Treceți la conținutul principal

Grupul Societatea de mâine. Un viitor se construieste, nu se suporta

Bună ziua !
Mă adresez celor 188 de membri virtuali ai grupului. După cei câțiva ani pe care i-am petrecut împreună doresc să vă mulțumesc pentru stăruința Dv.


Constat că doar o mică parte din dezideratele exprimate la fondarea grupului au putut fi realizate, respectate. Depindea de noi toți și nu doar de mine să ajungem la o concatenare de visuri, proiecte și analize critice. Receptarea mesajelor a produs la început polemici benefice, apoi s-a instalat o inerție a așteptării, care mi se pare că reprezintă și o neîncredere în posibilitățile modificării, deci ale realizării proiectului de societate la care ar fi fost necesar să conlucrăm.

Eu nu mai pot să duc de câtăva vreme povara alimentării în texte a grupului. Se vede din sumarele pe ani și pe luni. Există încă o activitate doar pentru că unii dintre noi trimit același mesaj la câteva grupuri la care sunt abonați dar nici o creativitate nu se mai manifestă de mult.
Voi încheia deci ceeace credeam că poate fi o misiune de provocare și de întreținere a dialogului, de exercitare a productivității futurologice, cu un gând sceptic.

Vom avea parte, supraviețuitori inerți, de viitorul pe care ni-l pregătesc trepădușii cleptocrației instalate cu voia sau fără voia noastră, în România.


Nu acesta este viitorul meu. Dacă nu pot face nimic ca să-l modific, măcar să îmi declar dezacordul total și anticipat.
Nu urlu de ciudă și dezamăgire deși asta aș dori să fac, doar fiindcă sunetul nu se transmite în acest mesaj.


Suntem între pereții capitonați ai unei camere de balamuc, de unde vocea celor care protestează și visează, considerați nebuni, nu răzbate spre o lume în care violența a redevenit metodă politică și unde hoții, mincinoșii și paranoicii au câștigat încă o bătălie. Poate nu și războiul.

Dan Culcer
P.S. Pot preda ștafeta. Dacă cineva dintre membrii grupului dorește să devină moderator și să continue, să mă contacteze la adresa dan.culcer@gmail.com

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...