Prozatorul Norman Manea, prezentat de câțiva ani, într-o anume presă din România, ca potențial candidat la premiul Nobel pentru literatură, a publicat un eseu acum câțiva ani în Observatorul cultural (dar și în volumul Plicuri şi portrete) sub titlul Tovarăşa Ana – Paradoxul Pauker: antisemitism şi comunism, reconstituire și un comentariu lung pe marginea biografiei Anei Pauker. O bază documentară pentru un probabil proiect literar, devreme ce prozatorul scrie :
« Viaţa Anei Pauker mi s-a părut aproape un roman şi am revenit la ea cînd am putut. Nu din punctul de vedere al unui istoric sau al unui cercetător-comentator politic, ci din cel al unui scriitor interesat mai curînd de contradicţii decît de convenţionala coerenţă, chiar şi în cazul unei militante staliniste.»
« Este vorba despre un caz deloc idilic, al legendarei Pasionaria române, Ana Pauker, şi al atît de interesantei sale biografii – o neclintită comunistă care a optat pentru idealul Revoluţiei din cauza antisemitismului românesc [s.n.] şi care a sfîrşit anihilată tot de antisemitism, de data asta stalinist. Cazul este extrem de semnificativ pentru diferitele niveluri de angajare şi de vizibilitate ale multor militanţi evrei, care se alăturaseră manifestului marxist visînd la dreptatea şi egalitatea universale, care aveau să pună capăt persecuţiilor, la care ei şi strămoşii lor fuseseră supuşi, doar pentru a le regăsi curînd în rîndul tovarăşilor lor comunişti.»
Ce frumos, ce idilic!
Antisemitismul românesc» devine, fără nici o rezervă sau nuanță, sub pana blocată de viziunea comunitară a altfel inteligentului scriitor, pricina adeziunii unor evrei la comunism și explicație pentru aplicare metodelor anarhiste în politică. Atentatele ca metodă politică sunt motivate (scopul sublim scuză mijloacele!]la anarho-comuniști internaționaliști, nu și la anarho-naționaliști (adică legionari) care erau crimianli, primii fiind eroi, indiferent de natura victimelor.
Ce frumos, ce idilic!
Antisemitismul românesc» devine, fără nici o rezervă sau nuanță, sub pana blocată de viziunea comunitară a altfel inteligentului scriitor, pricina adeziunii unor evrei la comunism și explicație pentru aplicare metodelor anarhiste în politică. Atentatele ca metodă politică sunt motivate (scopul sublim scuză mijloacele!]la anarho-comuniști internaționaliști, nu și la anarho-naționaliști (adică legionari) care erau crimianli, primii fiind eroi, indiferent de natura victimelor.
Și încă :
«Numele Anei Pauker a dispărut după moartea ei şi a reapărut, după 1989 şi prăbuşirea comunismului, ca Hannah Rabinsohn, numele ei de fată! O ţintă perfectă în noua-veche campanie împotriva noilor-vechi „duşmani ai poporului“, evreii.»
Ar fi fost corect ca atât de atentul la nuanțe prozator să se scrie «comuniștii evrei». Căci aceștia au fost dușmanii poporului (în numele fericirii poporului, vorba lui Aurel Baranga) și doar tâmpiții de îmbe sexe i-au putut eticheta global pe evrei ca dușmani, tocmai fiindcă ceea ce scrie Manea este adevărat :«La secole după Inchiziţie, evreii încă par a fi văzuţi, nu de către puţini, ca o etnie perfect coerentă de indivizi identici, demonica etnicitate a „poporului ales“, întotdeauna conspirînd în favoarea sa şi împotriva celorlalţi, impecabil organizată şi gata pentru bătălia globală, fie aceasta economică, religioasă, culturală, militară sau, iată, chiar la Înalta Curte a Juriului Nobel. De o incontestabilă vechime, „conspiraţia“ pare perpetuă şi ubicuă, cu o energie tinerească, de imbatabil succes.»
