Treceți la conținutul principal

Deputatul Comunităţii Evreieşti a făcut o propunere care hrăneşte antisemitismul

Dan Culcer. Un comentariu la titlu :Vinovaţi pentru păcatele părinţilor.  Nu știu dacă este titlul original sau este dat de Mediafax. În orice caz,  este inadecvat. Fiindcă nu e vorba de "păcatele părinților". Ce păcate? Membrii mișcării legionare au fost arestați și deținuți, adesea fără nici o judecată, condamnați de două regimuri politice diferite, doar pentru că au fost membri ai Legiunii și nu pentru «păcate», adică acte definite penal. Se întâmplă că tocmai azi am primit un document care completează imaginea imixtiunii unor persoane aparținând comunității evreiști, care se definesc ca paznici la bostănărie. Se reia presiunea juridică asupra unor instituții religioase autonome ortodoxe române, tot dinspre partea acestui Institut Wiesel, o agentură străină pe teritoriul României, care acționează împotriva suveranități României, cu aceiași nerușinare precum o făceau pe vremuri alte agenturi similare externe. Wieselii atacă din nou imaginea politică a lui Mircea Vulcănescu, întăresc deciziile pseudo-justiției sovieto-comunisto-securiste din procesele manipulate de după 1945. E oare normal ca Alexandru Florian, urmașul tatălui său comunist, să aibă tupeul și puterea bazată  pe lașitatea și frică a unei bande de trădători,  de a «confirma» juridic acum, în 2020, abuzurile regimului comunist din România?

Sper ca persoanele lezate să dea dovadă de solidaritate, să reia și să câștige bătălia juridică și morală, dând astfel o lecție parlamentarilor trădători și agenturii conduse de  Florian. (dan culcer)

MARIUS OPREA [AMENDAMENTUL Silviu WEXLER]

Vinovaţi pentru păcatele părinţilor
https://www.cotidianul.ro/vinovati-pentru-pacatele-parintilor/
Sursă - Mediafax
16 octombrie 2020 (R.C.) Actualitate, Analize 10
 
Vinovaţi pentru păcatele părinţilor – scoşi din morminte, unii deţinuţi politici sînt condamnați, din nou, prim copiii lor; urmașii de legionari nu primesc indemnizații”, scrie istoricul Marius Oprea pe mediafax.ro.

„Suferinţa este „discriminată” în Parlament, tocmai la propunerea reprezentatului Comunităţii Evreieşti: deşi copiii nu pot purta vina părinţilor, urmaşii deţinuţilor politici nu primesc drepturi, dacă părinţii lor condamnaţi au fost legionari, deşi aceştia din urmă au fost beneficiari ai Decretului-Lege 118, care a acordat compensaţii tuturor foştilor deţinuţi politici. ”
 

Deputatul Comunităţii Evreieşti a făcut o propunere care hrăneşte antisemitismul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor. Cvasi-dispariția evreilor din cultura României

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi , sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. George Voicu scria proză și lucra, înainte de 1989, în momentul în care m-a contactat printr-o scrisoare la reviste...

Orice scriitor scrie pentru măcar un cititor.

Se pare că există undeva români care citesc ce se scrie în românește. Mai mult, care extrag din aceste scrieri fraze care li se par expresive în concentrarea lor. Și le reproduc pe un suport disponibil pe Internet.  Am găsit acum câțiva ani citate marcate ca fiind extrase din scrierile mele. Unora le-aș putea identifica sursa, dacă ea mai este disponibilă pe Internet. O să încerc. Nu m-am gândit vreodată că o frază poate singură conține un mesaj puternic. Și totuși, astfel de fraze există. Și ele se numesc Aforisme. Mulțumesc acestor necunoscuți pentru lectura lor. Orice scriitor scrie pentru măcar un cititor. În cel mai rău caz, cititorul este scriitorul însuși.  https://rightwords.ro/citate/autori/dan-culcer  Căci o definiție minimalistă a patriotismului identitar ar fi negativă: aparțin identității elementele pe care nu le putem lua cu noi atunci când plecăm. Citat de Dan Culcer despre patrie Nu există o libertate dată, ci doar o libertate cucerită. Ești liber dac...