Treceți la conținutul principal

Paul Goma despre cenzurarea operei lui Mihai Eminescu

Găsesc în Dialogul dintre Paul Goma și Flori Stănescu, recent publicat pe situl Paul Goma-Site Webistic,câteva interesante informații și accente polemice pe tema cenzurării operei eminesciene în epoca lui Ceaușescu și a receptării, dacă se mai poate folosi eufemismul, mai exact blamării și deformării acestei opere în așa zisul post-comunism, de către o intelighenție proastă și inconștientă, care confundă spiritul critic cu demolarea.
Ori demolarea este specifică acculturației violente pe care au practicat-o colonizatorii de toate soiurile, ajutați de intelighenția compradoră care se pune în slujba noilor colonizatori, universaliști și globaliști notorii, pentru care ideologia eminesciană a civilizației organice este principala țintă de atac.
Cităm paranteza polemică a lui Paul Goma.
Dan Culcer

O paranteză :
În “Raportul final…” capodoperă a cuplului Tismăneanu-Băsescu editată la Humanitas-BMW de cobilițarul poligraf Liiceanu, poate fi întâlnită în subdiviziunea a șaptea: „Antisemitismul” -monumentala minciună din care citez:

„Perioada Ceaușescu a marcat o extindere a antisemitismului, până într-acolo încât în presa de partid și sub semnătura cunoscuților lui ciraci, au apărut între 1970-1989 articole, poezii și broșuri de un antisemitism fățiș și chiar periculos”.

Neadevăr, desigur: perioada arătată nu a marcat “extinderea antisemitismului”, ci diminuarea atotputerniciei evreilor în România (în dauna autohtonilor, a băștinașilor, a indigenilor), instalată în 1944, întreținută de brava Armată Roșie, cu tancurile-i legendare.

Iar în Nota la acest text ce mai citim? Iată mai ce:

„Vezi Scrisoarea Ministerului de Externe Israelian, nr. 971 / 26 din 16.10.1983, către ambasada Israelului la Washington, în care se specifică apariția cu asentimentul cenzurii a cărților Basme de M. Eminescu, în Editura Ion Creangă pentru toți copiii [?] și Ion Lăncrănjan, Fiul Secetei. Volumul IX din Opere complete al lui M.Eminescu, cu toate articolele antisemite scrise de el în presa timpului, fără ca Academia Română, editoarea volumului, să facă vreo observație negativă la adresa antisemitismului. Vezi și Symposionul ACMEOR, împreună cu Asociația Scriitorilor Israelieni de limbă română, asupra antisemitismului, Tel Aviv, noiembrie 1981. Vezi și Viața Noastră, Tel Aviv, 9.11.1983” (sublinierile îmi aparțin).

Vasăzică holocaustologii (printre ei goi-ul O. Pecican) îmi reproșează - aiurea - “lipsa documentelor” din Săptămâna Roșie, însă ei, fără de rușine se reazemă pe o “scrisoare oficială” fără trimitere la arhivă, cotă etc; pomenesc un Symposion - fără a indica: unde au fost consemnate în scris luările de cuvânt ? Și: în care basm de Eminescu, a fost descoperit „antisemitismul”? Și încă: de ce Ministerul de Externe Israelian transmite aceste denunțuri caracterizate la Washington - și nu la București, unde apar „Basmele”?!

Citatul din “Raportul final…” dovedește o dată mai mult că holocaustologii mint tot timpul, mint fără rușine, obișnuiți să nu fie amendați, nici măcar criticați-tovărășește grație oamenilor din categoria lui O. Simonca - aici:

1. Când afirmă că “Perioada Ceaușescu a marcat o extindere a antisemitismului” (nu este primul anticeaușism al lui Tismăneanu marcat de ura clanului Tismenețki împotriva clanului Ceaușescu, înlocuitorul mosckoviților veniți-pe-tanc - mai afirmase el (dar și umoristul Cosașu cel cu: “comunismul, la noi a fost o blenoragie de tinerețe”) că evreii din România fuseseră… “alungați” de Ceaușescu). Dovada că minte cu seninătate: recentul articol al lui Teșu Solomovici, în Ziua, în care vorbește de relațiile deosebit de amicalde dintre evrei și “alungătorul” Ceaușescu (a căror “temperatură înaltă” am simțit-o și eu din plin încă din 1971, după apariția, în Franța și în Germania a romanului Ostinato, când stewardesele companiei Elal cereau călătorilor urmînd să debarce la București să predea la bord cărțile lui Goma - dar nu și ale lui Soljenițîn, nu ale lui Eliade, nu ale lui Cioran -, apoi în 1977 an în care Securitatea lui Ceaușescu era tovărășește ajutată de serviciile secrete israeliene până și în răspândirea “informației” că Goma este, nu doar “antisemit”, dar, semit el însuși vezi megafonul Organei Puturoase, V.C. Tudor, cel care îmi scria-scrie numele: Paul Evremovici Goma…);

Mai minte nerușinat “Raportul final” când… se deconspiră ca boul (zicală evreiască: “Ovreii sunt în general deștepți, dar să te ferească Dumnezeu de jidanul prost”), amintind de una din paginile odioase ale comunității colaboratoare fără frontiere a ocupanților ruși ai României, aici rolul odios al unor komisari, dar și a unor instituții evreiești în interzicerea multor scriitori români, vii și morți, punerea la index a unor cărți - printre acestea, Publicistica lui Eminescu, retrasă și arsă în urma campaniei internaționale a securistului rabin Rosen justificată post-festum de colegii de generație ai lui O. Simonca, adunați în jurul foii înalt diversioniste Dilema.

Și nu-i pot tăcea pe conducătorii de cenacluri literare (am mai spus-o, am s-o mai spun) unde tinerii ar fi putut căpăta primele noțiuni de morală scriitoricească, însă profesorii (de doar estetică: “numai opera contează la un scriitor, nu și viața…”) îi îndemnau, chiar de nu erau întrebați, să rămână în literatură, să nu se rătăcească în… natură; să se scufunde în poezie, nu în adevăr…

Ceea ce au semănat de-a lungul cruntelor decenii siberiene Manolescu, Crohmălniceanu, M. Martin, I.B. Lefter, Cărtărescu… se culege acum, după 20 ani de libertate: o curată post-literatură.

Ș
i, “din partea casi’”, limba română practicată, nu ca “inainte de revoluție” de ciocănari și de cizmari (contribuțiile semianalfabetului Ceaușescu rămase în folclor fiind: “Vie’nam”, “Secoritate”), ci ca acum, și nu doar de către “politicienii democrați” esprimîndu-se prin interjecții, râgâituri, bășinături, înjurături, acestea plurisilabice - ca niște derbedei-ai-zilelor noastre care nu au deschis o carte în viața lor, ci și de jurnaliști-de-frunte, de animatori de televiziune, iar de curând de o odraslă prezidențială, cea cu succesurile…

Paul Goma

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.