Treceți la conținutul principal

Problemele majore ale majorității

Revista Dilema veche scoate un număr tematic intitulat Problemele majore ale minorităților. Dau mai jos introducerea dosarului, semnată de Matei Martin.
O revistă serioasă (nu Dilema Veche) ar putea dedica un număr special temei formulate astfel :Problemele majore ale majorității. Ce-ar fi să cugetăm împreună pentru a face o listă cu aceste probleme? Dan C.

România sărbătoreşte, anul viitor, Centenarul Marii Uniri. E un moment aniversar, festiv, dar şi un prilej de reflecţie: Ce ne uneşte? Ce ne facem să ne simţim români? Ce mai înseamnă, azi, identitate naţională? Şi cum va arăta România peste încă o sută de ani? Dilema veche lansează o serie de Dosare consacrate Centenarului.
Primul Dosar – cel de faţă – urmăreşte chestiunea minorităţilor naţionale. Nu e o alegere întîmplătoare. Căci – să ne amintim – chestiunea relaţiilor dintre românii majoritari şi celelalte etnii aflate pe teritoriul României Mari a provocat încă de la început tensiuni şi îngrijorări. Dacă destrămarea Imperiului Austro-Ungar a fost văzută ca un moment oportun pentru formarea unor noi state naţionale, comunităţile etnice situate la periferiile sau în afara fostelor imperii au fost înglobate cu garanţii minime că-şi vor putea păstra limba şi tradiţiile. Mecanismele instituţionale s-au dezvoltat, încetul cu încetul, dar asimetric şi, mai ales, inconstant. Garantarea drepturilor civile şi consolidarea formelor de organizare ale comunităţilor etnice a trecut prin etape de entuziasm constructiv şi de obnubilări descurajante. Holocaustul împotriva evreilor, prigoana romilor din primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi, regimul comunist totalitar, cu accentele naţionaliste. În fine, în postcomunism, s-a arătat constant cu degetul spre „iredentismul maghiar“ şi spre pericolele dezbinării.
Peste această istorie instituţională complicată se suprapune o relaţie ambiguă şi inegală a românilor cu ceilalţi: dacă germanii, de pildă, sînt văzuţi mai degrabă în termeni pozitivi, romilor le sînt atribuite defecte inacceptabile. Alteritatea provoacă teamă şi perplexităţi. Într-o ţară în care sînt recunoscute, oficial, 18 minorităţi naţionale, convieţuirea majoritarului alături de „celălalt“ încă pune probleme. Ce-am învăţat, din această convieţuire, în ultimii o sută de ani? Şi, mai ales, care ar fi resorturile unui patriotism incluziv? Iată ce ne-am propus să aflăm în Dosarul de faţă.»

