Două plăceri mai «plăcute» decât una

«Un nume nou în spațiul veșnic înghesuit al poeziei românești se dovedește Ioan Mușlea. Debutează în 2009, cu un volum al cărui titlu sfidează logica curentă În către pierdere (Editura Eikon) pentru ca acum să recidiveze cu altă culegere de poeme numită Lumea de-al doilea (Editura Eikon, 2011). Dacă primul op beneficia de două acolade amicale semnate de Gavril Ședran și de criticul Dan Culcer – oare chiar nu se găsește o editură care să republice al său unic Un loc geometric, o carte de neocolit, unde găsim de toate? –, noul volum al lui Ioan Mușlea primește un sărut pe frunte de la venerabilul prof. univ. Dr. Ion Pop și o grațioasă reverență critică a Irinei Petraș. Dacă anamneza universitarului clujean Jean Pop este definitorie pentru poemele grele de sensuri, de neliniști și de interogații ale lui Mușlea, o propoziție precum „puținătatea luminii la îndemînă pentru a desluși mișcările și purtările Realului revine laitmotivic, cu o stranie seninătate: o asumare subsidiară a fragmentului, provizoriului, relativului, dublată de neobosita, bolborosita, dezlînata încercare de a inventaria întrebările grele“ a Irinei Petraș mă face brusc visătoare și dornică să aflu cît mai multe despre osîrdiile lirice ale poetului. Care, altminteri, rămîne o figură nu de neglijat a Clujului intelectual: traducător și realizator de emisiuni Tv, erudit istoric al jazzului cum puțini sînt, un real și entuziast animator cultural de care mereu avem nevoie. Producțiile poetice adunate tîrziu în volum denotă aceeași neliniște existențială emanată de solourilor de saxofon ale lui Charlie Parker, amintit într-un poem prin out of nowhere – ce poate fi mai trist decît să fii niciunde și nicăieri? Mușlea e aici, mergînd și surîzînd stîngaci unei lumi care tot aleargă. Nu se știe bine unde și pentru ce.»

Extrag un comentariu pe marginea poeziei lui Ioan Mușlea din Observator cultural. Plăcere dublă : poezia lui Pi Mușlea place și interesează. Cartea mea de debut nu a fost încă înghițită de uitare.