Treceți la conținutul principal

Dan Culcer. Introducere la Jurnalul unui vulcanolog, 1986

Cuprinsul acestui caiet ar putea fi intitulat În așteptare. Este perioada în care, după plecarea spre Franța a Mariei Culcer Mailat, dimpreună cu Tudor Pricop (fiul ei din prima căsătorie) și Bogdana Culcer (fiica mea cea mică, din căsătoria mea cu Silvia Marcu), așteptăm momentul prielnic pentru a anunța decizia luată anterior, de plecare definitivă din România a întregii noastre familii, de expatriere adică, după o pregătire discretă a acestei desțărări decise, dar traumatizante pentru toți cei implicați.
Partea cea mai delicată a acestor însemnări de jurnal este constituită de transcrierea unor scrisori dintr-o corespondență privată între Maria Mailat și Dan Culcer. Sunt pagini care descriu brut destrămarea căsniciei lor.
Ce mă determină să dau publicității aceste segmente cu un caracter intim, chiar intimist, în orice caz marcate de o doză masivă de narcisism și de oarecare Insolență confesivă?
Unii ar putea zice că e o dorință de a mă prezenta ca o victimă a unei femei care a decis (cel puțin aparent) să redevină celibatară și independentă, în drumul ei spre cucerirea succesului literar în Franța și a libertății, prin ruperea brutală a unui contract și anularea unui proiect în care erau implicați trei copii și doi adulți. S-ar putea crede că doresc să  mi se plângă de milă în presa literară din România, după ce mi s-ar acorda un soi de elogiu pre-postum. Alții mă vor disprețui pentru motivațiile mele masochiste, mă vor compătimi pentru ratarea unei presupuse cariere de « important » critic literar în iepoca național comunismului. 
Toate aceste motivații se potrivesc materiei biografice pe care o ofer fără reticență, fără literaturizare post-faptică, așa cum a fost produsă. Tel quel, vorba frâncilor, printre care trăiesc, viețuiesc din 1987, fără să mă simt frânc și fără a fi dorit să fiu, altfel decât strict administrativ. Rămân ce-am fost!
Experiențele unor persoane apropiate mie, familia dispersată, iubitele pierdute, toate astea au devenit materie scrisă, linii pe un caiet cu linii. Nu mă mai emoționează. Faptele mi se par atât de îndepărtate încât temperatura sentimentală cu care le tratez nu depășește câteva grade Celsius. E o revărsare stinsă de ape tulburi, în curs de limpezire, trecând prin meandrele tubulare ale unor filtre a căror compoziție chimică și tehnologie îmi scapă.
Filtrele se află în acele cutii negre care sunt craniile celor care, poate, vor avea curiozitatea un pic morbidă, un pic sadică de a citi aceste rânduri. Aceste pagini vor fi poate întâmpinate cu o curiozitate nu departe de gustul mahalalei, a țațelor masculine sau feminine ce sporovăiesc cu bucile aplatizate pe băncile sprijinite de garduri rupte, cu ochi albi privind spre țintirim. Mă las pe mâna lor. Nu mi-e frică, nu îmi mai este frică de nimic, după ce am plecat fără să ajung.
Înainte de-a pleca din nou, în fața răscrucii unde pot alege, simt că trebuie să mă scap de aceste poveri. Ca să pot pleca liber, culcat si țeapăn ca un brad căzut în apa unui râu de munte. Din lemnul său fibros și cu miros de tămâie, se va face poate, după ce va fi plutărit spre gaterele hulpave, o scândură bine geluită, fără țanduri care ar putea răni degetele fine, ce vor netezi un caiet cu pagini albe și linii înguste, drepte.
Aceste linii se vor umple încet – încet cu literele rotunde ale scrisului unui copil singuratic și mereu curios, care crede că memoria este un fluid compact în care ne înnecăm senini.
 

Dan Culcer
Luxeuil-les-Bains, 15 octombrie 2017


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegeri la scriitori. Mica publicitate sau Mica duplicitate

Nu am pentru moment decât titlul. Sunt convins că voi găsi subiectul și sper, de-asemenea, că voi găsi tonul necesar. Probabil după alegerile care se arată la orizontul patriei noastre de hârtie.
Până atunci, iată textul unei scrisori trimise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în întâmpinarea apropiatelor alegeri pentru postul pe care îl ocupă, încă. Cred că nu e greu de pronosticat : Nicolae Manolescu va fi reales. Printre altele, pentru că o seamă de electori sunt eliminați, privați de dreptul de vot, printr-o prevedere «statutară».

Stimați colegi,
Prin expresiile prezente în textul de mai jos, extras din convocatorul emis de Uniunea Scriitorilor din România la data de 16 Feb 2018, constat că sunt împiedicat să votez, mi se interzice să votez la aceste alegeri.
Lipsa prevederii normale, a votului prin împuternicire, ne interzice realmente de a ne exercita dreptul la vot, tuturor celor care, din motive diverse, nu se pot deplasa sau nu vor a se deplasa în localitatea u…

Despre lege, prietenie, încredere și proprietate. In căutarea unei tablouri de familie

Textul de mai jos a fost publicat pe Internet în paginile acestui blog al meu, Jurnalul unui vulcanolog, difuzat și unor ziare din Târgu Mureș, după cîte știu, rămas nepublicat.


Il trimit [poștal, semnat, imprimat și recomandat] spre luare la cunoștință unei familii de potlogari, formată din Carol și Rodica Puia. Ca să știe dânșii că necinstea lor nu va rămâne nepedepsită moral, fiind făcută publică.
Am luat hotărârea să procedez astfel pentru trei motive :
Fiindcă justiția română a fost incapabilă să analizeze situația cu obiectivitate și echilibru, să apere proprietatea mea, așa cum o cere constituția în numele căreia acționează, preferînd să refuze judecata în fond și ascultarea martorilor, cercetarea probelor documentare, în numele unui formalism juridic inacceptabil. Poliția, prin reprezentanții ei locali, a tergiversat ancheta ani de zile.
Arhivele Comisiei de patrimoniu a județului Mureș în care se aflau documentele privind istoricul acestei situații au fost pierdut…

Un mujic obosit la Paris în 1985

În vizită la noi, Matei Cazacu, istoriograful, și Angelika, a sa soție. Prieteni buni. Pe coridor apartamentului care servește de galerie cu portrete familiale, Matei vede caricatura mea, realizată în vara lui 1985, de un meșter anonim, la Paris, în Piața din fața Muzeului de la Beaubourg. Deci pe vremea când eram încă turist în Franța.
Matei Cazacu își amintește, privind caricatura, că Ilie Constantin, poetul tansferat și el la Paris, cu câtiva buni mai înainte de mine, în căutarea unei himere, îi spusese în 1987, probabil, când ne reîntâlneam amândoi la Paris, că Dan Culcer «are o figură de mujic obosit» Caricatura din 1985, pe care o reproduc, este o perfectă ilustrare a acestei observații poetice.