Dan Culcer: „Libertatea vorbirii nu este şi libertatea acţiunii“

de Ligia Voro

09 august 2010

Categoria: Reportaj

La întâlnirea zgârcită ca timp cu scriitorul Dan Culcer, stabilit din 1987, în Franţa, mai întâi remarci umorul. Acela elegant, spontan şi lipsit de clişeele în care obişnuim să comunicăm la distracţie. Dar şi detaşarea, atunci când vorbeşte de întâmplări grave de dinainte de 1989.

Invitat să coordoneze un doctorat (nu coordonez nimic, de fapt, sunt înscris la doctorat ca «senior», cu o teză despre Cenzură ca ideologie. n. dc.) la Universitatea „Petru Maior“ din Târgu-Mureş, din această toamnă, invitat să conferenţieze [-pe aceiași temă-] la Universitatea de Arte, unde, în tinereţe, a fost preparator, scriitorul şi jurnalistul Dan Culcer vorbeşte detaşat, după 23 de ani, de când „a scăpat“ în lumea occidentală, despre comunism, cenzură şi publicistică. 

Dan Culcer îşi aminteşte cum înainte de a publica un text, acesta era studiat şi răs-studiat atât la Târgu Mureş, cât şi la Bucureşti. „Pe vremea când se făceau imprimate, negativul era pus pe o placă, după care se punea o hârtie de proastă calitate, de formatul paginii respective şi, cu un rulou, se presa asupra acestei pagini şi apărea pozitivul care era lizibil. Acest pozitiv se imprima în mai multe exemplare – la un moment dat, numărasem şapte exemplare –, care trebuiau trimise la diverse instituţii. Deci, chiar şi atunci când cenzura funcţiona ca instituţie autonomă, noi trebuia să trimitem la Comitetul Judeţean de Partid, la secţia Propagandă, la Comitetul de Cultură şi, probabil, la Comitetul Central şi, de asemenea, la Cenzura din Bucureşti“ – povesteşte scriitorul. Acest lucru însemna o săptămână de decalaj între momentul când începea scoaterea paginilor şi momentul în care articolele puteau fi publicate. Şi nu oricum. Un cenzor cu o ştampilă pe care era scrijelit un T aproba bunul de tipar. Iar controlul nu se oprea aici. La tipografie, paginile erau din nou luate la puricat, ca să nu scape vreun articol cu subiect interzis. O reţea extrem de densă, care rezistă şi în prezent – crede Dan Culcer. „Dacă reconstituim această reţea complexă de control, cauzele pentru care societatea noastră întârzie atât de tare şi reformele sunt privite cu atâta suspiciune... Nu spun că este singura, dar sigur este una dintre cauze“ – afirmă scriitorul.

În afara cenzurii, mass-media erau dominate de un alt spirit. Cel al autocenzurii. „Din nefericire, autocenzura a intrat în noi în diferite etape ale existenţei noastre, nu mă refer la autocenzura socială, normală, ci la cenzura de opinie. Opinia, în toate statele totalitare, era considerată o crimă. Şi la „Vatra“, deşi nu primisem o listă cu temele interzise, noi le ştiam şi le evitam“ – explică Dan Culcer, unul dintre fondatorii revistei.

Şi totuşi. Scriitorul crede că identificarea doar a părţilor rele din aşa-numita Epocă de Aur echivalează cu o falsificare a istoriei. „E foarte grav, după părerea mea, faptul că această epocă dintre ’44 şi ’89 este exclusiv privită cu ochi de pamfletar. Nu este corect, cu atât mai mult cu cât ne îndepărtăm de ea. Este greşit să facem extrapolări şi să judecăm anacronistic [corect!] acea epoci, pentru că nu putem judeca corect o epocă istorică şi nu ne putem detaşa de ea dacă nu îi înţelegem toate nuanţele“ – spune Culcer.

Acum, putem să spunem multe – crede Dan Culcer. „Dar între a spune şi a face este o distanţă prea mare. Libertatea vorbirii nu este şi libertatea acţiunii. Pentru că libertatea acţiunii depinde de foarte mulţi factori economici. Faptul că presa, după 1989, a avut un tiraj foarte mare a fost un fenomen temporar. Atunci când eu le spuneam confraţilor jurnalişti că ar trebui din timp să îşi asigure independenţa economică pentru a avea conştiinţa libertăţii de opinie, ei râdeau, pentru că erau la un tiraj de un milion de exemplare“ – explică scriitorul traiectoria mass-media româneşti. Şi, într-o zi a fost prea târziu, deoarece libertatea de opinie este monopolul sau, mai degrabă, oligopolul trusturilor de presă. „Le spuneam că mai bine să facă o coşmelie anexă unde să crească porci şi din asta să îşi asigure independenţa economică şi libertatea de opinie, decât să aştepte să fie finanţaţi cu publicitate, fiindcă publicitatea îi făcea dependenţi“ – spune publicistul. O temă de reflecţie care, poate, vine prea târziu. 

Alegere
Dan Culcer spune că evenimentul istoric care l-a marcat şi care i-a desenat destinul a fost Revoluţia din 1956 din Ungaria. Avea 15 ani. „În 1956, am ascultat Radio Budapesta în casa de pe strada Donath din Cluj, în bucătăria proprietarilor noştri, familia Bodor, unguri, care plângeau. Şi eu plângeam cu ei. Când auzeam ce se întâmplă acolo, strigătele de disperare pe care nu le auzea nimeni, vorbesc de Europa, eu am simţit atunci, pentru prima dată, că politica mă priveşte, că nu e numai o afacere care e în afara mea. Din momentul acela, deşi părinţii mei erau de acord cu mine, faptul că îmi spuneau să tac, m-au făcut să îi cred nişte laşi.“ I-a înţeles mult mai târziu, când a descoperit într-o carte că tatăl său, care îl frecventa pe poetul Lucian Blaga – un scriitor nepublicabil şi interzis, la acea vreme – era în colimatorul Securităţii.