COMENTARIU: N. Steinhardt a numit lupta de
clasă, rasism social. Tensiunea sau lupta între rase, națiuni sau
comunități nu este însă rasism ci luptă pentru supraviețuire,
pentru menținerea identității, care este condiția existenței. O
celulă care nu mai este protejată de o membrană celulară nu mai
este decât materia moartă, schimbul metabolic cu mediul
înconjurător nu mai este posibil. Această observație elementară
nu este o analogie biologistă, nici o reactualizare păcătoasă a
ideologiei național-socialiste a spațiului vital, ci condiția
vieții acestei entități sociale, culturale și biologice, care se
numește națiune.
Între celula dintr-un corp uman sau
animal, într-un mediau dat, și suma unor celule umane sau animale
în simbioză, nu există discontinuitate. Dacă o celulă migrează
și se înscrie într-un alt sistem biologic, acolo este acceptată,
dacă este compatibilă, sau este respinsă și distrusă, dacă
ameninţă mediul în care s-a inserat. Dacă uităm adesea aceste
locuri comune ale biologiei, este pentru că umanoizii se consideră
mai presus decât animalele, ba chiar total diferiți. Dar nu este
așa.
Poate ați văzut pe Youtube scena
în care o turmă de bivoli reușeste să se opună unor feline, care
încearcă să omoare un vițeluș, deja slăbit de atacul unui
crocodil pe malul râului. Și după ce, în prima secvență, de
frică, bivolii se salvează prin fugă, fiecare pe cont propriu, se
întâmplă ceva, fără nici un echivalent cu ceea ce credem despre
animale. Turma se regrupează și atacă felinele, salvează
vițelușul și alungă felinele.
Dintre
comentariile de pe Youtube l-am ales pe acela care se apropie de
sensul pe care vreau să-l dau scenei.
«A
l'image de notre société. Un prédateur politique, financier ou
militaire n'est rien quand le troupeau fait bloc pour se protéger.
Et là encore, les buffles sont gentils, ils auraient pu écraser les
lions.» (Precum în societățile noastre. Politicianul, financiarul
sau militarul , adevărate animale de pradă, nu mai reprezintă
nimic dacă comunitatea se unește pentru a se proteja. Iar bivolii
sunt chiar generoși căci ar fi putut strivi leii.)
Nu
trebuie să cădem în erezia aproape uitatei Olga Lepeșinskaia,
care a crezut că se poate trece de la o masă biologică triturată
într-un mojar, declarată acelulară
dar vie, înapoi la materia vie celulară. Laureata Premiului Stalin
a vrut să revoluționeze biologia sau chiar a crezut în generația
spontanee. În realitate a mințit, falsificând datele experienței.
Dacă
nu vrem să plătim acest tribut fricii, minciunii sau auto-amăgirii,
va trebui să acceptăm că agresiunea unei entități vii împotriva
oricărei entități vii induce un răspuns legal și normal, mai
mult sau mai puțin agresiv, al agresatului, al victimei. Care se
află în legitimă apărare. (Dan Culcer)
Sursa Youtube https://youtu.be/F1elDd7SRuA
Comentarii
Trimiteți un comentariu