Am dat, fâcând ordine în arhive, peste un articol scris de mine pentru România Liberă din București, la 11 iulie 1990. Nu știu dacă a apărut. Dar știu că nici o colaborare cerută de Băcanu în prezența lui Paler într-un bistro parizian, unde beam o cafea sau vreo bere împreună, la începutul lui 1990, nu a fost plătită de redacția acestui ziar plin de «democrație» și de ifose moralizatoare post-zaveriste.
Dan Culcer
De la dictatură la democratie-prin metoda Stirn
Un caz ridicol tulbură viata politică franceză. Olivier Stirn. un
ministru al Turismului, în guvernul socialist al D-lui Rocard, a
avut ideea genială de a angaja vreo 200 de actori, liceeni, şomeri
şi studenţi ca spectatori de umplutură, la un colocviu organizat
de asociaţia pe care o conduce, «Statele generale ale progresului»
Vorbitorii au fost personalităţi de vază ale vieţii politice şi
culturale franceze. Colocviul n-a atras în mod spontan publicul pe
care se sconta. Cineva, dacă nu chiar Dl. Olivier Stirn a vrut să
corecteze situaţia oferind masei de umplutură 349 de franci pentru
treo ore de aplauze programate. Cum iniţiativa a fost dezvăluită
de presă, scandalul care a izbucnit l-a obligat pe Stirn să
demisioneze sub presiunea Primului
Ministru.
Ar fi putut sa fie doar subiectul unor glume, căci situaţia în
sine era mai degrabă ridicolă decît dramatică. Dar, pe fondul
unor scandaluri de care nu era străină pătura de politicieni,
indiferent de orientare, situaţia a fost rapid luată în serios.
Dl.Stirn a devenit nu numai oaia neagră ci şi ţapul ispăşitor.
In căutarea unei pierdute virginităţi morale. Criza reprezentării
politice şi teama că teoreticienii anti parlamentarismului ( adică
extrema dreaptă şi în speţă Jean-Marie Le Pen, preşedintele
Frontului Naţional} ar putea să exploateze politic, propagandistic
situaţia în favoarea lor, au obligat restul partidelor politice (de
dreapta ca şi de stânga), să transforme cazul Stirn într-un caz
exemplar de comportament deviant al unui om politic de ale cărui
metode urmau să se delimiteze fără ambiguitate. Nu e primul şi
probabil nu va fi nici ultimul. Cronologia nu contează.
Franţa va rămâne pentru România încă multă vreme un model la
care ne întoarcem periodic. Chiar şi la. nivel simbolic. Aplicarea
avant-la-lettre a «soluţiilor franţuzeşti» s-a făcut
însă în funcţie de specificul naţional al democraţiei române,
aşa cum a fost el teoretizat de Dl. Brucan şi aplicat de Dnii.
Iliescu, Roman, Voican. Sala este înlocuită cu piaţa, studenţii,
actorii, liceenii, şomerii (care pentru moment par a fi o marfă
rară pe piaţa liberă din România) au fost înlocuiţi cu minerii
scoşi din producţie şi înaintaţi la rang de gărzi de asalt ale
Frontului, ameninţat de o lovitură de stat «legionară». Francii
se înlocuiesc cu leii iar recrutorii de la Agenţia Naţională de
Muncă sunt înlocuiţi cu agitatorii proveniţi din rândurile
securiştilor implantaţi în zona Văii Jiului, încă pe vremea lui
Ceauşescu, repede specializaţi în munca în subteran, când
minerii erau încă revoluţionari.
Rămâne să se stabilească un singur lucru: cine va fi ţapul
ispăşitor atunci când se va vedea că aplicarea metodei Stirn în
România, ca şi aplicarea metodei Stahanov acum patruzeci de ani, nu
are efect decât pe termen scurt. Cînd minerii, mai ieri chemaţi să
ajute guvernul care le-a mărit salariile fără să le ceară nimic
în schimb altceva decât «aplauze prelungite şi urale», vor
observa că leul pierde din valoarea sa de cumpărare, vor cere oare
să fie plătiţi în valută forte pentru aceleaşi servicii?
De unde se vede că, aparent, e mai bine să fii şomer la Paris
decât miner la Bucureşti. Evident …desigur…fără îndoială,
doar în aparenţă.
Paris 11 iulie 1990 Dan CULCER
Comentarii
Trimiteți un comentariu