Prozatorul Mircea Horia Simionescu a încetat din viață în această dimineaţă de 18 mai 2011, la vârsta de 83 de ani, la Bucureşti. Fie-i țărâna ușoară!
Mă gândesc adesea la acest scriitor împătimit, care fusese obligat multă vreme să facă niște lucruri pentru care nu se născuse, când de fapt vocația sa fusese aceea de cititor și, în subsidiar, aceea de scriitor.
Acum câtva timp, m-a sunat din România pentru a-mi cere acordul republicării unei cronici literare despre «Historia calamitatum», drept prefață la reeditarea uneia din bizarele, complexele sale construcții epice demne de o imaginară, imensă bibliotecă din Alexandria.
Într-un ziar citesc că «A urmat școala primară (1935-1939), apoi cursurile liceului de băieţi Ienăchiţă Văcărescu (1939-1948) în Târgoviște. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, întreruptă în anul al doilea din cauza situaţiei materiale precare, dar a absolvit-o în 1962, la fără frecvenţă.În anul 1943 face cunoştinţă cu Costache Olăreanu şi Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi (de cine se va numi?) peste aproximativ 30 de ani «Şcoala de la Târgovişte», care a deschis drumul postmodernismului românesc.»
Postmodernismului românesc (?) e o cutie de biscuți goală. Nu cred că merită să fie deschisă. Nu știu și nici nu vreau să știu ce este post-modernismul, cum nu știu ce este modernismul. Nici avangarda. Ni se impun niște pantaloni moșteniți de la vreun clun ratat, prea largi și demodați.
«Şcoala de la Târgovişte» e o formulă pe care am inventat-o, scriind acum vreo 30 de ani despre Radu Petrescu și Ion Negoițescu, într-o cronică din revista Vatra. Eticheta, ca orice etichetă, nu acoperă realitatea raporturilor complicate dintre autorii puși de mine sub aceeaş umbrelă. Unii au încercat să se dezbare de eticheta aceasta, le părea că nu li se potrivește. Nu se simțeau ieșiți dintr-o «școală», nici de sub mantau vreunuia dintre cei cazați de mine sau de alții a la meme enseigne.
Vin cu precizarea pe care nu am făcut-o la timp. Mă gîndeam la o școală liberă, în afara oricărei constrîngeri, alta decât cea auto-impusă. Ei erau profesori lor înșile și școlari sîrguincioși care știau să explice nu ce scriu ci cum și-au propus să scrie. Cred că se va putea extrage din scrierile tuturor o adevărată didactică a scrisului de extraordinare constrângeri formale, dispărute, precum firele pretensionate, în masa betonului turnat, fire fără de care blocul ar rămâne beton tâmp, greoi, incapabil să-și manifeste frumusețea netedă, curajul de a urca spre cer și îndrăzneala de a rezista la cutemurele timpului.
Marele «teroretician» al betonului pretensionat, al blocurilor de cuvinte și de nouri a fost însă Radu Petrescu. Teroristul din blândul prozator se lasă văzut în postumele jurnale, unde nu se cruță și nu cruță pe aproape nimeni dintre conșcolarii celei mai coerente direcții literare postbelice din trecutul secol, cea care a reușit să se elibereze aproape total de constrângerile vremilor de teroare.
Se vor fi întâlnit deja în ceruri MHS și RP?
Dan Culcer
OPERA
Ingeniosul bine temperat, I Dictionar onomastic, Bucuresti, 1969; Ingeniosul bine temperat, II Bibliografia generala, Bucuresti, 1970; Dupa 1900, pe la amiaza, proze, Bucuresti, 1974. Rapirea lui Ganymede, Bucuresti, 1975; Jumatate plus unu, Bucuresti, 1976; Nesfarsitele primejdii, Bucuresti, 1978; invataturi pentru Delfin, Bucuresti, 1979; Breviarul, Bucuresti, 1980; Ulise si umbra, Bucuresti, 1982; Ingerul cu șort de bucătarie, povestiri, Cluj-Napoca, 1992; Povestiri galante, Bucuresti, 1994; Febra. File de jurnal (1963-1971), Bucuresti , 1998.
REFERINTE CRITICE
S. Damian, Intrarea in castel, 1970; V. Ardeleanul „uri", a „iubi", 1971; C. Stanes-cu, Cronici literare, 1971; I. Vlad, Convergente, 1972; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; Alex Stefanescu, Preludiu, 1977; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; N. Baltag, Polemos, 1978; F. Georgescu, Volume, 1978; M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; T. Popescu, Carti cu iesire la mare, 1980; M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1980; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1980; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 3, 1980; I Holban, in Cronica, nr. 35, 1980; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 17, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. 9, 1980;Al.I. Stefanescu, in Romania literara, nr. 7, 1980; D. Culcer, in Vatra, nr. 3, 1981; idem, Serii si grupuri, 1981; Ov. SIMIONESCU Crohmălniceanu, Critica noastră cea de toate zilele, 1981; M. Ivănescu, in Transilvania, nr. 11, 1982; I. Bogdan Lefter, in România literara, nr. 23, 1982; V. Podoabă, in Familia, nr. 5, 1982; Ioana Pârvulescu, in România literara, nr. 1, 1995; B. Cioculescu, in Luceafărul, nr. 2, 1997; Alex Stefănescu, in România literară, nr. 3, 1998.
Mă gândesc adesea la acest scriitor împătimit, care fusese obligat multă vreme să facă niște lucruri pentru care nu se născuse, când de fapt vocația sa fusese aceea de cititor și, în subsidiar, aceea de scriitor.
Acum câtva timp, m-a sunat din România pentru a-mi cere acordul republicării unei cronici literare despre «Historia calamitatum», drept prefață la reeditarea uneia din bizarele, complexele sale construcții epice demne de o imaginară, imensă bibliotecă din Alexandria.
Într-un ziar citesc că «A urmat școala primară (1935-1939), apoi cursurile liceului de băieţi Ienăchiţă Văcărescu (1939-1948) în Târgoviște. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, întreruptă în anul al doilea din cauza situaţiei materiale precare, dar a absolvit-o în 1962, la fără frecvenţă.În anul 1943 face cunoştinţă cu Costache Olăreanu şi Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi (de cine se va numi?) peste aproximativ 30 de ani «Şcoala de la Târgovişte», care a deschis drumul postmodernismului românesc.»
Postmodernismului românesc (?) e o cutie de biscuți goală. Nu cred că merită să fie deschisă. Nu știu și nici nu vreau să știu ce este post-modernismul, cum nu știu ce este modernismul. Nici avangarda. Ni se impun niște pantaloni moșteniți de la vreun clun ratat, prea largi și demodați.
«Şcoala de la Târgovişte» e o formulă pe care am inventat-o, scriind acum vreo 30 de ani despre Radu Petrescu și Ion Negoițescu, într-o cronică din revista Vatra. Eticheta, ca orice etichetă, nu acoperă realitatea raporturilor complicate dintre autorii puși de mine sub aceeaş umbrelă. Unii au încercat să se dezbare de eticheta aceasta, le părea că nu li se potrivește. Nu se simțeau ieșiți dintr-o «școală», nici de sub mantau vreunuia dintre cei cazați de mine sau de alții a la meme enseigne.
Vin cu precizarea pe care nu am făcut-o la timp. Mă gîndeam la o școală liberă, în afara oricărei constrîngeri, alta decât cea auto-impusă. Ei erau profesori lor înșile și școlari sîrguincioși care știau să explice nu ce scriu ci cum și-au propus să scrie. Cred că se va putea extrage din scrierile tuturor o adevărată didactică a scrisului de extraordinare constrângeri formale, dispărute, precum firele pretensionate, în masa betonului turnat, fire fără de care blocul ar rămâne beton tâmp, greoi, incapabil să-și manifeste frumusețea netedă, curajul de a urca spre cer și îndrăzneala de a rezista la cutemurele timpului.
Marele «teroretician» al betonului pretensionat, al blocurilor de cuvinte și de nouri a fost însă Radu Petrescu. Teroristul din blândul prozator se lasă văzut în postumele jurnale, unde nu se cruță și nu cruță pe aproape nimeni dintre conșcolarii celei mai coerente direcții literare postbelice din trecutul secol, cea care a reușit să se elibereze aproape total de constrângerile vremilor de teroare.
Se vor fi întâlnit deja în ceruri MHS și RP?
Dan Culcer
OPERA
Ingeniosul bine temperat, I Dictionar onomastic, Bucuresti, 1969; Ingeniosul bine temperat, II Bibliografia generala, Bucuresti, 1970; Dupa 1900, pe la amiaza, proze, Bucuresti, 1974. Rapirea lui Ganymede, Bucuresti, 1975; Jumatate plus unu, Bucuresti, 1976; Nesfarsitele primejdii, Bucuresti, 1978; invataturi pentru Delfin, Bucuresti, 1979; Breviarul, Bucuresti, 1980; Ulise si umbra, Bucuresti, 1982; Ingerul cu șort de bucătarie, povestiri, Cluj-Napoca, 1992; Povestiri galante, Bucuresti, 1994; Febra. File de jurnal (1963-1971), Bucuresti , 1998.
REFERINTE CRITICE
S. Damian, Intrarea in castel, 1970; V. Ardeleanul „uri", a „iubi", 1971; C. Stanes-cu, Cronici literare, 1971; I. Vlad, Convergente, 1972; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; Alex Stefanescu, Preludiu, 1977; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; N. Baltag, Polemos, 1978; F. Georgescu, Volume, 1978; M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; T. Popescu, Carti cu iesire la mare, 1980; M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1980; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1980; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 3, 1980; I Holban, in Cronica, nr. 35, 1980; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 17, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. 9, 1980;Al.I. Stefanescu, in Romania literara, nr. 7, 1980; D. Culcer, in Vatra, nr. 3, 1981; idem, Serii si grupuri, 1981; Ov. SIMIONESCU Crohmălniceanu, Critica noastră cea de toate zilele, 1981; M. Ivănescu, in Transilvania, nr. 11, 1982; I. Bogdan Lefter, in România literara, nr. 23, 1982; V. Podoabă, in Familia, nr. 5, 1982; Ioana Pârvulescu, in România literara, nr. 1, 1995; B. Cioculescu, in Luceafărul, nr. 2, 1997; Alex Stefănescu, in România literară, nr. 3, 1998.
Comentarii
Trimiteți un comentariu