Transcriu din jurnalul datat Paris 1987, la scurtă vreme după sosire. Cele scrise aparțin unei persoane care a devenit personaj.
Mea. dixit :
Mea. dixit :
* Nu oamenii, nu pasiunile îmi călăuzesc viața, ci harul, literatura. Să nu scap din vedere niciodată acest fapt, unicul adevărat.Aceste cugetări, citite la rece, au aproape toate calitățile și defectele unor replici de telenovelă. Dar au cu totul altă valoare și sens atunci când ești personaj într-o telenovelă, fără să știi că există spectatori. (25 octombrie 1987)
* Cuvintele în viața mea interioară sunt fenomene ale naturii, manifestări ale miracolului.
* Cinstea, onestitatea într-o relație erotică se poate reprezenta printr-o păpădie.
* Sentimentele trec. Literatura provocată de ale mele- rămâne.
Sexul meu : o combinație alchimică din a fi și a avea. Conștiința că posed desfătarea. O forță nouă pe care știu s-o trăiesc, s-o stăpânesc (verbul maîtriser merge mai bine).
* Buzele mele - dâra de cer pe orizontală. Nimfa mea cu buzele sale — despicătura beatitudinii verticale. Laolaltă, ele : o cruce. A Mea..
* Crucea Mea. :două perechi de buze tainic dispuse ca-ntr-un joc de puzzle divin. Și fiul ei, bărbatul bătut pe crucea ei. Înjurătura știută : crucea mă-sii (mă-tii)
* În cazul meu, apropo de amor : mi-e mult mai grei să suport părerea-mi de rău (remușcările) decât regretele. Deși ele există după un fapt ireparabil în aceiași stare : de ce am făcut asta? nu trebuia? De ce nu am făcut așa și așa, era (poate) mult mai bine !
* Din toate punctele de vedere, starea mea de acum e o situație-limită. Dar cea mai intensă situație-limită e pe planul raportului meu față de amor și bărbați.
Comentarii
Trimiteți un comentariu