„Când guvernul violează drepturile poporului, insurecţia este, pentru popor şi pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri." (Articolul 35 din „Declaraţia drepturilor omului și ale cetăţeanului" din anul 1793)
Lăsăm la o parte faptul că Revoluția franceză care a edictat aceste principii fusese și ea o revoluție cu voie de la poliție, ideologii ei, cunoscuți desigur de Siguranță, fiind mai toți avocați locuind în centrul Parisului, mai exact în arondismentul care poartă acum numărul V. Buricul orașului și acum. Privilegiați mici, fără titluri și privilegii ereditare, voiau să devină mari privilegiați, eliminând concurența slăbită de huzur. Și au reușit prin presă și propagandă să producă nucleul exploziv, reacția catalitică. Restul este hazard și mitologie politică.
Citatul articol a dispărut din „Declaraţia universală a drepturilor omului" a Naţiunilor Unite. Cu toate acestea pe dreptul la revoltă s-a bazat lovitura de stat din România anului 1989, Zavera care a dus la lichidarea vîrfului piramidei de putere pentru a feri de cădere și spiulberare restul piramidei. Cea care a condus și conduce România din 1989 încoace, și care înfăptuiește fără crâcnire ordinele noii puterii coloniale americane și atlantiste.
S-a organizat și provocat revolta populară cu ajutorul unor agenți provocatori, folosindu-se ca bază psihologică saturația la care ajunsese poporul, indusă de o combinație dintre realitatea economică a penuriei produse de plata forțată a datoriilor contractat la Fondul Monetar Internațional, prea rapidă, dar necesară deși prost pregătită politic de guvernanții României comuniste, și manipulările opiniei publice pe filiera posturilor de radio propagandă, dintre care cele difuzate de Europa Liberă au fost cele mai eficiente (falsa imagine a distrugerii satelor prin sistematizare, de pildă).
În 1989 am scris un text pe care l-am trimis, prin Nicolae Breban și la invitația acestuia, pentru ziarul românesc Curentul din Germania Federală. Era a doua contribuție scrisă pentru rubrica Pietre de râu. Nu știam atunci că ziarul Curentul, refondat de Pamfil Șeicaru, era deja sub controlul Securității, fiindcă bătrânul ziarist emigrat și calic cedase titlul contra unui ajutor material și ajunsese să fie manipulat de aceiași Securitate, pe bază de solidaritate patriotică, până a fi adus în România cu promisiunea că va fi primit de Ceușescu și că îi va putea da acestuia sfaturi politice înțelepte.
Iată ce scriam la începutul anului 1989, sub titlul :
Puțină logică și dram de consecvență
«De câtăva vreme presa internațională a început să publice protestele reprezentanților expatriați ai majortății și minorităților din România.în legătură cu acțiunile guvernului (realizând ideea fixă a Conducătorului) de sistematizare a localitățilro rurale. Puterea a reacționa normal, rufuzând ideea oricărui amestec în treburile interne ale României. Un singur lucru nu i s-a cerut acesui guvern și acestui Conducător : să prezinte publicului românesc planul de sistematizare despre a cărui existență se vorbește dar care este tratat, ca deobicei sub o guverare paranoică, drept secret de stat, fără ca nimeni să aibă "curioziatetea", respectiv posibilitatea de a-l studia de aproape.Pentru că nu principiul sistematizării este discutabil — orice țară și orice guvern poate să se prevaleze de datoria sau de dreptul de a dirija amenajarea teritoriului național în funcție de "interesele" colectivității, singure în măsură să le definească — ci natura acestei acțiuni, caracterul ei voluntarist, lipsa unei consultări cu cei direct interesați, cetățenii României. Să fim naivi ca deobicei și să le cerem guvernului și președintelui să respecte propria lor demagogie cu privire la consultarea tradițională a "maselor largi", atunci când e vorba de chestiuni care le privesc, în ocurență propriile lor tradiții, propria lor vatră strămoșească.
Ce-ar fi, onorabililor, să respectațiu legalitatea socialistă în numele căreia comiteți atâtea ilegalități!»Dan Culcer
Disprețul guvernanților(inclusiv al lui Nicolae Ceușescu) descendenți ai kominternismului care îi formase mental, pentru poporul român, considerat incapabil de revoltă, după o jumătate de secol de supunere, a dus la căderea anunțată a național-comunismului, regim hibrid și ambiguu, care urmase celui kominternist, impus de puterea colonială, politica României în toată perioada, de la 1944 la 1989, fiind o oscilație de mică amplitudine între supunerea necondiționată față de Metropola moscovită și declarațiile de independență, arareori urmate de politici reformiste aplicate în profunzime.
România se află din 1989 într-un proces de recolonizare. Singura deosebire este, aparent, una de metodă. Controlul se face prin mecanismele economice și finaciare ale imperialismului în faza sa de expansiune apocaliptică.Industria a fost distrusă de puterile coloniale (nu e una singură, ci ne aflăm în fața unei monstruose coaliții). Valorile propuse de liderii spirituali ai României sunt denigrate, batjocorite, eliminate din programele școlare. Liderii românilor sunt acuzați de diverse tare și etichetați în felurite chipuri de străini sau de slugile acestora.
O echipă de zgomote face propuneri de legi care sunt prezentate de parlamentari îndatorați și slugarnici, votate de un parlament de strânsură și apărate în presă de ziariști, intelectuali oportuniști.
O echipă de zgomote face propuneri de legi care sunt prezentate de parlamentari îndatorați și slugarnici, votate de un parlament de strânsură și apărate în presă de ziariști, intelectuali oportuniști.
Comentarii
Trimiteți un comentariu