Treceți la conținutul principal

Fundatia Löwendal. George baron Löwendal (1897-1964) Un artist deosebit

Pictorul murise. Prin 1964 am avut norocul să văd tablouri de Löwendal în casa Lidiei Papae, la București. Nu erau cele mai reușite. Am văzut însă reproduceri și coperte de reviste (România literară a lui Cezar Petrescu)  care chiar așa, tipăritură de calitate mediocră, dădeau semn că este vorba de un artist puternic. Am și scris un mic eseu despre acest portretist și scenograf original, atunci și mai târziu. Cred că și în Vatra. Pictase țărani români bucovineni, în culori pământii, supradimensionați.
Una din fiicele sale, Irina Dal, actriță la Teatrul Evreiesc de Stat din București, a fost dacă nu mă înșel, prima soție a lui Dan Deșliu, probabil pe cînd acesta era actor și nu poeticul autor al unor jeguri propagandistice.
Löwendal a ilustrat și el realismul socialist în Flacăra din primii ani, 1948-1954, cred, apoi și-a pierdut poziția de profesor la Institutul de artă din București, din cauza unui conflict cu M.H. Maxy, căruia îi reproșase public că are conturi de bancă în Elveția dar se preface mare comunist și artist revoluționar.
Prin anii 30, Löwendal a realizat și decorația interioară, în stil japonez, a unei vile a cărui proprietar era bancherul Aristide Blanc.
După informațiile date mie, pe vremuri, de Lidia Papae, tablouri de Löwendal s-ar afla și prin muzee din Occident, în Olanda.
Descrierea unei scenografii pentru Na Dnie, piesă de Maxim Gorki, pusă în scenă la teatrul evreiesc din Vilna, a inspirat, cred, scenografia lui Dinu Cernescu pentru Troilus și Cressida, spectacol excepțional din Bucureștii anilor 60 când mulți români, naivi și de bună credință, sperau că am scăpat de dogmă. N-a fost așa. Am scris din amintire. Se poate să fi uitat sau deformat ceva. Dacă regăsesc articolul din Vatra, îl voi copia aici.
Tablourile, schițele de costume și alte creații ale artistului pot fi văzute pe situl Muzeul Löwendal
Dan Culcer

Baronul scenograf de Ziarul de duminică


La expoziţia "Baron George Löwendal - Rediscovery of a great European stage designer from the beginning of the 20th century", organizată de Fundaţia Löwendal la Institutul Cultural Român de la Praga cu prilejul Quadrienalei de Scenografie şi Arhitectură Teatral din capitala Republicii Cehe, 16-26 iunie 2011, a fost lansat un album în limba engleză despre acest mare scenograf. Volumul este coordonat de Ariadna Avram, cu o prefaţă de George Banu. Ediţie îngrijită de Andreea Dumitru. Consultant ştiinţific: Ion Cazaban. Ediţia în limba engleză: Profusion International Creative Consultancy - Ramona Mitrică, Mihai Râşnoveanu (traducători), Mike Phillips (editor). Acum, remarcabilul album a apărut şi în limba română.

Cu o activitate scenografică de aproape trei decenii, George baron Löwendal a lăsat o remarcabilă operă în domeniu. Albumul reprezintă prima lucrare consacrată scenografului şi, într-un sens mai larg, creatorului de teatru George baron Löwendal. Analiza operei sale este structurată pe două criterii: geografic şi cronologic (avându-se în vedere biografia artistului, periodizarea creaţiei teatrale şi aprecierea ei de către reputaţi regizori şi scenografi).
Secţiunea centrală - Scenografii (1922-1949) - evidenţiază etapele creaţiei lui Löwendal, precizând oraşele şi teatrele unde a lucrat în perioadele respective, cu o scurtă introducere menită să evoce contextul cultural al fiecăreia. Ilustraţiile sunt însoţite de extrase de presă. Un amplu capitol reliefează şi contribuţia artistului la fondarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (Cernăuţi, 1928).
Corpusul de fragmente din presa vremii, aparatul critic, teatrografia şi bibliografia albumului sunt rezultatul unor cercetări laborioase întreprinse de echipa Fundaţiei Löwendal şi de istoricii de teatru Ion Cazaban, Claudia Dimiu, Daria Dimiu, ca şi de Vera Molea, cercetător la Biblioteca Metropolitană Bucureşti.
În prefaţa la album, intitulată "Löwendal, baronul artist", teatrologul George Banu îşi motivează im­plicarea în această întreprindere creativă: "De ce acest om mă pasionează? Pentru că e multiplu. Modern şi ar­ha­ic! Nu numai… el, exilatul din cauza Revoluţiei ruse, face afişe pentru demonstraţia de 1 Mai a muncitorilor din Cernăuţi; el, ortodoxul, desenează emblema unui tea­tru evreiesc şi alege drept model, pentru chipul lui Iisus, un tânăr evreu; el, artistul savant, se consacră mari­o­ne­telor; el, modernistul, se împlineşte făcând pictură bi­zan­tină. Nu-l cunoşteam înainte, dar Löwendal de­mons­­trează, cu geniu, aptitudinea de a nu capitula şi, pe de altă parte, de a nu rămâne străin, de a se integra. Ba­ro­nul venit de departe a sfârşit prin a se îndrăgosti de Bucovina, partizanul «stilizării» s-a dedicat «cloisonismului» bizantin, tânărul alăptat la sânul avangardei s-a nutrit din puterea credinţei ortodoxe. Şi de acolo i-a venit - o ipoteză! - puterea de a rezista".
Albumul se încheie cu un grupaj George Löwendal văzut de artişti contemporani - Mahhias Langoff, regizor şi scenograf, Vittorio Holtier, scenograf şi pictor şi Dragos Buhagiar, scenograf.
George baron Löwendal s-a născut la 10 mai 1897 la Sankt Petersburg, fiind primul fiu al lui Laurentiu II baron Löwendal, ofiţer de artilerie al Marinei Baltice Ruse, având rădăcini în familia regală a Danemarcei. Îşi face studiile de Belle-Arte la Sankt Petersburg. Are profesori celebri, printre care Seidenberg, Makovski şi Alexandr Petrovici Alexandrov. În acelaşi timp este angajat ca balerin, actor, scenograf la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg. George este invitat de profesorul Alexandrov, la Soroca, în Basarabia, unde se afirmă ca un autentic portretist. Tot aici realizează primul Teatru de păpuşi din Basarabia, pentru care scrie piese, împreună cu logodnica sa Ariadna. Activează ca pictor scenograf în mai multe teatre din Chişinău. În octombrie 1918, Basarabia revine la România, Löwendal ajungând astfel în ţara care va deveni patria sa. Se stabileşte la Bucureşti, împreuna cu soţia sa Ariadna Ambrozieva, scriitoare, cantautoare şi, mai târziu, profesoară de limbi străine şi canto, şi învaţă limba română. Aici, activează ca pictor scenograf şi regizor la câteva teatre, fiind foarte apreciat. Presa roână şi străină publică frecvent cronici entuziaste despre activitatea sa artistică. Are două fiice - Lydia, născută în 1923, profesoară de pian cunoscută ca Lydia Löwendal-Papae, şi Irina, născută în 1925, actriţă cunoscută ca Irina Dall. În 1926, regizorul Aurel I. Maican îl cheamă la Cernăuţi, oferindu-i postul de pictor scenograf şi director tehnic al Teatrului Naţional din oraş. Stabilit la Cernăuţi, Löwendal realizează decorurile şi, uneori, regia a zeci de spectacole la Teatrul Naţional implicându-se şi ca actor, dansator, mim, machior, butaforist. În 1943, pictează în Bucovina, deschizând apoi, cu 80 de tablouri, expoziţia de mare succes din sala Universul din Bucureşti. Între 1950-1957 activeaza ca profesor universitar la Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti. După numeroase alte expoziţii şi o viaţă dedicată artei şi pedagogiei, pictorul George baron Löwendal moare în februarie 1964, la vârsta de 67 de ani.


George Löwendal - un aristocrat în luminile rampei. 1897-1964. Institutul Cultural Român, Fundaţia Löwendal

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.