Onoarea de a fi etichetat drept « târâtură» de Maria Banuș

Maria Banuș : pe marginea decernării Premiului Herder

(Extras din opera postumă  Maria Banuş, Însemnările mele, ediţie îngrijită de Geo Şerban – fragmente din Volumul II. 1945-1999)

«Ah, seara aia de poezie! Manevrele lui Sorescu, nu vroia să vină, să se compromită la o seară oficială în împrejurări de mare încordare Ceauşescu-Mitterand. A lansat zvonul că e ameninţat cu moartea, că nu i se da plecarea. (Alain Bosquet: „N-am nici un motiv să nu-I cred pe prietenul meu, Sorescu".). M.C. Bauchart: Am vorbit cu ambasada noastră. Avea şi viza română şi cea franceză.Câteva zile mai târziu se afla în Olanda, la o şedinţă internaţională P.E.N. Club şi, imediat după, în Franţa.[...] Mi-am recitit ieri vechi manuscrise: '83, '84, '87, '88. Notez mai ales în stări de criză, de deprimare. Echitabil faţă de soartă, ar fi să notez şi în perioade care mi-au adus bucurii - 1989, premiul Herder. Prin '87-'88, mult timp consacrat materialului documentar ce mi s-a cerut, corespondenţei etc. În ianuarie-februarie '89, telefon de la soţul lui Zoe Buşulenga, scrisoarea lui Wunderli care-i anunţa că eu iau Herderul în '89. Scria că mi-a comunicat şi mie, într-o scrisoare. N-am primit-o niciodată. Am fost la ei. Cafea tare. Conversaţie. Îmi dă detalii. Începe agitaţia. După câtva timp primesc anunţul oficial de la rectorul Universităţii din Viena. Dacă accept. Răspund: da! Apoi problema bursierului. Mă sfătuiesc cu Ana... Nu subordonat Ministerului învăţământului. Poet 20, 30 (ani), în asemenea condiţii nu cunosc.Totul trebuie să se desfăşoare discret.Avem paşaport pentru Franţa, plecarea început martie. Să nu ni se retragă pe motivul că de-abia în mai trebuie să plec pentru primirea premiului. Aşa că nu anunţ nicăieri oficialităţile. [n.n. Care, evident, știau! căci altfel nu ajungea scrisoare ala dânsa!]Zoe propune pe Andrei Vieru. Tolea Vieru la mine. Andrei, de vreo patru luni, la Paris. O să-mi dea răspuns dacă poate, în 2-3 zile. Nina pleacă în Elveţia şi-i va telefona. După 3 zile; nu, nu poate. Mi-I recomandă călduros pe Dan Dediu, 22 ani, compozitor talentat, ultimul an de studii la Conservator.Cunoştinţa cu Dediu. Impresie foarte bună. Mărunţel, gingaş sub voinţă de fier. Căsătorit cu Valentina, muzicolog, scrie în Suplimentul Scânteii Tineretului. Cronici muzicale. E de acord. Bucuros. Încep formalităţile. Scriu la Viena. Trebuie aprobare specială, pentru că-i din altă disciplină decât mine.»

«Eu n-am anunţat... „Europa Liberă" şi BBC anunţă. Primesc telegrame de la Mircea Zaciu şi Ion Pop. Mă bucură. La BBC mă înjură Dan Culcer (fost la Vatra, Tg. Mureş). Compromite premiul Herder. Dna e sensibilă la asta. Dan Culcer afirmă că autorităţile ţărilor respective propun candidaţii. Nu-i adevărat.
Acelaşi Dan C., după seara de poezie de la Maison de la Poesie, Paris, mă felicita călduros. Eu îi spun părerea mea despre duplicitate. Are obraz gros, fără ruşine, nu se fâstâceşte deloc: o să-mi trimită textul să văd ce a spus. Eu, proastă, îi dau adresa din Chaville... Bineînţeles că târâtura, spionul simplu, dublu, triplu n-a trimis nimic...[s.dc.]»
 
Comentarii de Dan Culcer

* Expresia «m-a felicitat călduros» este o dublă exagerare, ca să nu zic neadevăr sau minciună. Cum ar fi fost să o felicit, și mai ales pentru ce, pe versificatoarea care îmi stâlcise gustul pentru poezie în școala elementară și liceu, ale cărei elucubrații propagandistice oportuniste am fost nevoit să le învăț pe derost. Cum ar fi fost să mă fâstâcesc sau să regret atunci când am scris și zis la BBC exact ceea ce credeam și cred. Nu am trimis textul fiindcă nu l-am regăsit atunci. Nu aveam nici un motiv să-l ascund de ochii dânsei. Dimpotrivă. Dacă tot voia să-l citească (nu-l auzise, i s-a spus! putea să-l ceară de la Textul s-a păstrat pe undeva, îmi aduc aminte că l-am regăsit acum câțiva ani. Dacă reapare cu ocazia organizării materialului arhivei mele, îl voi publica.

E firesc ca autoarea să suțină că autoritățile culturale național comuniste nu aveau nici un rol în promovarea candidaților. Eliminată, de timp și de reorientarea ideologică, dintre privilegiați, înjurând ca și Nina Cassian sistemul ceaușist pe care îl credea responsabil de marginalizarea ei, cum era să recunoacă sistemului mai multă subtilitate. Adică acordarea unor privilegii autorilor care dădeau bine pentru a-l transfigura purtători de mesaj într-un sistem în curs de aparentă sau reală liberalizare. Dar propaganda eficientă se face discret, cu mici atenții, contacte. Doar nu era să fie chemată la Securitate bătrânica pentru a i se explica ce rol i se conferă la Viena.

Simpla situarea a Mariei Banuș pe etajera poeziei române este deja o manipulare. Poezia de junețe fusese supralicitată, fiind de fapt la nivelul glandular al Marei Nicoară (Țara Fetelor). Au urmat baladele. Apoi o serie de volume influențate de traducerile pe care le făcea. Memorialistica din Sub camuflaj era mincinoasă, superficială, pritocită ca să pară că spune ceea ce nu avea curajul să spună.

Wikipedia publică o notă bio-bibliografică care abundă în perifraze menite a ascunde porcăriile pe care cei ca ea le făceau în numele propriei cariere și a adeziunii la »idealurile comuniste».
« Într-o ședință a Societății din martie 1948 este obligată [n. n. sărăcuța!] să-și dea acordul public cu articolul lui Sorin Toma "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", apărut în trei numere consecutive în Scînteia, menit să-l elimine pe Tudor Arghezi din literatura română. [cel care o debutase!] După desființarea Societății Scriitorilor Români, Maria Banuș face parte din nou creata Uniune a Scriitorilor din România și - la fel cu majoritatea covârșitoare a colegilor ei - nu protestează împotriva excluderii unor scriitori, considerați "elemente necorespunzătoare". »https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Banu%C8%99 

Autorii aleși pentru a primi Herderul erau reprezentativi pentru un soi de neutralitate pozitivă. În anumite cazuri erau utilizați ca toroipane nediplomatice în conflictele larvare dintre țări. Ungaria face propuneri pentru a da sâc României : Sutő András, naționalist de spiță veche. Fără o intervenție a autorităților comuniste, adică fără acordul lor prelabil, nici unul din laureații din România nu ar fi putut ajunge la Viena, ar fi trebuit să refuze premiul etc. Lista premianților din România este clară : numai oameni care au practicat inadaptarea adaptativă : Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Mihai Pop, Zaharia Stancu, Virgil Vătășianu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Marino, Ana Blandiana, Constantin Noica. Nu e vorba despre valoarea lor, ci despre rolul lor social-simbolic. În acest context, Maria Banuș nu-și avea locul ca poetă ci eventual, precum timișoreanul Franyo Zoltan, ca traducătoare (Rilke, poeți scandinavi, poezie feminină). Această activitate a fost onorabilă, deși la aceeași vreme existau în România traducători buni care ar fi putut lucra după originale și nu după versiuni intermediare, germane probabil. Doar că Maria Banuș avea relațiile deja construite și aura poetică din anii 50 o ajuta încă să obțină contracte prin care terenul îi era arendat. 

Găsesc în apropiere citatelor de mai sus, următoarea notă lipsită de comentarii. De ce o transcrie M. Banuș? Ca să semnifice că este de acord cu opinia istoricului literar sau ca să nu uite că și G. Călinescu a fost un antisemit, devreme ce cutează să afirme că Eminescu nu a fost antisemit.

 G. Călinescu, Lumea, 2 dec. 1945: Eminescu şi iudaismul.

„Antisemit n-a fost niciodată şi ceea ce se socoteşte antisemitism e numai o anume poziţie fiziocraticâ faţă de «clasa sterilă», după expresia lui Quesnay. Lucrurile trebuie odată puse la punct. (Trupa evreiască la Iaşi. Eminescu, elogios despre jocul actorilor)."

Dacă aș fi fost un critic literar la vremea de glorie a Mariei Banuș, cutezând [un caz de curaj sinucigaș] să formulez oarecari rețineri față de calitatățile ei poetico-ideologice, aș fi fost denunțaț ca spion triplu de micuța și naivă doamnă, dedicată comunismului, începând din 1939, fără să fi auzit de procesele de la Moscova. Denunțat ca spion triplu, așa cum a avut nerușinarea să mă «descalifice» în aceste memorii, fără nici un argument. Taci tuberculosule, emite orgoliul ei contrariat! Când de fapt, cum știu toți prietenii și dușmanii mei, sunt un spion quintuplu. Să mi se acorde circumstanțe atenuante, fiindcă am mărturisit. Păcat că micuța doamnă nu mai poate împărți cu nimeni plăcerea auto-demascării mele.