Atribuirea unor defecte inacceptabile. Defectele pot fi sau sunt inacceptabile? De către cine? Atribuirea acestor defecte este inacceptabilă? Formula este ambiguă. 
Pentru o eventuală clarificare cităm câteva pasaje interesante din Romii: grup social sau minoritate etnică? de Gelu DUMINICĂ
 « Incapabili să dezvolte o viziune modernă de dezvoltare a minorității şi deturnată de mediocri, fără a-şi propune să coaguleze masa de votanți romi care să-și voteze propriii candidați (de altfel, este şi foarte greu ca cineva care trăiește de sute de ani la marginea societății să aibă stima de sine suficient de dezvoltată astfel încît să se exprime, în spațiul politic, etnico-identitar), foarte ușor de „cumpărat“ cu mici atenții oferite în perioada alegerilor, liderii politici ai romilor sînt percepuți ca fiind niște „vătafi“ capabili să-i controleze pe cei ce sînt considerați „sălbatici“. Acest fel de a reprezenta interesele romilor a adus cu sine schimbări minore ale situației existente la nivelul comunităților locale, mediul politic românesc fiind conștient că-și poate cumpăra votanții aruncînd ciozvîrte doar în perioada alegerilor.
Fără a fi considerat un partener şi un sprijin ce poate fi accesat de instituția statului în demersul său de a promova bunăstarea socială, mediul asociativ non-guvernamental rom, chiar dacă a încercat să contrabalanseze gellnerian rolul statului fără să-i ia locul, a reușit, mai degrabă, să aibă acțiuni reactive decît unele strategice. Atît dialogul cu Guvernul, cît şi cel interorganizațional au fost şi rămîn deficitare. Chiar şi așa, marile realizări în dezvoltarea romilor din România în context social, cultural-identitar şi de reprezentare sînt, în integralitatea lor, meritul mediului asociativ.
Spațiul public românesc este ocupat, atunci cînd vorbim despre romi, de regi, împărați, vrăjitori, gagicari, maneliști şi infractori. Sîntem singura minoritate națională care reușește să nu reacționeze solid atunci cînd majoritatea îi impune reprezentanții, transformîndu-i chiar în „modele“. În următoarea perioadă, societatea civico-politică a romilor trebuie să treacă în secundar agenda socială, în favoarea uneia care presupune dezvoltarea unei viziuni etnico-minoritare. Acest lucru nu înseamnă abandonarea nevoilor sociale ale unora dintre romi, ci doar conștientizarea faptului că nu putem dezvolta o minoritate fără a promova agenda clasei de mijloc, cea fără de care nu se poate face o schimbare reală şi sustenabilă. Iar acest lucru presupune să vorbim şi să acționăm mai mult pe ceea ce studenții care doreau să organizeze Forumul propuneau să o facă, şi anume despre respectarea drepturilor identitare, egalitate de șanse, stimă de sine şi autorealizare. »

Comentariu. Iată ce am scris într-un comentariu la articolul de mai sus: «Am văzut ieri un reportaj pe un canal al televiziunii ungare. Un concurs de folclor sub denumirea Zboară păunul (Szal a pava). Personajul central era un țigan din Ungaria, care se auto-denumea țigan (cigany) și nu era deloc complexat sau umulit din această pricină. De unde vine acest oportunism al ziariștilor și oamenilor politici din România, care nu mai cutează să numească un țigan-țigan? Am avut ocazia în 1990 să fac un lung interviu cu Marcel Courthiade, țigan din Franța, fost consul al Franței în Albania, vorbitor a vreo zece limbi. A apărut în revista lui Dan C. Mihăilescu, suplimentul LAI. Nici el nu era un țigan complexat. Cred că țiganii (și deci și cei din România) sunt, ca orice comunitate, deci și românii, o masă heteroclită de indivizi, cu diferențieri interne foarte mari, inclusiv lingvistice, fără a fi un grup ci fiind constituită din grupuri sociale în tensiune la nivel economic (foarte săraci și foarte bogați), aglutinate într-o pseudo-comunitate etnică dispersă și neomogenă, în curs de manipulare de către lideri politici (de alte etnii, evrei sau țigani străini) care o folosesc ca masă de manevră la nivele internațional, sub pretextul luptei contra discriminărilor locale. Țiganii nu sunt discriminați decât atunci când sunt săraci. Deci discriminarea nu este etnică (adică rasistă) ci economică și politică. Dar în anumite grupuri țigănești, rurale sau periurbane, regula este comportamentul asocial, cu o moralitate specifică, în care furtul și înșelăciunea în exteriorul grupului, nu sunt considerate păcate. Această minoritate dăunează imaginii globale a țiganilor. Este deci treaba liderilor țigani de bună credință să lupte pentru controlul și educarea grupurilor asociale și infracționale, cu banii care li se încredințează în acest scop și să blocheze tendința infractorilor cocoțați în funcții pe scare pseudo-societății civile, obligându-i să înceteze a-i consuma, utiliza prin deturnare de fonduri, în interes personal, nu comunitar. Împărtășesc deci atitudinea de rezervă sau respingere a majorității ne-rome, adică a multor cetățeni ai României cinstite (mai există, din fericire), atitudine care este cât se poate de motivată, legală, normală, tot atât de normală ca și respingerea morală și juridică a cleptocraților din guvernele succesive ale României post-«revoluționare», români, țigani, maghiari, evrei, turci, armeni etc.
Dan Culcer romaniapresse@gmail.com

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.