Treceți la conținutul principal

Nicolas Trifon. O notă despre Maximilien Rubel

L-am cunoscut foarte bine pe Maximilien Rubel, era un om de o onestitate intelectuala fara pereche. O mica precizare deci : Intradevar el s-a nascut "austriac" la Cernauti însa a devenit "român" înainte de a pleca în Franta si de a deveni "francez". De cultura germana, de o rara eruditie, el era un adevarat "citoyen du monde" si liber cugetator.
Printre altele, mi-a povestit amuzat cum el a fost fara sa vrea la originea publicarii în Romania comunista a Insemnarilor lui Marx despre români (1964), carte cu puternic continut nu numai antitarist dar si antirusesc care a semnificat începutul national-comunismului românesc. Lucrând la Institutul de istorie sociala de la Amsterdam, a întâlnit un istoric român caruia i-a indicat documentele...
Tot despre acest Institut, fondat si condus de un filozof anarhist olandez si gerat de "necomunisti", mi-a povestit cum la un moment dat s-a hotarât sa fie observati de aproape vizitatorii comunisti, având în vedere ca s-au constat mai multe cazuri în care anumite documente rare, compromitatoare pentru miscarea comunista sovietica, au fost literalmente mâncate de cercetatori si universitari veniti din est sau prosovietici din Occident.
In fine, o ultima anecdota care sublineaza originalitatea pozitiei lui : când Partidul comunist francez a anuntat ca renunta la "dictatura proletariatului" el a scris o tribuna în Le Monde în care explica cum ceea ce a existat în tarile autoproclamate comuniste a fost dictatura asupra proletariatului si în nici un caz dictatura proletariatului. Din aceste motive, Maximilien Rubel era "une bête noire", în Franta din acea epoca dominata de comunisti si procomunisti.
Nicolas Trifon

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...