Treceți la conținutul principal

Iuliu Maniu despre Problema minorităţilor (1924) Ordinea priorităților

«Din acestea rezultă, că problema minorităţilor are două aspecte, adică ea trebuie rezolvită din două puncte de vedere : Ea trebuie privită şi rezolvită întâiu din punctul de vedere al Statului naţional în înţelesul, că numărul, importanţa culturală, economică şi socială a minorităţilor şi influenţa lor în legislaţia, administraţia, justiţia şi instrucţia publică să nu pericliteze :
a) Existenţa şi integritatea teritorială a Statului ;
b) Dăinuirea perpetuă a neamului şi în acest scop să nu stângenească închegarea sufletească şi naţională a corpului şi a Statului naţional ;
c) Să nu corupă spiritul genuin naţional, tradiţia, gândirea şi aspiraţia naţională şi elementele constitutive ale însuşirilor specifice ale poporului alcătuitor de Stat, adică acele izvoare de bogăţii sufleteşti şi morale, cari singure dau drept de existenţă unei naţiuni.
Trebuie apoi privită şi rezolvită din punctul de vedere al umanităţii şi al respectului faţă de om ca individ şi din punctul de vedere al minorităţilor etnice, de limbă sau de religie, ca personalităţi colective, cari, numai admiţându-li-se anumita drepturi corporative, pot să-şi desvolte însuşirile specifice.»

(Extras din Problema minorităţilor de Iuliu Maniu. Conferinţă ţinută la Fundaţia Universitară Carol I în ziua de 11 Mai 1924)
De 20 de ani diverse surse propagandistice (unele susținute de români de bună credință, probabil, dar naivi sau inculți politic, istoric, economic) încearcă și par să reușească a-i convinge pe români că au o datorie, niște datorii față de diversele minortăți cu care conviețuim de secole (multe cu maghiarii, mai puțin cu rușii și chiar puține cu evreii). 
Nu avem nici un fel de datorii, fiindcă dacă ar fi să mergem spre rădăcinile datoriilor, se va vedea că datornici ne sunt minoritarii. Dar aceste raporturi nu pot fi discutate în termeni de datorie ci de politică. Așa cum spunea Iuliu Maniu, există o ordine a priorităților, în acest caz chiar aceea dată de el. Și nimic din ce s-a îmtâmplat din 1925 până acum nu motivează vreo modificare a acestor prirotăți pentru națiunea și Statul România. Dan Culcer

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...