La sosirea mea în Franța, în octombrie 1987, Monica Lovinescu, pe care o cunoșteam din anterioare călătorii occidentalicești, mi-a solicitat pentru Europa Liberă, interviul ritual pe teme De ce ați ales libertatea ?, reluare titlului cărții lui Victor Kravcenco, din 1946, I Chose Freedom, tradusă în franceză de Editura Self în 1947, sub titlul J'ai choisi la liberté.
O astfel de abordare a discuției, cu un exilat la început de drum, mi se păruse atunci și de atunci indecentă. De aceea i-am spus distinsei ziariste că nu pot răspunde la această întrebare, fiindcă nu am ales libertatea, nu am avut nici o alegere, am fugit din fața fricii, terorii și nu cred că în Franța voi găsi libertatea, diferența fiind în natura și proximitatea presiunii resimțite din partea controlului.
Dealtfel, nu aveam obraznicia de a da lecții de curaj celor din țară, fiind eu la adăpost, relativ desigur.
Așa că am propus să reluăm discuția după un timp, când voi fi avut ceva de povestit despre peripețiile inserției, integrării.
Lucrul s-a întâmplat la aproape doi ani de la sosire.
Cum detest improvizațiile, am scris practic răspunsurile la întrebările nepuse ale ziaristei, dar textul dactilografiat nu s-a păstrat integral și nu știu dacă inregistrările se mai află în arhiva sosnoră a postului de radio, cîtă s-a păstrat la Praga.
Pentru orice eventualitate, date fiind natura și mesajul textului redactat, îl transcriu după dactilograma care se va depune în Fondul Dan Culcer, păstrat de INMER ( Institutul pentru Memoria Exilului Românesc), la București.
Iată notele pentru interviu. Deși m-am străduit să le urmez, să ascund faptul că le citesc, am improvizat probabil la microfonul de pe avenue Rapp, unde se afla studioul parizian al Free Europe, așă că eventuala înregistrare sonoră poate fi diferită.
Am sosit în Franța acum un an și șapte luni. Primele luni au fost destul de grele pentru că expatrierea implică un șoc existențial care nu e ușoir de suportat chiar dacă, în anumityă măsură, noul mediu își este cunoscut. O cunoaștere pînă la urmă dovedită ca superficială, întrucât regulile de comportament în cotidian diferă în funcție de starea de turist sau de căutător de lucru. Iar ca intelectual, ca scriitor sau ziarist, găsirea unei munci adecvate calificării tale, fără să fie imposibilă, nu e totuși la îndemână.
Am urmărit deci mai multe piste : cercetarea științifică, ziaristica în zona ei tehnic-redacțională, (realuarea) carierei universitare.
(Va urma.)
O astfel de abordare a discuției, cu un exilat la început de drum, mi se păruse atunci și de atunci indecentă. De aceea i-am spus distinsei ziariste că nu pot răspunde la această întrebare, fiindcă nu am ales libertatea, nu am avut nici o alegere, am fugit din fața fricii, terorii și nu cred că în Franța voi găsi libertatea, diferența fiind în natura și proximitatea presiunii resimțite din partea controlului.
Dealtfel, nu aveam obraznicia de a da lecții de curaj celor din țară, fiind eu la adăpost, relativ desigur.
Așa că am propus să reluăm discuția după un timp, când voi fi avut ceva de povestit despre peripețiile inserției, integrării.
Lucrul s-a întâmplat la aproape doi ani de la sosire.
Cum detest improvizațiile, am scris practic răspunsurile la întrebările nepuse ale ziaristei, dar textul dactilografiat nu s-a păstrat integral și nu știu dacă inregistrările se mai află în arhiva sosnoră a postului de radio, cîtă s-a păstrat la Praga.
Pentru orice eventualitate, date fiind natura și mesajul textului redactat, îl transcriu după dactilograma care se va depune în Fondul Dan Culcer, păstrat de INMER ( Institutul pentru Memoria Exilului Românesc), la București.
Iată notele pentru interviu. Deși m-am străduit să le urmez, să ascund faptul că le citesc, am improvizat probabil la microfonul de pe avenue Rapp, unde se afla studioul parizian al Free Europe, așă că eventuala înregistrare sonoră poate fi diferită.
Am sosit în Franța acum un an și șapte luni. Primele luni au fost destul de grele pentru că expatrierea implică un șoc existențial care nu e ușoir de suportat chiar dacă, în anumityă măsură, noul mediu își este cunoscut. O cunoaștere pînă la urmă dovedită ca superficială, întrucât regulile de comportament în cotidian diferă în funcție de starea de turist sau de căutător de lucru. Iar ca intelectual, ca scriitor sau ziarist, găsirea unei munci adecvate calificării tale, fără să fie imposibilă, nu e totuși la îndemână.
Am urmărit deci mai multe piste : cercetarea științifică, ziaristica în zona ei tehnic-redacțională, (realuarea) carierei universitare.
(Va urma.)
Astept cu nerabdare continuarea.
RăspundețiȘtergereCseke
Să nu uit să transcriu și restul. DC
RăspundețiȘtergere