Treceți la conținutul principal

Daniil Harms, Ioța Peianov cu o dedicație din 1983

Reamintesc cititorilor revistei Observator cultural, unde citeam azi o cronichetă semnată de Liviu Ornea, la o nouă dar neglijentă traducere din Daniil Harms, semnată de Mihail Vakulovski, că primele traduceri din Harms au apărut înainte de 1989 în revista Vatra, traducătorul fiind prozatorul Ioan Radin Peianov. Sub formă de volum traducerile lui Ioan Radin Peianov din Harms au fost editate de Junimea din Iași, sub titlul Un spectacol ratat (1982), și reeditate de Paideea din București în 1997. 
Influența lui Harms asupra unor tineri autori români, după primele traduceri, merită să fie analizată
Traducătorul a murit în 2010.
Citez din dedicația ce mi-a acordat-o colegul și prietenul Ioța Peianov-Radin, la 27 ianuarie 1983, cu prilejul primei zi de difuzare, în Librăria Universală din Târgu-Mureș :
« Lui Daniil Culcer, care a promis că va scrie o prefață la Daniil Harms. Ba chiar a zis într-o zi că s-a apucat să o scrie. Și a tot scris la ea. Treaba asta dura însă deja de atâta timp încât am început să gândesc. Că adică, de ce n-o termin odată? Cred că până la urmă nici n-o s-o mai scrie ! Deși, s-ar putea ca totuși să s-o scrie. Dacă nu cumva s-o fi plicitisit pe parcurs. Precis, așa o să fie: n-o s-o mai termine niciodată. În afară de cazul că până la urmă o s-o dea gata, într-o bună zi. Da, dar parcă poți să știi?
De atunci a tot scris el la prefață și a tot scris, și poate că și acum încă mai tot scrie la ea. Dacă nu cumva cartea o fi apărut între timp! Ioan RADIN, ianuarie 1983»

Prefața s-a tot scris greu, din lipsă de temeiuri bibliografice suficiente. Dar până la urmă a fost inserată în cartea care nu apăruse între timp. Și care era cât pe-aici să nici nu apară din cauza vigilenței Direcției Presei, care fusese desființată dar care funcționa sub alt nume în cadrul Consiliului culturii, sub conducerea inefabilului cenzor-poet, Vasile Nicolescu
(text trimis sub formă de comentariu la Observatorul cultural)

Dan C.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...