Propunerile confuze și pripite ale actualului guvern și /sau ale lui Traian Băsescu nu pot fi discutate fiidncă sunt incoerente.
«Negarea perpetuă a existenţei Ţinutului Secuiesc este o prostie, dar şi o provocare. Cum ar reacţiona oşenii sau oltenii, dacă s-ar nega zilnic şi agresiv existenţa Ţării Oaşului sau a Olteniei? » — scrie Smaranda Enache într-un interviu recent, pe tema regionalizării ratate, din revista 22.
Afirmația e orientată și confuză. Nici oltenii, nici oșenii nu au aparțin unei entități identitare diferite de cea a românilor, nu se plâng că sunt amenințati de dispariție sau de absorbție și nu cer pentru protecție, nu solicită privilegii pe acest temei, nu vor sau nu încearcă să-i elimine pe cei de altă identitate (nici măcar pe ungurii pripășiți în Oltenia, din zonă lor de locuire și de viețuire, pe temeiul că ar exista un pericol de «corcire».
Sunt de acord cu S. E. că : «Ar fi mai productiv să se înfiinţeze o comisie de dialog, pentru a evalua obiectiv şi corect avantajele şi riscurile unei astfel de regiuni cu majoritate maghiară.»
Mă propun membru al acestei viitoare Comisii în calitatea mea de cunoscător al culturii și psihologiei ardelenilor de ambe neamuri. Din comisie ar trebui să facă parte persoane capabile să evalueze științific, economic, demografic, psihologic și istoric chestiunea relațiilor dintre nivelul de viață, natalitate, aprecierea demografică a zonei de referință, evoluția situației după 1989 din zona, să realizeze un bilanț înainte de a face propuneri de soluții.
De mare importanță ar fi realizarea unei ample anchete privitoare la opiniile locuitorilor zonei și o analiză a declarațiilor de naționalitate făcute cu ocazia recenzămintelor recente sau mai vechi.
«Comunităţile istorice minoritare de rangul şi dimensiunea celei maghiare au în statele UE statute speciale, menite să le conserve identitatea, dar şi să le întărească loialitatea faţă de statul în care trăiesc. Cu cât drepturile sunt mai substanţiale, mai consolidate şi mai puţin supuse riscului revizuirii, cu atât tentaţia secesiunii, a autoizolării este mai mică. »
Mă îndoiesc de temeiul științific al afirmației anterioare, care exprimă mai degrabă o dorință. Loialitatea depinde de factori psihologici și educaționali tradiționali, care nu se pretează încă decât la descrieri inuitive și nu la afirmații definitive.
Sunt de acord cu Smaranda Enache care deplânge «autismul forţelor politice româneşti, care se pierd în jocuri minore». Aș putea subscrie și eu la afirmația că :«Nu există pericol mai mare pentru o societate modernă decât laşitatea de a [nu] răspunde marilor provocări.» Guvernele românești de după 1989 nu au avut coloană vertebrală, au navigat la vedere, fără busolă. Li se potrivește, am mai scris-o, descrierea lui Mircea Eliade in «Piloții orbi». S-au lăsat șantajați și au acceptat ca parteneri formațiuni pseudo-politice etnice, ca UDMR-ul, care nu reprezintă interesele reale ale comunității minoritare maghiare din România ci interesele unor grupuri de putere, ale unei elite economice maghiare care colaborează de două decenii cu securi-comunismul reciclat, unii și de mai demult, securi-comunism care nici el nue reprezentant al intereselor românești. Când se va înțelege de ungurii săraci că sărăcia lor nu e vina românilor, se va ajunge la înțelegerea la care oameni de bună credință visează.
Dan Culcer
«Negarea perpetuă a existenţei Ţinutului Secuiesc este o prostie, dar şi o provocare. Cum ar reacţiona oşenii sau oltenii, dacă s-ar nega zilnic şi agresiv existenţa Ţării Oaşului sau a Olteniei? » — scrie Smaranda Enache într-un interviu recent, pe tema regionalizării ratate, din revista 22.
Afirmația e orientată și confuză. Nici oltenii, nici oșenii nu au aparțin unei entități identitare diferite de cea a românilor, nu se plâng că sunt amenințati de dispariție sau de absorbție și nu cer pentru protecție, nu solicită privilegii pe acest temei, nu vor sau nu încearcă să-i elimine pe cei de altă identitate (nici măcar pe ungurii pripășiți în Oltenia, din zonă lor de locuire și de viețuire, pe temeiul că ar exista un pericol de «corcire».
Sunt de acord cu S. E. că : «Ar fi mai productiv să se înfiinţeze o comisie de dialog, pentru a evalua obiectiv şi corect avantajele şi riscurile unei astfel de regiuni cu majoritate maghiară.»
Mă propun membru al acestei viitoare Comisii în calitatea mea de cunoscător al culturii și psihologiei ardelenilor de ambe neamuri. Din comisie ar trebui să facă parte persoane capabile să evalueze științific, economic, demografic, psihologic și istoric chestiunea relațiilor dintre nivelul de viață, natalitate, aprecierea demografică a zonei de referință, evoluția situației după 1989 din zona, să realizeze un bilanț înainte de a face propuneri de soluții.
De mare importanță ar fi realizarea unei ample anchete privitoare la opiniile locuitorilor zonei și o analiză a declarațiilor de naționalitate făcute cu ocazia recenzămintelor recente sau mai vechi.
«Comunităţile istorice minoritare de rangul şi dimensiunea celei maghiare au în statele UE statute speciale, menite să le conserve identitatea, dar şi să le întărească loialitatea faţă de statul în care trăiesc. Cu cât drepturile sunt mai substanţiale, mai consolidate şi mai puţin supuse riscului revizuirii, cu atât tentaţia secesiunii, a autoizolării este mai mică. »
Mă îndoiesc de temeiul științific al afirmației anterioare, care exprimă mai degrabă o dorință. Loialitatea depinde de factori psihologici și educaționali tradiționali, care nu se pretează încă decât la descrieri inuitive și nu la afirmații definitive.
Sunt de acord cu Smaranda Enache care deplânge «autismul forţelor politice româneşti, care se pierd în jocuri minore». Aș putea subscrie și eu la afirmația că :«Nu există pericol mai mare pentru o societate modernă decât laşitatea de a [nu] răspunde marilor provocări.» Guvernele românești de după 1989 nu au avut coloană vertebrală, au navigat la vedere, fără busolă. Li se potrivește, am mai scris-o, descrierea lui Mircea Eliade in «Piloții orbi». S-au lăsat șantajați și au acceptat ca parteneri formațiuni pseudo-politice etnice, ca UDMR-ul, care nu reprezintă interesele reale ale comunității minoritare maghiare din România ci interesele unor grupuri de putere, ale unei elite economice maghiare care colaborează de două decenii cu securi-comunismul reciclat, unii și de mai demult, securi-comunism care nici el nue reprezentant al intereselor românești. Când se va înțelege de ungurii săraci că sărăcia lor nu e vina românilor, se va ajunge la înțelegerea la care oameni de bună credință visează.
Dan Culcer
Comentarii
Trimiteți un comentariu