Așa cum am convenit cu mine însumi, voi încerca să las în urma mea cât mai puține lucruri de făcut, dintre cele pe care de obicei le lăsăm urmașilor. Am început cu donarea către Arhivele Naționale a unei părți din documentele privitoare la activitatea mea de redactor și scriitor, înainte de mica plecare, cea din Târgu Mureș spre Franța, desțărarea mea cea violentă. Documentele se află la adăpost, la Târgu Mureș, sper, ca și cele din arhiva tatălui meu, dr. med. Alexandru Culcer. Unele au fost folositoare câtorva cercetători curioși care le-au și valorificat publicistic. De pildă istoricul din Tg. Mureș, Nicolae Balint a extras date din scrierile lui Alexandru despre medicul Ilarie Mitrea din Rășinari. Pe această temă Tata a fost un precursor.
Acum, aici, în Franța, îmi supun biblioteca unei rarefieri dureroase. Am donat cărți de critică bibliotecii Institutului Cultural Român din Paris, și aș fi continuat dacă nu observam că unele ajunseseră repede în cutii pregătite pentru gunoi. Situație insuportabilă pentru mine, nu din cauza vreunui egocentrism excesiv, ci fiindcă am văzut prea multe cărți putrezite și distruse din neglijență, așa că, mărturisesc, nu pot accepta să văd cărți aruncate.
Voi pune ex-librisul meu pe cărțile bibliotecii mele, nu ca să-mi nemuresc numele, cum fac îndrăgostiții și tagherii pe copaci sau ziduri de beton, ci fiindcă istoria unei biblioteci nu se poate reconstitui altfel. Marile biblioteci se împrăștie adesea și sunt rare bibliotecile personale ale unor oameni obișnuiți, cum mă consider, care să fi fost catalogate. Am făcut-o înainte de plecare din România, ca în fața unui dezastru previzibil. Am fost ajutat de fiica mea cea mare, Ioana Larisa, care a făcut fișe pe baza cărora am dat la dactilografiat catalogul. Tot Ioana mi-a făcut cataloage separate pentru cărțile depuse la familia Puia, pentru cele transportate la București și depuse la amicul meu de atunci, sociologul Alin Teodorescu. Dintre acestea multe au ajuns în Franța prin poșta română, grație efortului lui Alin T., trimise pe adresa de la slujba Mariei Mailat, care mi-era pe-atunci soție, sau pe adresele unor colegi sau prieteni ai dânsei. Problema a apărut după ce ne-am despărțit, adică la o lună după ce sosisem la Paris, pe când eu rătăceam de la o gazdă la alta, fără a avea unde să stochez cărțile de care Maria Mailat dorea să scape cît mai repede.
Acum, aici, în Franța, îmi supun biblioteca unei rarefieri dureroase. Am donat cărți de critică bibliotecii Institutului Cultural Român din Paris, și aș fi continuat dacă nu observam că unele ajunseseră repede în cutii pregătite pentru gunoi. Situație insuportabilă pentru mine, nu din cauza vreunui egocentrism excesiv, ci fiindcă am văzut prea multe cărți putrezite și distruse din neglijență, așa că, mărturisesc, nu pot accepta să văd cărți aruncate.
Voi pune ex-librisul meu pe cărțile bibliotecii mele, nu ca să-mi nemuresc numele, cum fac îndrăgostiții și tagherii pe copaci sau ziduri de beton, ci fiindcă istoria unei biblioteci nu se poate reconstitui altfel. Marile biblioteci se împrăștie adesea și sunt rare bibliotecile personale ale unor oameni obișnuiți, cum mă consider, care să fi fost catalogate. Am făcut-o înainte de plecare din România, ca în fața unui dezastru previzibil. Am fost ajutat de fiica mea cea mare, Ioana Larisa, care a făcut fișe pe baza cărora am dat la dactilografiat catalogul. Tot Ioana mi-a făcut cataloage separate pentru cărțile depuse la familia Puia, pentru cele transportate la București și depuse la amicul meu de atunci, sociologul Alin Teodorescu. Dintre acestea multe au ajuns în Franța prin poșta română, grație efortului lui Alin T., trimise pe adresa de la slujba Mariei Mailat, care mi-era pe-atunci soție, sau pe adresele unor colegi sau prieteni ai dânsei. Problema a apărut după ce ne-am despărțit, adică la o lună după ce sosisem la Paris, pe când eu rătăceam de la o gazdă la alta, fără a avea unde să stochez cărțile de care Maria Mailat dorea să scape cît mai repede.
Comentarii
Trimiteți un comentariu