Treceți la conținutul principal

Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor

Sub titlul Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor (I), criticul Paul Cernat comentează în Observatorul cultural cartea lui Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950. Paul Cernat scrie, printre altele :
«Dacă e nedrept și tendențios să ne fixăm atenția doar asupra „orbirilor“ de stînga sau de dreapta ale unor „oameni sub vremi“ (cu toate excesele de zel aferente), nu e nici tendențios, nici deplasat să-i dăm dreptate lui Lucian Boia cînd atrage atenția că stînga românească interbelică – y compris cea intelectuală – era departe de a fi una firavă, cum se afirmă adesea după 1989. Atîta doar că, din diverse motive, cum ar fi debilitatea Partidului Social Democrat în anii ’30 și scoaterea în afara legii a comuniștilor, ea trebuie căutată mai curând „la centru“, uneori sub diverse „acoperiri“ gen ARLUS (iar aici sursa cea mai credibilă o reprezintă – a cîta oară? – Arhivele Siguranței Statului). Adică în așa-numita „presă din Sărindar“ (trustul Adevărul-Dimineața), în paginile unor reviste conexe ca Lumea românească, Azi, Cuvîntul liber și, evident, la prestigioasa revistă ieșeană Viața românească. Nu mai vorbesc de colaboratorii migranți, de grosul avangardiștilor sau de cei care – pe fondul aceleiași atitudini antisistem – se convertesc de la radicalismul de stînga la cel de dreapta (Petre Țuțea, Haig Acterian ș.a.) și viceversa (P. Pandrea), de comunizanții deveniți ulterior liberali (Ghiță Ionescu), de ortodoxiști de stînga precum Sandu Tudor ș.a.m.d.»

Sugestia e interesantă. Demonstrația nu e făcută. Poate autorul va reveni, fiindcă subiectul o merită. De ce era debilă social-democrația? Ar fi fost nevoie de precizări asupra conținutului noțiunii de «stînga». Orientarea politică astfel numită subîntinde activitatea publicistică și politică, neasemenea, a unor slugi, agenți și propagandiști ai Moscovei, ai unor agenți ai Siguranței, poate chiar provocatori infiltrați (Z. Stancu), a unor avangardiști (comuniști, mai ales evrei), a unor social-democrați (Ștefan Baciu), ai unor poporaniști întârziați (cei de la Viața Românească) etc. Ce-ar fi mai degrabă să comparăm textele? De pildă, sub forma unei antologii de articole din presa de Sărindar. S-au scris studii despre tot felul de gazete uitate (Reviste progresiste românești interbelice, Minerva, 1972), dar nu cunosc nimic serios despre aceste ziare de mare tiraj și deci de influență. Mai ales despre culisele acestei activități, despre finanțarea ei. Memoriile directorului ziarului Universul, Stelian Popescu, sau articolele lui Octavian Goga pot da seama de scopurile geopolitice străine ale orientării acestor gazete. (d.c.)

Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950
Autor: Paul CERNAT

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …