Treceți la conținutul principal

Preşedintele României a provocat o furtună de indignare în cadrul Ministerului rus de Externe

Fără îndoială, din punct de vederea diplomatic, declarațiile lui Traian Băsescu, cu privire la solidaritatea sa principială și morală cu deciziile militare și politice ale lui Ion Antonescu, conducătorul statului România la 1941, sunt de o inabilitate și de o lipsă de oportunism politic (sau poate, dimpotrivă?) excesive. Dar nu știm ce se află în spatele lor, prostie, abilitate, căutarea de capital electoral sau indicații americane?

Rămâne totuși limpede că România a intrat, atunci, în iunie 1941 nu într-un război de cucerire ci într-unul de eliberare națională. Era de datoria militarului Ion Antonescu să profite de posibilitatea inversării de scopuri a politicii germane. Să fi așteptat ce? Bunăvoința sovietelor?
Nu mai are rost să tot pritocim cu interpretări bazate pe criterii actuale deciziile și evenimentele istorice care au avut loc în contexte diferite. Ion Antonescu avea de luat decizii atunci.
Traian Băsescu a zis că dacă ar fi trăit atunci ar fi făcut la fel. Un condițional care nu se poate împlini. O ipoteză. O uchronie, deci. Declarație cam orgolioasă, fiindcă Traian Băsescu nu are și nu va avea statura istorică a Mareșalului.
Basarabia era și este teritoriu românesc, prin majoritatea populației sale, principiile wilsoniene care se aplicau atunci îndreptățeau alipirea Basarabiei la România la 1919, prin autodeterminarea națională, răpirea frauduloasă și violentă a Basarabiei a fost un șantaj reușit în condițiile amenințării cu un război.
Deci războiul României, pentru recucerirea Basarabiei, era unul cât se poate de legal, răspuns la agresiunea ultimatului sovietic, expresia unui pact secret a sovietelor cu Germania nazistă. Ministerul de externe rus induce confuzii când protestează, identificându-se cu politica agresivă a Rusiei staliniste. Dacă, după 1990, Rusia, din proprie inițiativă, ar fi denunțat Pactul Hitler-Stalin, lucrurile ar sta altfel. Ar avea dreptul la indignare. Comentatorii români ar trebui să nu mai amestece sub umbrela indignării diplomatice adevărul istoric și diplomația.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…