Ipoteza sau dogma coerenței ideologice, comportamentale, sociale, identitare a evreilor este provocatoare de «antisemitism», o xenofobie dramatică și dramatizată. Dar această dogmă este alimentată de articole de genul celui semnat de Manea, de miile de studii despre antisemitism, în care comunitatea este prezentată ca o entitate coerentă. prin chiar utilizarea termenului atât de inadecvat și atât de potrivnic analizei sociale a chestiunii raporturilor dintre sub-grupele sociale ale evreimii și sub-grupele sociale ale atâtor altor etnii.
Câtă vreme se folosesc pseudo-concepte (antisemitism*) chiar de către intelectualii evrei, se induce falsa imagine a coerenței comunitare. Manea ar putea contribui la introducerea nuanțelor, dacă ar studia cu același interes biografiile lui Filderman, Șafran, Zissu, I. Ludo, Sașa Pană sau B. Fudoianu, Jabotinski, Troțki, Marius Mircu sau Aurel Baranga. O listă care indică o diversitate normală, pentru cine cunoaște cât de cât istorie.
Câtă vreme se folosesc pseudo-concepte (antisemitism*) chiar de către intelectualii evrei, se induce falsa imagine a coerenței comunitare. Manea ar putea contribui la introducerea nuanțelor, dacă ar studia cu același interes biografiile lui Filderman, Șafran, Zissu, I. Ludo, Sașa Pană sau B. Fudoianu, Jabotinski, Troțki, Marius Mircu sau Aurel Baranga. O listă care indică o diversitate normală, pentru cine cunoaște cât de cât istorie.
Interesat de biografia Anei Pauker, tot în spiritul victimizării ei, pare să fie regizorul Radu Gabrea. (radugabrea@gmail.com - Vineri, 14 Martie 2014, 16:17
Excelent articol! Încerc de ani de zile sa fac un film documentar despre Ana Pauker, in incercarea de a demola miturile despre rolul ei "nefast" ;la "colectivizarea agriculturii" in Romania si alte inexactitai antisemite, menite doar sa justifice farsa celebrei declaratii din Aprile a lui Gh. Gh. Dej! Un exemplu perfect de manipulare, ca si celebra plenara din Octombrie 61 in care s-a exclamat ipocrit: "datorita tovarasului Dej, noi nu a tebuit sa "rebilitam pe nimeni"... Sper sa gasesc undeva finantarea....)
Mi se pare interesant de semnalat că Norman Manea nu pomenește nimic despre episodul descris mai jos de Gh. Buzatu. Scriitorul preferă să o evoce pe Ana Pauker ca victimă, nu și victimele ei, ale sistemului la a cărui implantare violentă, în numele libertății, a luptei contra antisemitismului și în numele Revoluției, a participat cu atâta elan.
TERORISTA ANA PAUKER. «În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de „dictator delegat” »
(Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296). Textul lui Manea nu a trecut neobservat. Revin asupra lui pentru am citit abia acum post-scriptumul publicat de Manea, în care autorul se contrazice și nuanțează cu grație, deși tardiv.
Manea, Gabrea și empatia non-identitară cu o teroristă, Ana Pauker. Dacă interesul celor doi artiști evrei se explică doar prin interesul lor pentru adevăr sau pentru personajele istorice complicate și contradictorii, atunci desigur, calitatea de evreică (nu de comunistă) a Anei Pauker nu prezintă nci un interes, deci nici explicația căderii ei nu are nimic de-a face cu antisemitismul.
De ce simte nevoia Norman Manea să scrie despre această femeie-comisar? Voi reveni.
Ion Spânu publică un articol intitulat Despre Holocaust şi Comunism, cu durere, compasiune, dar şi revoltă. Aapre acolo o listă de activști comuniști evei. Nu agreem listele ca metodă de exprimare a opiniei sau ca act de acuzare, fiindcă ele ne aduc aminte de listele folosite drept capete de acuzare de procurorii improvizați de genul agenților de influență de tip Sașa Pană, de presa comunistă în Procesul ziariștilor etc/ Totuși unul din argumentele lui Ion Spânu merită atenție.
