Treceți la conținutul principal

Urechism și schematism. Un antropolog emite ipoteze proaste

« în oglinda bulgărească (dar și a altor „tinere națiuni“ din spațiul nostru geografic) putem să vedem mai bine ce ne-a reușit și ce nu ne-a reușit nouă, în condiții istorice și geopolitice comparabile, și să încercăm să tragem astfel niște învățăminte.
În acest sens, după cele cîteva zile la Koprivşiţa – și ani de cunoaștere a Bulgariei –, eu personal am rămas cu o întrebare recurentă: de ce sîntem oare atît de fuduli? Îmi aduc aminte, de pildă, de un taximetrist bulgar (probabil ceva vlas, căci o rupea destul de bine pe românește), care, la începutul anilor 1990, mi-a făcut o „analiză politică“ profetică a Bulgariei postcomuniste. Pe scurt, ideea era următoarea: Noi știm că sîntem amărășteni și la coada Europei, așa că, dacă nu punem osul la treabă, rămînem în căcat (scuze, expresii de taximetrist…). Pe de altă parte, noi, românii, am considerat de la început că am revenit în Europa – unde ne este locul de drept – și nu am crezut de cuviință că trebuie să facem ceva special pentru aceasta. Căci, nu-i așa, noi cu toții de la Rîm ne tragem, din inima civilizației europene. Iar dacă preferăm să fim daci, atunci musai noi, dacii, am inventat limbajul și civilizația. Țărani fiind, nu am fost războinici, dar i-am bătut mereu pe turci. Sîntem patrioți, desigur, dar nu am dansa, simplu și firesc, o horă cu steagul nostru românesc, iar de ziua națională ne înghesuim la fasole cu cîrnați – sau ne facem noi grătarul nostru, în privat. În sfîrșit, fiind români, „aici pe veci stăpîni“, nu ne vindem țara, ci o părăsim. E interesant însă că tot noi, în înțelepciunea noastră populară, am găsit și expresia ironică potrivită pentru această fudulie: capra rîioasă cu coada în sus.
Nu bogăția sau frumusețea ne lipsesc și, în ultimă instanță, nici măcar corupția sau „lenea“ nu sînt adevăratele noastre probleme, ci fudulia. Acel soi de fudulie păguboasă pe care tot noi am descris-o în imaginea vacii care umple găleata cu lapte, apoi o răstoarnă cu copita. Uite-așa, ca să nu creadă cineva că ne poate „mulge“ pe noi cînd vrea!…»
(Vintilă Mihăilescu este antropolog, pro­­fe­sor la Școala Națională de Științe Po­litice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Apologia pîrleazului, Editura Polirom, Bu­cu­rești, 2015.)
Sursa citatului http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/fuduliile-romanilor

COMENTARIU Dan Culcer. Comparația poate părea la început temeinică, de vreme ce se face între comportamentele locuitorilor unor țări ale căror  condiții istorice și geopolitice de dezvoltare sunt comparabile, cum scrie V. M.
Dar gazetăria cu legile ei simplificatoare îl duce pe antropologul nostru la schematizări inacceptabile și la ocolirea sau ascunderea explicațiilor elementare. Dacă românii părăsesc țara o fac fiindcă administratorii României au distrus-o, în complicitate cu factori externi cunoscuți, prin aplicarea brutală și stupidă a unor așa-zise principii economice liberale, fără nici o grijă pentru cetățenii României. Nu fiindcă nu sunt patrioți și și-au uitat foclorul pleacă românii și nu cântă la petreceri, ci fiindcă au fost siliți să caute de lucru, după ce piața muncii în România a fost distrusă de uraganul privatizării, în interesul cleptocrației interne și externe. 
Și apoi, care români? care bulgari, dle Vintilă Mihăilescu. Dintr-o experiență turistică, chiar repetată, nu se pot trage concluzii politice sau antropologice.
Domnul acesta se bate cu o imagine ideologică negativă a României, bazată pe observația unui mediu periurban, profesional, bucureștean, pe care, după ce o construiește pripit, o folosește ca argument. Un mod neserios de a face vulgarizare publicistică în numele unei competențe antropologice nefolosite, în acest caz. Urechism și schematism. S-ar putea ca fudulia unor români să fie  nu doar fudulie proastă ci metodă instinctivă de a rezista la presiunea devalorizării sistematice, aplicată global și susținută de o anumită presă, de o anumită orientare istorică și antropologică post-comunistă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegeri la scriitori. Mica publicitate sau Mica duplicitate

Nu am pentru moment decât titlul. Sunt convins că voi găsi subiectul și sper, de-asemenea, că voi găsi tonul necesar. Probabil după alegerile care se arată la orizontul patriei noastre de hârtie.
Până atunci, iată textul unei scrisori trimise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în întâmpinarea apropiatelor alegeri pentru postul pe care îl ocupă, încă. Cred că nu e greu de pronosticat : Nicolae Manolescu va fi reales. Printre altele, pentru că o seamă de electori sunt eliminați, privați de dreptul de vot, printr-o prevedere «statutară».

Stimați colegi,
Prin expresiile prezente în textul de mai jos, extras din convocatorul emis de Uniunea Scriitorilor din România la data de 16 Feb 2018, constat că sunt împiedicat să votez, mi se interzice să votez la aceste alegeri.
Lipsa prevederii normale, a votului prin împuternicire, ne interzice realmente de a ne exercita dreptul la vot, tuturor celor care, din motive diverse, nu se pot deplasa sau nu vor a se deplasa în localitatea u…

Despre lege, prietenie, încredere și proprietate. In căutarea unei tablouri de familie

Textul de mai jos a fost publicat pe Internet în paginile acestui blog al meu, Jurnalul unui vulcanolog, difuzat și unor ziare din Târgu Mureș, după cîte știu, rămas nepublicat.


Il trimit [poștal, semnat, imprimat și recomandat] spre luare la cunoștință unei familii de potlogari, formată din Carol și Rodica Puia. Ca să știe dânșii că necinstea lor nu va rămâne nepedepsită moral, fiind făcută publică.
Am luat hotărârea să procedez astfel pentru trei motive :
Fiindcă justiția română a fost incapabilă să analizeze situația cu obiectivitate și echilibru, să apere proprietatea mea, așa cum o cere constituția în numele căreia acționează, preferînd să refuze judecata în fond și ascultarea martorilor, cercetarea probelor documentare, în numele unui formalism juridic inacceptabil. Poliția, prin reprezentanții ei locali, a tergiversat ancheta ani de zile.
Arhivele Comisiei de patrimoniu a județului Mureș în care se aflau documentele privind istoricul acestei situații au fost pierdut…

Un mujic obosit la Paris în 1985

În vizită la noi, Matei Cazacu, istoriograful, și Angelika, a sa soție. Prieteni buni. Pe coridor apartamentului care servește de galerie cu portrete familiale, Matei vede caricatura mea, realizată în vara lui 1985, de un meșter anonim, la Paris, în Piața din fața Muzeului de la Beaubourg. Deci pe vremea când eram încă turist în Franța.
Matei Cazacu își amintește, privind caricatura, că Ilie Constantin, poetul tansferat și el la Paris, cu câtiva buni mai înainte de mine, în căutarea unei himere, îi spusese în 1987, probabil, când ne reîntâlneam amândoi la Paris, că Dan Culcer «are o figură de mujic obosit» Caricatura din 1985, pe care o reproduc, este o perfectă ilustrare a acestei observații poetice.