În 1969 în literatura română a apărut o carte cu un titlul extraordinar : Stații în câmpiile dezordinii de Mihai Tunaru. Figurează cu o notă biobibliografică în Dicționarul biografic al literaturii române, organizate și editat de Aurel Sasu. Autor productiv. Despre operele sale se scrie la apariție în reviste. Nu am aflat care e explicația dispariției autorului după 1989. Nicolae Manolescu nu îl citează în pseudo-istoria sa literară, nu există pentru autorii Dicționarului Zaciu etc. Bizar. Un prozator care poate produce un asemenea titlu nu poate fi un autor mediocru.
« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...
Comentarii
Trimiteți un comentariu