« Ana Robinsohn Pauker, de pildă, era evreică. În timp ce conaţionalii săi erau gazaţi în lagărele naziste, ea a venit în România şi nu a făcut altceva decît să deschidă gulagul comunist, care n-a fost decît o altă formă de lagăr de concentrare! Putem noi să spunem astăzi că, în memoria evreilor ucişi în lagărele germane, Ana Pauker ar merita vreo compasiune, din moment ce ştim că, în acelaşi timp cu holocaustul, ea punea bazele unui sistem criminal, la fel de criminal ca şi cel nazist? » De aceea, cred că interesul romanesc a lui Norman Manea pentru acest personaj, interes care pare o fixație, merită să fie psihanalizat. Câtâ vreme este nu se încearcă astfel o victimizare și o disculpare a «eroinei» căzută sub loviturile antisemitismului endemic românesc.
P.S. Am regăsit informația privind vizita lui Norman Manea la Paris. Ne-am văzut la Hotelul Madisson, 143, Boul. Saint-Germaain, vizavi de biserică, tel/ 43297250, chambre 48. În acest context nu are nici o importanță, dar pentru relațiile mele cu scriitorul e bine să nu uit. Am scris această adresă pe un plic datat 22.3.90. Este deci probabil că întâlnirea noastră a avut loc în primăvara lui 1990. Pe atunci locuiam la Chatenay-Malabry.
* A se vedea definițiile de tip conglomerat ale «antisemitismului» pe care le înșiră Alexandru Florian, șeful unui institut bugetar, în așa-zisele sale rapoarte, de fapt acte de manipularea a opiniei publice și de presiune politică.
http://rudenie-retea.blogspot.fr/2015/09/definitii-ale-antisemitismului-2006.html
Post-scriptum
De ce simte nevoia Norman Manea să scrie despre această femeie-comisar? Voi reveni.
Ion Spânu publică un articol intitulat Despre Holocaust şi Comunism, cu durere, compasiune, dar şi revoltă. Aapre acolo o listă de activști comuniști evei. Nu agreem listele ca metodă de exprimare a opiniei sau ca act de acuzare, fiindcă ele ne aduc aminte de listele folosite drept capete de acuzare de procurorii improvizați de genul agenților de influență de tip Sașa Pană, de presa comunistă în Procesul ziariștilor etc/ Totuși unul din argumentele lui Ion Spânu merită atenție.
« Ana Robinsohn Pauker, de pildă, era evreică. În timp ce conaţionalii săi erau gazaţi în lagărele naziste, ea a venit în România şi nu a făcut altceva decît să deschidă gulagul comunist, care n-a fost decît o altă formă de lagăr de concentrare! Putem noi să spunem astăzi că, în memoria evreilor ucişi în lagărele germane, Ana Pauker ar merita vreo compasiune, din moment ce ştim că, în acelaşi timp cu holocaustul, ea punea bazele unui sistem criminal, la fel de criminal ca şi cel nazist? » De aceea, cred că interesul romanesc a lui Norman Manea pentru acest personaj, interes care pare o fixație, merită să fie psihanalizat. Câtâ vreme este nu se încearcă astfel o victimizare și o disculpare a «eroinei» căzută sub loviturile antisemitismului endemic românesc.
P.S. Am regăsit informația privind vizita lui Norman Manea la Paris. Ne-am văzut la Hotelul Madisson, 143, Boul. Saint-Germaain, vizavi de biserică, tel/ 43297250, chambre 48. În acest context nu are nici o importanță, dar pentru relațiile mele cu scriitorul e bine să nu uit. Am scris această adresă pe un plic datat 22.3.90. Este deci probabil că întâlnirea noastră a avut loc în primăvara lui 1990. Pe atunci locuiam la Chatenay-Malabry.
