Treceți la conținutul principal

Lumea se împarte în trei categorii pentru activiștii kominterniști de viță veche-nouă (alt-neulandezi)

 Pentru activiștii kominterniști de la Institul Wiesel și din preajma lui, lumea se împarte în trei categorii, evreii, filosemiții și antisemiții. 

Poate ar mai fi și goymii. 

Aș vrea să le amintesc activiștilor kominterniști de teapa lui Alexandru Florian sau ziariștilor năimiți de teapa lui Petru Clej, un banc cu Bulă. 

Diriginta clasei lui Bulă este atenționată că în clasa au fost depistați elevi care se masturbează. La ora de dirigenție profesoara se adresează clasei : 

Vă rog, să se alinieze la dreapta cei care fac precum colegul Arșinel, se joacă cu. 

La stânga să treacă cei care nu fac așa. 

Bulă ridică mâna și întreabă : tovarășa profesoară, noi ăștia care futem, unde ne punem?

Aparent echivalentă, altă versiune — occidentală. Acțiunea se petrece într-o școală din Bruxelles (Belgia, stat binațional, bilingv, pentru cei care nu consultă Wikipedia). Profesoara : walonii să se alinieze la dreapta, flamanzii la stânga. Elevul Grunfeld întrebă : Și noi belgienii, unde ne aliniem?

Evident, sensul transnațional sau supranațional, transetnic, al intervenției elevului belgo-patriot Grunfeld, nu-i va scăpa lui Alexandru Florian.

Întrebarea mea este : Noi ăștia care nu suntem nici evrei, nici antisemiți, nici filosemiți, noi ăștia care nu ne aliniem, ce facem? Sau poate tocmai de asta, nu ne putem, nu trebuie să ne aliniem precum cunoscuții semnatari ai scrisorii de »protest« adresată unor membri ai Guvernului României, primului ministru și ministrului culturii.

O știre transmisă de Radio France International. «Un grup de intelectuali români, printre care scriitorii Liviu Antonesei și Norman Manea, filozoful Andrei Cornea sau istoricul Mihai Demetriade, semnează o scrisoare deschisă adresată primului ministru și ministrului culturii, prin care protestează față de prezența unui reprezentant al guvernului la o manifestare organizată de Academia Română în onoarea profesorului Nicolae Paulescu, personalitate pe care semnatarii apelului o consideră ”autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”.

Redăm mai jos textul integral al documentului:

 Apel

Bucureşti, 26 iulie 2021

Domnului Prim –ministru, Florin-Vasile Cîţu

Domnului Ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu

Suntem profund revoltați de participarea doamnei Irina Cajal Marin, subsecretar de stat  în Ministerul Culturii, la manifestarea organizată de Academia Română în onoarea lui Nicolae Paulescu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inventarea insulinei. Prin prezența lor, doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat și domnul Aurel Vainer, Președinte onorific la FCER, au legitimat un eveniment memorial de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiți ideologi interbelici. Reamintim că Nicolae Paulescu, vicepreședinte al Ligii Apărării Național Creștine (partid al cărui siglă a fost zvastica), a fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc. Acest discurs incita la ură și eliminarea evreilor (el folosea exclusiv termenul de „jidani”), discurs cu influență  uriașă în procesul de fascizare a României din anii 1930, ce a contribuit substanțial la ororile Holocaustului. Însuși Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, îl considera, alături de A. C. Cuza, un ilustru înaintaș. Scrierile lui Paulescu au fost publicate (inclusiv în perioada recentă) și comentate critic în numeroase lucrări științifice. Nu există pentru nimeni, circumstanța atenuantă a necunoașterii. Dată fiind gravitatea asocierii unui demnitar cu omagierea unui mentor al rasismului, credem că nu avem de a face cu o „gafă” sau cu  o „greșeală regretabilă” ci  cu o crasă ignorare a normelor morale fundamentale ale societăți românești actuale. Dat fiind cele arătate mai sus, solicităm demiterea doamnei Irina Cajal din funcția sa guvernamentală.

 Cu deosebitǎ stimă, Liviu Antonesei, Laszlo Alexandru, Péter Bányai,  Horia Bozdoghinǎ, Maria Bucur, Michael Cernea, Iurii Chişinevski, Vera Cîmpeanu, Emanuel Copilaş, Andrei Cornea,  Mihai Demetriade, Smaranda Enache, Alexandru Florian, Mihai Dinu Gheorghiu, Manole Iosiper, Werner Kremm, Elena-Irina Macovei, Norman Manea, Lucian Nastasă-Kovacs, Irina Nastasă-Matei, Cristian Pârvulescu, Florin Poenaru, Costi Rogozanu, Maria Roth,  Liviu Rotman, