Concluzia tezei mele de doctorat, din care reiese că autocenzura a fost cea care a blocat, mai mult decât cenzura prealabilă, expresia nemulțumirilor sociale și politice în perioada național-comunismului, îmi este confirmată de un fragment dintr-un raport al Securității :
« Măsura desființării în 1977 a Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor – care îndeplinea rol de cenzură – și crearea Serviciului de sinteză al C.C.E.S., care îndeplinește atribuții numai de control post-apariție a publicațiilor și tipăriturilor a sporit vigilența organelor de securitate. S-a constatat însă că nu s-a mărit numărul lucrărilor literare cu conținut necorespunzător ori interpretativ prezentate spre publicare, ci din contră, s-a diminuat substanțial, datorită creșterii răspunderii conducerii cenaclurilor, editurilor, redacțiilor, comisiilor de avizare ș.a.– Una din formele de manifestare ostilă cu care ne-am confruntat în sectoarele creației literar-artistice în urmă cu 10 ani și ne confruntăm și în prezent, este cea a comentariilor tendențioase, dușmănoase, la adresa politicii culturale a partidului și statului nostru, a realităților din țara noastră. »
Sursa [1980]. Document 177. Istoric referitor la problema
„activitatea dușmănoasă desfășurată de unele persoane din
domeniile artă și cultură“ Fond CNSAS, document publicat în C.N.S.A.S. SECURITATEA. Structuri – cadre. Obiective și metode, Vol. II (1967–1989). p. 520 ș.u.
În concluzie cenzura e o iluzie.
RăspundețiȘtergere