Sub titlul Intelectualii români în cumpăna totalitarismelor (I), criticul Paul Cernat comentează în Observatorul cultural cartea lui Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950. Paul Cernat scrie, printre altele :
«Dacă e nedrept și tendențios să ne fixăm atenția doar asupra „orbirilor“ de stînga sau de dreapta ale unor „oameni sub vremi“ (cu toate excesele de zel aferente), nu e nici tendențios, nici deplasat să-i dăm dreptate lui Lucian Boia cînd atrage atenția că stînga românească interbelică – y compris cea intelectuală – era departe de a fi una firavă, cum se afirmă adesea după 1989. Atîta doar că, din diverse motive, cum ar fi debilitatea Partidului Social Democrat în anii ’30 și scoaterea în afara legii a comuniștilor, ea trebuie căutată mai curând „la centru“, uneori sub diverse „acoperiri“ gen ARLUS (iar aici sursa cea mai credibilă o reprezintă – a cîta oară? – Arhivele Siguranței Statului). Adică în așa-numita „presă din Sărindar“ (trustul Adevărul-Dimineața), în paginile unor reviste conexe ca Lumea românească, Azi, Cuvîntul liber și, evident, la prestigioasa revistă ieșeană Viața românească. Nu mai vorbesc de colaboratorii migranți, de grosul avangardiștilor sau de cei care – pe fondul aceleiași atitudini antisistem – se convertesc de la radicalismul de stînga la cel de dreapta (Petre Țuțea, Haig Acterian ș.a.) și viceversa (P. Pandrea), de comunizanții deveniți ulterior liberali (Ghiță Ionescu), de ortodoxiști de stînga precum Sandu Tudor ș.a.m.d.»
Sugestia e interesantă. Demonstrația nu e făcută. Poate autorul va reveni, fiindcă subiectul o merită. De ce era debilă social-democrația? Ar fi fost nevoie de precizări asupra conținutului noțiunii de «stînga». Orientarea politică astfel numită subîntinde activitatea publicistică și politică, neasemenea, a unor slugi, agenți și propagandiști ai Moscovei, ai unor agenți ai Siguranței, poate chiar provocatori infiltrați (Z. Stancu), a unor avangardiști (comuniști, mai ales evrei), a unor social-democrați (Ștefan Baciu), ai unor poporaniști întârziați (cei de la Viața Românească) etc. Ce-ar fi mai degrabă să comparăm textele? De pildă, sub forma unei antologii de articole din presa de Sărindar. S-au scris studii despre tot felul de gazete uitate (Reviste progresiste românești interbelice, Minerva, 1972), dar nu cunosc nimic serios despre aceste ziare de mare tiraj și deci de influență. Mai ales despre culisele acestei activități, despre finanțarea ei. Memoriile directorului ziarului Universul, Stelian Popescu, sau articolele lui Octavian Goga pot da seama de scopurile geopolitice străine ale orientării acestor gazete. (d.c.)
Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950
Autor: Paul CERNAT
«Dacă e nedrept și tendențios să ne fixăm atenția doar asupra „orbirilor“ de stînga sau de dreapta ale unor „oameni sub vremi“ (cu toate excesele de zel aferente), nu e nici tendențios, nici deplasat să-i dăm dreptate lui Lucian Boia cînd atrage atenția că stînga românească interbelică – y compris cea intelectuală – era departe de a fi una firavă, cum se afirmă adesea după 1989. Atîta doar că, din diverse motive, cum ar fi debilitatea Partidului Social Democrat în anii ’30 și scoaterea în afara legii a comuniștilor, ea trebuie căutată mai curând „la centru“, uneori sub diverse „acoperiri“ gen ARLUS (iar aici sursa cea mai credibilă o reprezintă – a cîta oară? – Arhivele Siguranței Statului). Adică în așa-numita „presă din Sărindar“ (trustul Adevărul-Dimineața), în paginile unor reviste conexe ca Lumea românească, Azi, Cuvîntul liber și, evident, la prestigioasa revistă ieșeană Viața românească. Nu mai vorbesc de colaboratorii migranți, de grosul avangardiștilor sau de cei care – pe fondul aceleiași atitudini antisistem – se convertesc de la radicalismul de stînga la cel de dreapta (Petre Țuțea, Haig Acterian ș.a.) și viceversa (P. Pandrea), de comunizanții deveniți ulterior liberali (Ghiță Ionescu), de ortodoxiști de stînga precum Sandu Tudor ș.a.m.d.»
Sugestia e interesantă. Demonstrația nu e făcută. Poate autorul va reveni, fiindcă subiectul o merită. De ce era debilă social-democrația? Ar fi fost nevoie de precizări asupra conținutului noțiunii de «stînga». Orientarea politică astfel numită subîntinde activitatea publicistică și politică, neasemenea, a unor slugi, agenți și propagandiști ai Moscovei, ai unor agenți ai Siguranței, poate chiar provocatori infiltrați (Z. Stancu), a unor avangardiști (comuniști, mai ales evrei), a unor social-democrați (Ștefan Baciu), ai unor poporaniști întârziați (cei de la Viața Românească) etc. Ce-ar fi mai degrabă să comparăm textele? De pildă, sub forma unei antologii de articole din presa de Sărindar. S-au scris studii despre tot felul de gazete uitate (Reviste progresiste românești interbelice, Minerva, 1972), dar nu cunosc nimic serios despre aceste ziare de mare tiraj și deci de influență. Mai ales despre culisele acestei activități, despre finanțarea ei. Memoriile directorului ziarului Universul, Stelian Popescu, sau articolele lui Octavian Goga pot da seama de scopurile geopolitice străine ale orientării acestor gazete. (d.c.)
Lucian BOIA - Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950
Autor: Paul CERNAT
Comentarii
Trimiteți un comentariu