Treceți la conținutul principal
Revoluția care se pregătește prin subteranele Modei
«Un cetăţean german se duce la oficialităţi şi depune o cerere de renunţare la cetăţenia germană. Întrebat de ce vrea să renunţe la cetăţenia – totuşi! – germană, omul răspunde: din cauza homosexualilor! Uimit, funcţionarul cere explicaţii şi omul îşi deapănă povestea: „Când eram copil, pe vremea lui Hitler, homosexualii erau băgaţi în lagăre şi executaţi. După aceea, erau doar băgaţi la închisoare. Mai încolo, au început să iasă în stradă şi să danseze. Acum, au voie să se căsătorească”. Nedumerit, funcţionarul întreabă ce legătură are, totuşi, homosexualitatea cu emigrarea, la care omul răspunde cu năduf: „Îmi este frică să nu devină obligatorie!”»
Anecdota aceasta crudă și poate homosexofobă, dar profund filozoficească, dacă nu ne blocăm gândirea înainte de a o folosi, a fost citată într-o intervenție pe situl revistei ACUM.TV, pe marginea unei dispute interesante pe tema egalității dintre homosexualii militanți și heterosexuali. Subiect fierbinte și pe meleagurile frânce, unde adast, în contextul votului parlamentar în favoarea unei legi care a mobilizat masele contra pe străzi și voturile pro în Parlamentul Franței. 
Pe vremuri circula prin România, sub regimul comunist ceaușist o vorba similară : « Tot ce nu este interzis, este obligatoriu.» Se potrivea cu ceea ce simțeam și trăiam. Rămâne să cuget pentru a afla ce legătură este între regimurile din Europa occidentală, citate, adică Franța și Germania, și regimul comunist din România. Gândirea redogmatizată și supunerea necesară la cugetarea de sus în jos,  transformată și mascată probabil în cugetare de jos în sus, de masă. Și confuzia dintre libertate, egalitate, demnitate și homosexualitate, sub semnul comerțului fără frontiere. Fiindcă imediat după votarea legii, în Franța s-a organizat un mare târg de specialitate, cu produse pentru homosexualii care se vor mărita. Vom vedea deci pe marile bulevarde vitrine duble, de modă pentru hetero și homo. Ce diversitate comercială. Și ce câștiguri duble pentru fabricanții de modă de lux, pentru bogați, și de produse de serie, pentru cei săraci. Aici egalitatea nu e încă la modă, dar va deveni, va reveni la modă odată cu revoluția care se pregătește prin subteranele Modei.
D.C.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...