Treceți la conținutul principal

Dan Culcer. De la dictatură la democratie — prin metoda Stirn


Am dat, fâcând ordine în arhive, peste un articol scris de  mine pentru România Liberă din București, la 11 iulie 1990. Nu știu dacă a apărut. Dar știu că nici o colaborare cerută de Băcanu în prezența lui Paler într-un bistro parizian, unde beam o cafea sau vreo bere împreună, la începutul lui 1990, nu a fost plătită de redacția acestui ziar plin de «democrație» și de ifose moralizatoare post-zaveriste.
Dan Culcer

De la dictatură la democratie-prin metoda Stirn

Un caz ridicol tulbură viata politică franceză. Olivier Stirn. un ministru al Turismului, în guvernul socialist al D-lui Rocard, a avut ideea genială de a angaja vreo 200 de actori, liceeni, şomeri şi studenţi ca spectatori de umplutură, la un colocviu organizat de asociaţia pe care o conduce, «Statele generale ale progresului» Vorbitorii au fost personalităţi de vază ale vieţii politice şi culturale franceze. Colocviul n-a atras în mod spontan publicul pe care se sconta. Cineva, dacă nu chiar Dl. Olivier Stirn a vrut să corecteze situaţia oferind masei de umplutură 349 de franci pentru treo ore de aplauze programate. Cum iniţiativa a fost dezvăluită de presă, scandalul care a izbucnit l-a obligat pe Stirn să demisioneze sub presiunea Primului
Ministru.
Ar fi putut sa fie doar subiectul unor glume, căci situaţia în sine era mai degrabă ridicolă decît dramatică. Dar, pe fondul unor scandaluri de care nu era străină pătura de politicieni, indiferent de orientare, situaţia a fost rapid luată în serios.
Dl.Stirn a devenit nu numai oaia neagră ci şi ţapul ispăşitor. In căutarea unei pierdute virginităţi morale. Criza reprezentării politice şi teama că teoreticienii anti parlamentarismului ( adică extrema dreaptă şi în speţă Jean-Marie Le Pen, preşedintele Frontului Naţional} ar putea să exploateze politic, propagandistic situaţia în favoarea lor, au obligat restul partidelor politice (de dreapta ca şi de stânga), să transforme cazul Stirn într-un caz exemplar de comportament deviant al unui om politic de ale cărui metode urmau să se delimiteze fără ambiguitate. Nu e primul şi probabil nu va fi nici ultimul. Cronologia nu contează.
Franţa va rămâne pentru România încă multă vreme un model la care ne întoarcem periodic. Chiar şi la. nivel simbolic. Aplicarea avant-la-lettre a «soluţiilor franţuzeşti» s-a făcut însă în funcţie de specificul naţional al democraţiei române, aşa cum a fost el teoretizat de Dl. Brucan şi aplicat de Dnii. Iliescu, Roman, Voican. Sala este înlocuită cu piaţa, studenţii, actorii, liceenii, şomerii (care pentru moment par a fi o marfă rară pe piaţa liberă din România) au fost înlocuiţi cu minerii scoşi din producţie şi înaintaţi la rang de gărzi de asalt ale Frontului, ameninţat de o lovitură de stat «legionară». Francii se înlocuiesc cu leii iar recrutorii de la Agenţia Naţională de Muncă sunt înlocuiţi cu agitatorii proveniţi din rândurile securiştilor implantaţi în zona Văii Jiului, încă pe vremea lui Ceauşescu, repede specializaţi în munca în subteran, când minerii erau încă revoluţionari.
Rămâne să se stabilească un singur lucru: cine va fi ţapul ispăşitor atunci când se va vedea că aplicarea metodei Stirn în România, ca şi aplicarea metodei Stahanov acum patruzeci de ani, nu are efect decât pe termen scurt. Cînd minerii, mai ieri chemaţi să ajute guvernul care le-a mărit salariile fără să le ceară nimic în schimb altceva decât «aplauze prelungite şi urale», vor observa că leul pierde din valoarea sa de cumpărare, vor cere oare să fie plătiţi în valută forte pentru aceleaşi servicii?
De unde se vede că, aparent, e mai bine să fii şomer la Paris decât miner la Bucureşti. Evident …desigur…fără îndoială, doar în aparenţă.

Paris 11 iulie 1990 Dan CULCER

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.