* A se vedea definițiile de tip conglomerat ale «antisemitismului» pe care le înșiră Alexandru Florian, șeful unui institut bugetar, în așa-zisele sale rapoarte, de fapt acte de manipularea a opiniei publice și de presiune politică.
http://rudenie-retea.blogspot.fr/2015/09/definitii-ale-antisemitismului-2006.html
Post-scriptum
Radu Gabrea. Portrait of a Film Director
The Romanian Cultural Institute in New York proudly presents:
RADU GABREA – Portrait of a Film Director Monday, Nov 16, 2015 @ 6 pm “And They Went Away Like the Wind...” / “Baraseum, Baraseum!” (2010, 70 min., in Romanian with English subtitles) Monday, Nov 16, 2015 @ 8 pm “Jews for Sale” (2013, 71 min., in Romanian with English subtitles) Each screening will be followed by a Q&A session with film director Radu Gabrea FREE ADMISSION RCINY Auditorium 200 E 38th Street, New York, NY 10016 “And They Went Away Like the Wind...” / “Baraseum, Baraseum!” In World War II Romania (1941-1944), during the time when the local Jewish population was persecuted, at the height of violence, a group of Jewish artists (actors, composers and musicians) expelled from Romanian theaters by racial laws had managed to create a theater that was unique in its way: Baraseum (located in the Jewish neighborhood of Bucharest, on a street named after the Jewish doctor and scientist Iuliu Barasch). “Jews for Sale” The film reveals the secrets of the biggest process of selling the citizens of a country to another one, carefully analyzing, based on documents and sensational testimonials, the details of this fair, which has lasted for almost 50 years. It refers to the selling of the Romanian citizens of Jewish ethnicity to the State of Israel, since World War II until 1989 - a business that reached its climax during the reign of dictator Nicolae Ceaușescu. This event is a “preamble” of the 2nd edition of the Romanian Film Festival in Seattle (November 20-22, 2015), co-organized by RCINY andAmerican Romanian Cultural Society (ARCS), under the title "One Eye Laughing, One Eye Crying. Tales of Resistance". Film director Radu Gabrea is invited as special guest at Seatlle Festival, together with actressVictoria Cociaș, screenwriter Florin Lăzărescu, and film critic Monica Filimon. Radu Gabrea graduated from the Faculty of Construction and the Theatre and Film Art Institute in Bucharest. His film Too Little for Such a Big War(1969) participated at the Locarno Festival. Beyond the Sands (1973), forbidden by the communist censorship, is considered the most important Romanian film of the '70s by Mira and Antonín Liehm (UCLA Press, Los Angeles). Between 1974-1996, Gabrea lived in Germany. His first German film, Jacob, don't be afraid (1981) opened the Jewish Film Festival at the Kennedy Center in the US and was selected at Telluride, Colorado. In New York Times, Vincent Canby discussed his cult film A Man like Eve (1984) in a very laudatory manner. Returning to Romania in the late 1990s, film director and producer Radu Gabrea made several documentaries, among them Struma (2000), awarded the Special Mention at the International Festival in Jerusalem, Goldfaden's Legacy (2004), and Rumenye, Rumenye! (2006, 2013). He earned his Ph.D. in Film Studies from the Catholic University of Louvain-la-Neuve, Belgium, with a thesis on "Werner Herzog and the German medieval mysticism", about which Henri Agel wrote in Positif that "it is one of the most beautiful books on cinema ever written." His recent filmography includes: The Beheaded Rooster (2007), Gruber's Journey (2008), Red Gloves (2010), Three Days Till Christmas (2012), andA Love Story, Lindenfeld (2014). In 2011 he received the Knight's Cross from the Federal Republic of Germany. *** Institutul Cultural Român din New York are plăcerea de a prezenta: RADU GABREA – Portretul unui regizor de film Luni, 16 noiembrie 2015, ora 18.00 "Și s-au dus ca