Treceți la conținutul principal

Identitate și alteritate în teoria etnocentrismului evreu

« Odată cu modernizarea, la nivelul mentalului colectiv românesc evreul a fost învestit cu puternice trăsături de alteritate. »  
Ciudată frază, axiomatică, complet falsă, fără temei științific. Ea marchează începutul unei serii de studii despre relațiile dintre localnici și evrei imigranți* puse sub semnul «holocaustului din România». 
În realitate, alteritatea evreilor în spațiul est-european și balcano-pontic nu este o o invenție sau o atribuire netemeinică de către xenofobi localnici ci, multă vreme, până la emigrarea sionistă, chiar esența prezenței evreilor, fie germanofoni (idișofoni), fie rusofoni sau hispanofoni (sefarazi), în teritorii locuite majoritar de localnici aparținând unor culturi și tradiții diferite. E vorba deci de evrei aparținând unor comunități neintegrate, care refuzau integrarea, erau neintegrabile datorită autoizolării culturale, ca purtătoare ale unor idealuri politice străine și contradictorii (sionism, comunism, socialism, internaționalism), voinței de ghettoizare (aglutinare, solidarizare, autoapărare), religiei, limbii comunitare utilizate, diferențierea fiind însăși programul lor existențial de supraviețuire comunitară, identitară. 
Grupurile de evrei ajunse pe aceste meleaguri erau deci străini, se considerau străini și au vrut să rămână străini, atâta vreme cât statutul de străin le era favorabil, statutul de protectorat al sudiților**, supuși străini. protejați de consulatele unor țări străine deschise în țările respective. Modernizarea începuse demult.
Dan Culcer  
* Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” Nr. 2/2007 -Bucuresti-2007.
** SUDÍT, sudiți, s.m. Locuitor din țările românești aflat sub protecția unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc., de care nu se bucurau pământenii. – Din it. suddito.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...