Vă propun să realizăm pe tema Societatea de mâine un număr din Amfitrion, revistă de la Turnu Severin, și/sau din Timpul de la Iași.
Ultima sau penultima serie de interviuri pe această temă a fost realizată de scriitorul și medicul Ion Biberi. Născut în Turnu-Severin la 21 iulie 1904, autorul cărților: Lumea de mâine, interviuri, 1945 (reeditat, în 2001, la Editura Curtea Veche); Orizonturi spirituale. Dialoguri, 1968; Lumea de azi, interviuri, 1980.
Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Biberi
Textul meu poate fi completat cu întrebări, daca tema vi se pare actuală și culegerea opiniilor realizabilă. Dacă grupurile celor doua reviste nu sunt interesate, rog să mi se comunice decizia lor ca să pot intra în contact cu alte redacții din România sau din diaspora.
Cu bine, Dan Culcer
Societatea de mâine sau No Future (o ancheta de Dan Culcer)
Argument
Scriitorii, artiștii de toate genurile, erau cândva oameni cu privirile îndreptate spre viitor, cei ce visau că societatea omenească poate fi reconstruită, că principiile morale pot fi respectate, că există justiție, că dreptatea și binele pot învinge, că răul nu este necesar, că frumosul ne dă speranță și ne purifică.
Aceste cuvinte par să nu mai aibă conținut de la o vreme, iar, mai ales de la așa zisa cădere a comunismului, ultimele viziuni raționale ale viitorului au fost abandonate, expulzate, pe temeiul convingerii că toate încercările de reformă sau de modificare revoluționară au eșuat, după ce aduseseră în lume teroare utopiei transformată în dictatură.
Dar acest eșec al utopiei sociale nu impune abadonarea unui țel, chiar în condițiile unor sisteme de o complexitate înfricoșătoare, ci, dimpotrivă, solicită definirea lui mai clară și impune necesitatea de a pune împreună, de a concatena energiile creatoare, și nu doar cele ale lumii artistice.
De nu va fi așa, vom avea parte, supraviețuitori inerți, de viitorul pe care ni-l pregătesc nouă, dar mai ales copiilor noștri, trepădușii cleptocrației instalate cu voia sau fără voia noastră, în România. Iar lumea va trece pragul catastrofei ce va fi provocată de comanditarii crimei energetice preventive, de războinicii paranoici porniți în căutarea și cucerirea petrolului.
Suntem oare noi ceilalți, chirciți, cu mâinile pe cap, ca să ne ferim de lovituri, cu toții între pereții capitonați ai unei camere de balamuc, de unde vocile celor care protestează și visează, vocile celor considerați nebuni, nu mai răzbat spre o lume în care violența s-a impus ca metodă politică și unde hoții, mincinoșii și paranoicii au câștigat încă o bătălie. Poate chiar și războiul.
Nu acesta este viitorul meu. Dacă nu pot face nimic ca să-l modific, măcar să îmi declar dezacordul total și anticipat.
Nu urlu de ciudă și dezamăgire deși asta aș dori să fac, doar fiindcă sunetul nu se transmite în acest mesaj.
Ultima sau penultima serie de interviuri pe această temă a fost realizată de scriitorul și medicul Ion Biberi. Născut în Turnu-Severin la 21 iulie 1904, autorul cărților: Lumea de mâine, interviuri, 1945 (reeditat, în 2001, la Editura Curtea Veche); Orizonturi spirituale. Dialoguri, 1968; Lumea de azi, interviuri, 1980.
Vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Biberi
Textul meu poate fi completat cu întrebări, daca tema vi se pare actuală și culegerea opiniilor realizabilă. Dacă grupurile celor doua reviste nu sunt interesate, rog să mi se comunice decizia lor ca să pot intra în contact cu alte redacții din România sau din diaspora.
Cu bine, Dan Culcer
Societatea de mâine sau No Future (o ancheta de Dan Culcer)
Argument
Scriitorii, artiștii de toate genurile, erau cândva oameni cu privirile îndreptate spre viitor, cei ce visau că societatea omenească poate fi reconstruită, că principiile morale pot fi respectate, că există justiție, că dreptatea și binele pot învinge, că răul nu este necesar, că frumosul ne dă speranță și ne purifică.
Aceste cuvinte par să nu mai aibă conținut de la o vreme, iar, mai ales de la așa zisa cădere a comunismului, ultimele viziuni raționale ale viitorului au fost abandonate, expulzate, pe temeiul convingerii că toate încercările de reformă sau de modificare revoluționară au eșuat, după ce aduseseră în lume teroare utopiei transformată în dictatură.
Dar acest eșec al utopiei sociale nu impune abadonarea unui țel, chiar în condițiile unor sisteme de o complexitate înfricoșătoare, ci, dimpotrivă, solicită definirea lui mai clară și impune necesitatea de a pune împreună, de a concatena energiile creatoare, și nu doar cele ale lumii artistice.
De nu va fi așa, vom avea parte, supraviețuitori inerți, de viitorul pe care ni-l pregătesc nouă, dar mai ales copiilor noștri, trepădușii cleptocrației instalate cu voia sau fără voia noastră, în România. Iar lumea va trece pragul catastrofei ce va fi provocată de comanditarii crimei energetice preventive, de războinicii paranoici porniți în căutarea și cucerirea petrolului.
Suntem oare noi ceilalți, chirciți, cu mâinile pe cap, ca să ne ferim de lovituri, cu toții între pereții capitonați ai unei camere de balamuc, de unde vocile celor care protestează și visează, vocile celor considerați nebuni, nu mai răzbat spre o lume în care violența s-a impus ca metodă politică și unde hoții, mincinoșii și paranoicii au câștigat încă o bătălie. Poate chiar și războiul.
Nu acesta este viitorul meu. Dacă nu pot face nimic ca să-l modific, măcar să îmi declar dezacordul total și anticipat.
Nu urlu de ciudă și dezamăgire deși asta aș dori să fac, doar fiindcă sunetul nu se transmite în acest mesaj.
Comentarii
Trimiteți un comentariu