vântul…" / "Barașeum, Barașeum!" (2010, 70 min., în română cu subtirări în engleză) Luni, 16 noiembrie 2015, ora 20.00 "Evrei de vânzare" (2013, 71 min., în română cu subtirări în engleză) Fiecare proiecție va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul Radu Gabrea INTRAREA LIBERĂ ICR New York, Auditorium 200 E 38th Street, New York, NY 10016 "Și s-au dus ca vântul…" / "Barașeum, Barașeum!" Filmul este un omagiu adus Teatrului Barașeum, situat în cartierul evreiesc al Bucureștiului, aproape de Calea Văcărești, pe strada purtând numele doctorului şi savantului evreu Iuliu Barasch. În acest teatru, cei mai importanţi artiști evrei – actori, dansatori, muzicieni –, expulzați din teatrele românești prin legile antisemite din România celui de al doilea Război Mondial (1941-1944), au realizat spectacole unice, de neuitat, sub semnul frumosului şi al încrederii în viaţă, în ciuda suferințelor populației evreiești din România acelei vremi. Titlul documentarului este împrumutat de la melodia interpretată de Agnia Bogoslava în primul spectacol de la Barașeum, “Ce faci astă-seară?”, care a avut premiera pe 1 martie 1941. "Evrei de vânzare" Filmul dezvăluie secretele celei mai ample operaţiuni de vânzare a cetățenilor unei țări către o altă țară, analizând minuțios, pe baza unor documente şi mărturii senzaționale, detaliile acestui târg, care a durat aproape 50 de ani. Este vorba despre vânzarea cetățenilor români de etnie evreiască către Statul Israel, de la al doilea Război Mondial și până în 1989 - o afacere care a atins apogeul în timpul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Acest eveniment este un “preambul” al Festivalului Filmului Românesc de la Seattle, ediția a doua (noiembrie 20-22, 2015), co-organizat de ICR New York și American Romanian Cultural Society (ARCS), sub titlul "Un ochi râde, un ochi plânge. Poveștile rezistenței". Regizorul Radu Gabreaface parte din grupul select al invitaţilor de onoare ai Festivalului de la Seattle, alături de actrița Victoria Cociaș, scenaristul Florin Lăzărescu și criticul de film Monica Filimon. Radu Gabrea (n. București, 1937) a absolvit Facultatea de Construcții și Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Filmul Prea mic pentru un război atât de mare (1969) participă la Festivalul de la Locarno.Dincolo de nisipuri (1973), interzis de cenzura comunistă, este considerat cel mai important film românesc al anilor ’70 de Mira și Antonín Liehm (UCLA Press, Los Angeles). În perioada 1974-1996, Gabrea se stabileşte în Germania. Primul film realizat aici, Nu te teme, Iacob (1981), deschide festivalul filmului evreiesc la Kennedy Center în SUA şi este selectat la festivalul Telluride, Colorado. În New York Times, Vincent Canby discută elogios filmul Un bărbat ca Eva (1984). Revenind în România la sfârşitul anilor 1990, regizorul şi producătorul Gabrea realizează documentarele:Struma (2000), care primeşte Mențiune Specială la Festivalul Internațional, Ierusalim, Moștenirea lui Goldfaden (2004), România, România! (2006, 2013). Obține doctoratul de la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve, Belgia, cu teza “Werner Herzog și mistica germană medievală”, despre care Henri Agel scrie în Positif că este “una din cele mai frumoase cărți de cinema scrise vreodată.” Filmografia sa recentă include Cocoşul decapitat(2007), Călătoria lui Gruber (2008), Mănuşi roşii (2010), Trei zile până la Crăciun (2012) şi O poveste de dragoste, Lindenfeld (2014). În 2011, primeşte Ordinul Crucea de Cavaler din partea Republicii Federale Germania. If you have problems viewing this message in html format, go to www.icrny.org To subscribe to RCINY newsletters, please join our mailing list. | ||
ROMANIAN CULTURAL INSTITUTE IN NEW YORK
200 East 38th Street (at 3rd Avenue), New York, NY 10016 Tel: 212-687-0180 - Fax: 212-687-0181 icrny@icrny.org; www.icrny.org |
Comentarii
Trimiteți un comentariu