Treceți la conținutul principal

Când guvernul violează drepturile poporului, dreptul la insurecţie este sacru

„Când guvernul violează drepturile poporului, insurecţia este, pentru popor şi pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri." (Articolul 35 din „Declaraţia drepturilor omului și ale cetăţeanului" din anul 1793)

Lăsăm la o parte faptul că Revoluția franceză care a edictat aceste principii fusese și ea o revoluție cu voie de la poliție, ideologii ei, cunoscuți desigur de Siguranță, fiind mai toți avocați locuind în centrul Parisului, mai exact în arondismentul care poartă acum numărul V. Buricul orașului și acum. Privilegiați mici, fără titluri și privilegii ereditare, voiau să devină mari privilegiați, eliminând concurența slăbită de huzur. Și au reușit prin presă și propagandă să producă nucleul exploziv, reacția catalitică. Restul este hazard și mitologie politică.

Citatul articol a dispărut din „Declaraţia universală a drepturilor omului" a Naţiunilor Unite. Cu toate acestea pe dreptul la revoltă s-a bazat lovitura de stat din România anului 1989, Zavera care a dus la lichidarea vîrfului piramidei de putere pentru a feri de cădere și spiulberare restul piramidei. Cea care a condus și conduce România din 1989 încoace, și care înfăptuiește fără crâcnire ordinele noii puterii coloniale americane și atlantiste. 
S-a organizat și provocat revolta populară cu ajutorul unor agenți provocatori, folosindu-se ca bază psihologică saturația la care ajunsese poporul, indusă de o combinație dintre realitatea economică a penuriei produse de plata forțată a datoriilor contractat la Fondul Monetar Internațional, prea rapidă, dar necesară deși prost pregătită politic de guvernanții României comuniste, și manipulările opiniei publice pe filiera posturilor de radio propagandă, dintre care cele difuzate de Europa Liberă au fost cele mai eficiente (falsa imagine a distrugerii satelor prin sistematizare, de pildă).

În 1989 am scris un text pe care l-am trimis, prin Nicolae Breban și la invitația acestuia, pentru ziarul românesc Curentul din Germania Federală. Era a doua contribuție scrisă pentru rubrica Pietre de râu. Nu știam atunci că ziarul Curentul, refondat de Pamfil Șeicaru, era deja sub controlul Securității, fiindcă bătrânul ziarist emigrat și calic cedase titlul contra unui ajutor material și ajunsese să fie manipulat de aceiași Securitate, pe bază de solidaritate patriotică, până a fi adus în România cu promisiunea că va fi primit de Ceușescu și că îi va putea da acestuia sfaturi politice înțelepte. 

Iată ce scriam la începutul anului 1989, sub titlul :

Puțină logică și dram de consecvență

«De câtăva vreme presa internațională a început să publice protestele reprezentanților expatriați ai majortății și minorităților din România.în legătură cu acțiunile guvernului (realizând ideea fixă a Conducătorului) de sistematizare a localitățilro rurale. Puterea a reacționa normal, rufuzând ideea oricărui amestec în treburile interne ale României. Un singur lucru nu i s-a cerut acesui guvern și acestui Conducător : să prezinte publicului românesc planul de sistematizare despre a cărui existență se vorbește dar care este tratat, ca deobicei sub o guverare paranoică, drept secret de stat, fără ca nimeni să aibă "curioziatetea", respectiv posibilitatea de a-l studia de aproape.Pentru că nu principiul sistematizării este discutabil — orice țară și orice guvern poate să se prevaleze de datoria sau de dreptul de a dirija amenajarea teritoriului național în funcție de "interesele" colectivității, singure în măsură să le definească — ci natura acestei acțiuni, caracterul ei voluntarist, lipsa unei consultări cu cei direct interesați, cetățenii României. Să fim naivi ca deobicei și să le cerem guvernului și președintelui să respecte propria lor demagogie cu privire la consultarea tradițională a "maselor largi", atunci când e vorba de chestiuni care le privesc, în ocurență propriile lor tradiții, propria lor vatră strămoșească.
Ce-ar fi, onorabililor, să respectațiu legalitatea socialistă în numele căreia comiteți atâtea ilegalități!»
 Dan Culcer

Disprețul guvernanților(inclusiv al lui Nicolae Ceușescu) descendenți ai kominternismului care îi formase mental, pentru poporul român, considerat incapabil de revoltă, după o jumătate de secol de supunere, a dus la căderea anunțată a național-comunismului, regim hibrid și ambiguu, care urmase celui kominternist, impus de puterea colonială, politica României în toată perioada, de la 1944 la 1989, fiind o oscilație de mică amplitudine între supunerea necondiționată față de Metropola moscovită și declarațiile de independență, arareori urmate de politici reformiste aplicate în profunzime.
România se află din 1989 într-un proces de recolonizare. Singura deosebire este, aparent, una de metodă. Controlul se face prin mecanismele economice și finaciare ale imperialismului în faza sa de expansiune apocaliptică.Industria a fost distrusă de puterile coloniale (nu e una singură, ci ne aflăm în fața unei monstruose coaliții). Valorile propuse de liderii spirituali ai României sunt denigrate, batjocorite, eliminate din programele școlare. Liderii românilor sunt acuzați de diverse tare și etichetați în felurite chipuri de străini sau de slugile acestora. 

O echipă de zgomote face propuneri de legi care sunt prezentate de parlamentari îndatorați și slugarnici, votate de un parlament de strânsură și apărate în presă de ziariști, intelectuali oportuniști.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …