Treceți la conținutul principal

La plecarea Ingeniosului bine temperat

Prozatorul Mircea Horia Simionescu a încetat din viață în această dimineaţă de 18 mai 2011, la vârsta de 83 de ani, la Bucureşti. Fie-i țărâna ușoară!
Mă gândesc adesea la acest scriitor împătimit, care fusese obligat multă vreme să facă niște lucruri pentru care nu se născuse, când de fapt vocația sa fusese aceea de cititor și, în subsidiar, aceea de scriitor.

Acum câtva timp, m-a sunat din România pentru a-mi cere acordul republicării unei cronici literare despre «Historia calamitatum», drept prefață la reeditarea uneia din bizarele, complexele sale construcții epice demne de o imaginară, imensă bibliotecă din Alexandria.
Într-un ziar citesc că «A urmat școala primară (1935-1939), apoi cursurile liceului de băieţi Ienăchiţă Văcărescu (1939-1948) în Târgoviște. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, întreruptă în anul al doilea din cauza situaţiei materiale precare, dar a absolvit-o în 1962, la fără frecvenţă.În anul 1943 face cunoştinţă cu Costache Olăreanu şi Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi (de cine se va numi?) peste aproximativ 30 de ani «Şcoala de la Târgovişte», care a deschis drumul postmodernismului românesc.»
Postmodernismului românesc (?) e o cutie de biscuți goală. Nu cred că merită să fie deschisă. Nu știu și nici nu vreau să știu ce este post-modernismul, cum nu știu ce este modernismul. Nici avangarda. Ni se impun niște pantaloni moșteniți de la vreun clun ratat, prea largi și demodați.



«Şcoala de la Târgovişte» e o formulă pe care am inventat-o, scriind acum vreo 30 de ani despre Radu Petrescu și Ion Negoițescu, într-o cronică din revista Vatra. Eticheta, ca orice etichetă, nu acoperă realitatea raporturilor complicate dintre autorii puși de mine sub aceeaş umbrelă. Unii au încercat să se dezbare de eticheta aceasta, le părea că nu li se potrivește. Nu se simțeau ieșiți dintr-o «școală», nici de sub mantau vreunuia dintre cei cazați de  mine sau de alții a la meme enseigne.
Vin cu precizarea pe care nu am făcut-o la timp. Mă gîndeam la o școală liberă, în afara oricărei constrîngeri, alta decât cea auto-impusă. Ei erau profesori lor înșile și școlari sîrguincioși care știau să explice nu ce scriu ci cum și-au propus să scrie. Cred că se va putea extrage din scrierile tuturor o adevărată didactică a scrisului de extraordinare constrângeri formale, dispărute, precum firele pretensionate, în masa betonului turnat, fire fără de care blocul ar rămâne beton tâmp, greoi, incapabil să-și manifeste frumusețea netedă, curajul de a urca spre cer și îndrăzneala de a rezista la cutemurele timpului.
Marele «teroretician» al betonului pretensionat, al blocurilor de cuvinte și de nouri a fost însă Radu Petrescu. Teroristul din blândul prozator se lasă văzut în postumele jurnale, unde nu se cruță și nu cruță pe aproape nimeni dintre conșcolarii celei mai coerente direcții literare postbelice din trecutul secol, cea care a reușit să se elibereze aproape total de constrângerile vremilor de teroare.
Se vor fi întâlnit deja în ceruri MHS și RP?

Dan Culcer

OPERA
Ingeniosul bine temperat, I Dictionar onomastic, Bucuresti, 1969; Ingeniosul bine temperat, II Bibliografia generala, Bucuresti, 1970; Dupa 1900, pe la amiaza, proze, Bucuresti, 1974. Rapirea lui Ganymede, Bucuresti, 1975; Jumatate plus unu, Bucuresti, 1976; Nesfarsitele primejdii, Bucuresti, 1978; invataturi pentru Delfin, Bucuresti, 1979; Breviarul, Bucuresti, 1980; Ulise si umbra, Bucuresti, 1982; Ingerul cu șort de bucătarie, povestiri, Cluj-Napoca, 1992; Povestiri galante, Bucuresti, 1994; Febra. File de jurnal (1963-1971), Bucuresti , 1998.

REFERINTE CRITICE

S. Damian, Intrarea in castel, 1970; V. Ardeleanul „uri", a „iubi", 1971; C. Stanes-cu, Cronici literare, 1971; I. Vlad, Convergente, 1972; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; Alex Stefanescu, Preludiu, 1977; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; N. Baltag, Polemos, 1978; F. Georgescu, Volume, 1978; M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; T. Popescu, Carti cu iesire la mare, 1980; M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1980; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1980; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 3, 1980; I Holban, in Cronica, nr. 35, 1980; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 17, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. 9, 1980;Al.I. Stefanescu, in Romania literara, nr. 7, 1980; D. Culcer, in Vatra, nr. 3, 1981; idem, Serii si grupuri, 1981; Ov. SIMIONESCU Crohmălniceanu, Critica noastră cea de toate zilele, 1981; M. Ivănescu, in Transilvania, nr. 11, 1982; I. Bogdan Lefter, in România literara, nr. 23, 1982; V. Podoabă, in Familia, nr. 5, 1982; Ioana Pârvulescu, in România literara, nr. 1, 1995; B. Cioculescu, in Luceafărul, nr. 2, 1997; Alex Stefănescu, in România literară, nr. 3, 1998.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …