Ion Lăncrănjan. O scrisoare către Romulus Guga despre «ideologul» D. Culcer

În anul de grație 1983, redactorul șef al revistei Vatra, Romulus Guga, primise spre publicare un fragment din lucrarea lui Ion Lăncrănjan intitulată Cuvânt despre Transilvania. Fragmentul era însoțit de o scrisoare către Guga, pe care o reproduc mai jos. Originalul se află în arhiva Guga, eu posed o xerocopie pe care am făcut-o cu acordul lui Romulus Guga, întrucât numele meu era pomenit în epistola autorului Eclipsei de soare, în termeni interesanți și mai ales fiindcă se parafraza o ipotetică declarație a mea referitoare la cartea lui Lăncrănjan, care nu apăruse încă.
Iată epistola lăncrănjanescă :

7. VI. 1983.
Stimate Romulus Guga,
Revista «Vatra» ar face, cred, un serviciu cultruii contemporane, și adevărului, dacă ar publica în paginile ei alăturatele însemnări, nu de alta dar lucrarea numită «Cuvînt despre Transilvania» nu a fost dată la iveală pentru a strica «relațiile dintre români și unguri», cum spunea, mai ieri-alaltăieri «ideologul» D. Culcer.
Aștept, în orice caz, un răspuns.
7. VI. 1983.

Cu bine și cu să-

nătate, 

Ion Lăncrănjan

Fragmentul trimis nu a apărut. A fost cenzurat sau refuzat de Romulus Guga, nu știu?

Opinia mea despre romanele lui Lăncrănjan, așa cum am formulat-o într-o cronică literară, nu are nimic de-a face cu această epistolă.

La o observație privitoare la publicistica sa, Lăncrînjan îmi răspundea acoperindu-se cu o căciulă dogmatică, de frica criticii ideologice care i se puteau aduce de către apărătorii colectivizării agriculturii. Eu îl lăudam tocmai fiindcă, alături de Marin Preda, a avtu cutajul să descrie catastrofa produsă de această dogmă comunistă antițărănească.

Mi se acorda în această epistolă titlul de ideolog, în ghilimele, pe care aș fi vrut poate să-l pot îndeplini la Vatra, doar că ceea ce se vedea în revistă exprima de o manieră foarte relativă ideologia mea politică și culturală. Mai ales în condițiile cenzurii și în raport cu oscilațiile morale și politice ale conducerii și ale colegilor mei, așa cum se vor vedea ele mai ales în pentru mine faimoasa ședință de partid în care am fost pus la colț, nu la zid, aproape în mod unanim, profitându-se de o serie de greșeli tactice ale mele, de coeziunea momentană de interese a unor colegi și de intervenția hotărâtoare a Securității care a organizat din umbră totul, pedepsindu-mă pentru activitatea mea deviantă de la linia partidului, mereu mișcătoare de altfel.

Precizez că pentru mine nu există o sinonimie între maghiar și ungur. Primii sunt vorbitori de maghiară, care trăiesc în interiorul ca și la periferia statului Ungaria. Unguri sunt toți cetățenii Ungariei, care nu sunt toți maghiari. Mai mult chiar, printre ei se află un număr însemnat de etnici nemaghiari, maghiarizați prin acculturație violentă sau lentă.

Cartea lui Ion Lăncrănjan este un răspuns schematic, superficial și slab documentat la o sumă de teze iredentiste sau doar anti-românești, din domeniul propagandei maghiare tradiționale. Politica și contra-propaganda statului român după 1920, în raport cu aceste probleme a fost superficială și ineficientă. Și așa a rămas. 

Cum am mai precizat, discutarea divergențelor legitime și ilegitime se poate realiza doar de către persoane care știu despre ce este vorba. Nu indignările și amenințările fac o politică (din nici o parte, de altfel), dar nici cedările unei dintre părți— în cazul nostru partea româneasacă— în numele bunelor relații de menținut cu orice preț. 

Cea mai gravă greșeală a lui Ion Lăncrănjan este indignarea. Un om care nu cunoaște limba maghiară, sau dacă o cunoaște o leacă, nu are acces la cultura acestui neam, de fapt se bagă în vorbă, dar poate fi combătut ușor. Reacțiile maghiare din România (discrete și secrete) ca și cele ungare au mizat pe indignare și ele. Deci tot o reacție viscerală. 

Polemica iscată de capitolele unor cărți de memorialistică, etnografie sau istorie, de articolele lui Ilyes Gyula din Magyar Nemzet sau de memorii trimise de Janos Fazekas sau Kiraly Karoly, lui Ceaușescu, reacțiile interne sau externe pot fi reconstituite în România și prin consultarea arhivelor DGPT, pentru perioada de până la 1977. 

Am publicat această scrisoare care poate fi preluată de un editor al operei lui Ion Lăncrănjan. Bădia nu a fost un mare scriitor, dar a știut care erau temele mari pe care un aspirant la statutul de mare scriitor român trebuia măcar să le trateze cu prioritate. Din acest unghi, Lăncrănjan a fost un cetățean onorabil și un patriot. Chiar dacă asta nu place unora din cei care nu i-au dat dreptul nici măcar să se indigneze liber.