Treceți la conținutul principal

Comentariu la un mister. Culianu publică în România după 1985

Extrag un fragment dintr-un studiul Isabelei Vasiliu-Scraba, intitulat Lichidarea lui Mircea Eliade prin tertipuri sau Adevărul (cel mai plauzibil) despre viaţa si opera lui I.P. Culianu.
In interviul luat la Chicago de Gabriela Adameşteanu, Culianu menţionează că "a predat în Italia în primăvară" (12), si că [în 1991] ar veni în România să-şi vadă mama, dar că "pretextul o să fie un congres". Rămâne însă un mister de ce G. Adameşteanu a publicat interviul din 1990 abia în nr.13 din 5 mai 1991. In istoria sa literară apărută în 2001, Marian Popa scria la capitolul Culianu de «auto-deconspirarea» acestuia, după publicarea articolului Avers si revers în istorie. Cîteva reflecţii cvasi-epistemologice despre opera lui Mircea Eliade, în ţara din care fugise (v. Revista de istorie si teorie literară, nr.2-3, 1986, pp.127-136). Cum bine se ştie, cei rămaşi peste graniţă fără voie de la stăpânire, erau scoşi din cultura română. Or, articolul lui Culianu din 1986 nu numai că a fost publicat, dar a fost si mediatizat printr-un comentariu în 1988 în revista Echinox. Autor era Sorin Antohi, care în 2006 a recunoscut că a fost omul Securităţii si că nu are gradul universitar de doctor, după cum a pretins (v. Revista 22, 12 aug. 2008).

http://www.geocities.com/isabelavs/Articole/BiobibliografiaCulianu6.htm

In perioada respectivă lucram încă în redacția revistei Vatra din Târgu Mureș. Avusesem un schimb de scrisori cu I. P. Culianu, eseistul îmi trimisese o revistă editată la Paris, La Nouvelle Acropole, cu un text al său despre utopie, îi cerusem colaborarea pentru Vatra. După informațiile mele obținute probabil de la Dan Petrescu, Culianu nu avea statut de refugiat în Olanda. Probabil că pînă la o anumită data, care se poate afla, nici nu colaborase la Europa liberă. Nu aveam de ce să evit solicitarea unei colaborări. Dar eu însumi eram supravegheat de Securitate, mi se reproșase în redacție că încerc să public transfugi. Eram în conflict deschis cu unii dintre colegii mei pe care îi acuzam de conformism și de manevre politice dilatorii.
Așa că, articolul trimis de Culianu, din Olanda, spre publicare în Vatra a căzut prost. Nu numai că a fost respins de Direcția publicații a Consiliului culturii și educației socialiste, noua denumire a cenzurii presei culturale, dar a servit și pentru a mi se face un proces de intenții. Rămâne să se stabilească o cronologie precisă pentru a vedea când a fost predat spre publicare, la o revistă cu apariții rare, textul semnat de Culianu, la care face trimitere Isabela Vasiliu-Scraba, și care este explicația
publicării și cenzurării aproape concomitente a numelui lui Culianu în presa reseristă, dacă există o explicație - alta decât simpla incoerență instituțională (observată adesea de mine în practica redacțională) sau eventual periodicitatea (lunar sau trimestrial), amplasamentul (provincie sau capitală). Fiindcă toți acești factori au determinat chipul real al presei culturale românești în perioada finală a național-comunismului. Asta nu exclude însă filiera despre care scrie IVS. Ar fi de verificat poate și corespondența lui Adrian Marino, din fondul donat la Biblioteca Universitară din Cluj.
notă în lucru-
Dan Culcer

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…