România o agendă politică care le va permite să ne mențină țara în acest statut de semi-colonie sau chiar de colonie, în anumite zone ale vieții economice, sociale și politice.

Va trebui să-i numim pe toți acești lefegii, nu ca să alcătuim doar o nouă listă neagră (de care se teme un activist al corectitudinii politice, Laszlo Alexandru), precum cele care circulă pe Internet și prin caietele de școlari sârguincioși ale unor patrioți de strânsură și de ocazie, ci pentru a indica clar cine ne sunt dușmanii, pentru a-i neutraliza. 
Legile impuse de acești lefegii, de tipul legilor sau proiectelor de legi dedicate stârpirii «antisemitismului» sunt de fapt legi de îngrădire a libertății de opinie, legi de cenzură. Din principiu, sunt împotriva oricărei cenzuri,  sunt pentru eliminarea tuturor legilor de acest tip din arsenalul juridic al României și pentru redefinirea urgentă a priorităților naționale. 

Minoritatățile evreiască și maghiară din România nu sunt în pericol în niciun fel, din nici o direcție. Dar insistența cu care se evocă, de căre pesudo-lideri comunitari, pericole inexistente (îmi) produce o saturație simbolică. Dimpotrivă, acestor comunități li se acordă în presă o importanță exagerată, față de ponderea lor demografică și socială reală. Statul român, conndus acum de trădători, de agenți străini sau de irespoonsabili, le oferă acestor minoritari posibilitatea subvenționată de a construi instituții al căror scop este, culmea!, slăbirea sau disoluția statalității românilor.  
Intervențiile unor ambasadori ai SUA, în ultimele decenii mai ales evrei declarați, în politica internă a României, prin presiuni, manifestările publice ale unor astfel de ambasadori, sub formă de vizite în sinagogi, de pildă, de întâlniri cu membri ai comunității evreiești din diferite zone, sunt semnele unui tratament preferențial, dar și a unui  tratament discriminatoriu față de restul populației României, o adevărată activitate abuzivă, dincolo de limitele legale ale cadrului diplomatic.
Se pune întrebarea dacă acești ambasadori au fost trrimiși în România pentru a reprezenta intereselor americanilor în general, sau doar ale unor evrei, americani sau nu. Am mai scris despre asta, nu insist. 

Intervențiile unor reprezentanți ai Ungariei au același scop destabilizator, atunci când sprijină ideologiile și eforturile secesioniste ale unor grupuri de maghiari ardeleni.


Grav este că diplomația României, instituțiile guvernamentale ale României tolerează, cu o inacceptabilă supușenie, aceste comportamente nediplomatice, agresive sau subversive.

Dincolo de aspectul juridic, imixtiunea unor pseudo-lideri comunitari (evrei sau maghiari) și a unor agenți de influență străini, sub pretextul luptei contra antisemitismului, contra fascismului sau împotriva pericolului deznaționalizării (la maghIari) etc., în gestiunea patrimoniului istoric și simbolic al memoriei românilor, este intolerabilă.

Autorii unor opere cenzurate vreme de șase decenii în România comunistă-kominternistă, editați cu precauții rușinoase în epoca așa-zisului național-comunism, sunt din nou puși la index de către acești agenți ai anti-românismului atavic (adică din tată-n fiu, în cazul Florian). Ca patrioți evrei le pot înțelege motivațiile financiare și morale unor inși ca Alexandru Florian, MM Katz și alții. Dar nu văd nici un motiv ca activitatea lor să fie finanțată de statul românilor, România. Nu văd necesitatea toleranței față de activitatea contrară intereselor românilor, indiferent dacă ea se manifestă în interiorul țării sau în exteriorul acesteia. Iar printre interesele românilor se află, la loc de cinste, cultivarea unei memorii naționale necenzurate, complete și critice, pe baza unor criterii proprii, care nu pot să fie impuse de străini ci trebuie induse de necesitățile supraviețuirii și rezistenței naționale, în această etapă a istoriei noastre, când ne macină criza demografică, neocolonialismul, nivelarea globalizatoare a comercianților trans-frontalieri.


Urmează să vedem apoi dacă mai există în România forțele patriotice coalizabile, necesare pentru a putea crea nu o nouă masă de manevră ci o masă critică, care să producă valul, țunami de va fi nevoie, care va mătura de la cârma României toate aceste gunoaie politice și morale, lăsate pe țărm de valurile mai vechi ale unei pseudo-revoluții, despre care știm de două decenii și mai bine că a fost o lovitură de stat organizată și sussținută de puteri (mai mult sau mai puțin imperiale) inamice României. 

Aceste gunoaie politice și morale, extrase din națiunea română prin manevre de recrutare (plasate în Parlamentul României), sunt cele care tolerează lefegii, ele însele formate din lefegii, dar mai ales participă activ, din 1990 încoace, la distrugerea economiei României, la transformarea românilor în slugi la străini, fiind responsabili pentru declinul demografic și pentru devalizarea României. (va urma)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …