Libertate, suveranitate, identitate. Trei cuvinte care pot fi valorile programatice ale unui partid național. Întrebarea mea este : în condițiile lumii acesteia, aceste principii directoare pot fi altceva decât vorbe goale, slogane pentru naivi?
Un jurnal de scriitor și de redactor de revistă (Vatra, Târgu Mureș), combinat cu filele dosarului de urmărire informativă deschis de Securitate în 1972, cu pagini de corespondență din perioada 1972-1992.
Acum libertatea suveranitatea şi identitatea rămân doar principii, potenţe. Aceste principii rămân în stadiul de convingere (componentă subiectivă esenţială a caracterului) şi nu poate depăşi stadiul atitudinii ca interfaţă între convingere şi lume. Când va fi posibil aceste potenţe se vor exterioriza în opinii şi mai departe se vor materializa în acţiuni. Evident condiţia primă este ca aceste principii să existe în convingere.
RăspundețiȘtergereRămâne problema obiectivităţii convingerii adică a temeiului determinist al acestei convingeri. Numai dacă această convingere a crescut din necesitate reflectând necesitatea ea este viabilă.
Pentru a verifica întemeierea convingerii pe necesitate în cazul acesta trebuie să verificăm dacă naţionalismul ca termen exprimă exact necesitatea. Stalin a spus că naţionea nu este pură şi avea dreptate ea fiind o treaptă către mondialism.
Din acest punct ar trebui să explic de ce cele trei principii sunt viabile. Deoarece nu am libertatea de a spune adevărul mă opresc aici sperând că dumneavoastră veţi raţiona până la capăt singur.