Treceți la conținutul principal

Unde-i hiba, Herr Pleșu?

Andrei Pleșu, despre care se zice că ar fi filosof, aruncă pe piața ideilor recente, post-moderne, o așa-zisă definiţie a lui Bernard Shaw: „Patriotismul e convingerea că ţara ta este superioară celorlalte, din cauză că tu te-ai născut acolo.” 
Vom observa, elementar, că atitudinea patriotică nu impune cu necesitate ideea superiorității țării în care te-ai născut, față de oricare altă țară, eventual de preferință cea a vecinilor.  
Pleșu folosește fraza lui Bernard Shaw în mod deliberat manipulatoriu, pentru a induce disprețul față de patriotism, pe care îl identifică cu un soi de nombrilism și cu un complex de superioritate, de care suferă în acest caz chiar Andrei Pleșu, cel care vrea să ne convingă că face parte dintr-o elită și că doar unui membru al elitei (care a făcut ceva pentru «țărișoară») i se poate permite eventual, să se declare patriot. În articolul pe care l-am publicat aici, Vasile Lechințan propune o replică de bun simț la acest delir de superioritate pleșesc.
Mă întreb de ce, intelectuali de tipul lui Pleșu, se strofoacă pentru a ne convinge că nu avem dreptul să fim patrioți și că o declarație de iubire a țării de unde ne tragem, adică de fapt o declarație de iubire pentru cei din care ne tragem (familia mică) ar fi neapărat ridicolă. Sunt grupuri etnice, popoare întregi care sunt educate de sute sau mii de ani în acest spirit al superiorității față de alte neamuri. Spaniolii, portughezii, evreii, germanii, ungurii, englezii, americanii chiar rușii sau olandezii, puterile coloniale în general, și-au motivat acțiunea de cucerire și pe considerente de superioritate etnică, ba chiar rasială. Nu românii, după câte știu!
Ce-ar fi să se mai uite în jur Andrei Pleșu, ba chiar să se uite în oglindă, dimineața, în baie. Ca să întrebe ce drept, ce calități personale îl îndrituiesc să disprețuiască și să incite la dispreț față de aceia, mulți din fericire, care nu au alt păcat decât că își iubesc familia, fără să o declare constituită din genii, eventual peisajul în care s-au născut, spațiul, mai mult sau mai puțin mioritic, în care au deschis pleoapele spre lumea mare. 
Unde-i hiba, Herr Pleșu?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegeri la scriitori. Mica publicitate sau Mica duplicitate

Nu am pentru moment decât titlul. Sunt convins că voi găsi subiectul și sper, de-asemenea, că voi găsi tonul necesar. Probabil după alegerile care se arată la orizontul patriei noastre de hârtie.
Până atunci, iată textul unei scrisori trimise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în întâmpinarea apropiatelor alegeri pentru postul pe care îl ocupă, încă. Cred că nu e greu de pronosticat : Nicolae Manolescu va fi reales. Printre altele, pentru că o seamă de electori sunt eliminați, privați de dreptul de vot, printr-o prevedere «statutară».

Stimați colegi,
Prin expresiile prezente în textul de mai jos, extras din convocatorul emis de Uniunea Scriitorilor din România la data de 16 Feb 2018, constat că sunt împiedicat să votez, mi se interzice să votez la aceste alegeri.
Lipsa prevederii normale, a votului prin împuternicire, ne interzice realmente de a ne exercita dreptul la vot, tuturor celor care, din motive diverse, nu se pot deplasa sau nu vor a se deplasa în localitatea u…

Despre lege, prietenie, încredere și proprietate. In căutarea unei tablouri de familie

Textul de mai jos a fost publicat pe Internet în paginile acestui blog al meu, Jurnalul unui vulcanolog, difuzat și unor ziare din Târgu Mureș, după cîte știu, rămas nepublicat.


Il trimit [poștal, semnat, imprimat și recomandat] spre luare la cunoștință unei familii de potlogari, formată din Carol și Rodica Puia. Ca să știe dânșii că necinstea lor nu va rămâne nepedepsită moral, fiind făcută publică.
Am luat hotărârea să procedez astfel pentru trei motive :
Fiindcă justiția română a fost incapabilă să analizeze situația cu obiectivitate și echilibru, să apere proprietatea mea, așa cum o cere constituția în numele căreia acționează, preferînd să refuze judecata în fond și ascultarea martorilor, cercetarea probelor documentare, în numele unui formalism juridic inacceptabil. Poliția, prin reprezentanții ei locali, a tergiversat ancheta ani de zile.
Arhivele Comisiei de patrimoniu a județului Mureș în care se aflau documentele privind istoricul acestei situații au fost pierdut…

Un mujic obosit la Paris în 1985

În vizită la noi, Matei Cazacu, istoriograful, și Angelika, a sa soție. Prieteni buni. Pe coridor apartamentului care servește de galerie cu portrete familiale, Matei vede caricatura mea, realizată în vara lui 1985, de un meșter anonim, la Paris, în Piața din fața Muzeului de la Beaubourg. Deci pe vremea când eram încă turist în Franța.
Matei Cazacu își amintește, privind caricatura, că Ilie Constantin, poetul tansferat și el la Paris, cu câtiva buni mai înainte de mine, în căutarea unei himere, îi spusese în 1987, probabil, când ne reîntâlneam amândoi la Paris, că Dan Culcer «are o figură de mujic obosit» Caricatura din 1985, pe care o reproduc, este o perfectă ilustrare a acestei observații poetice.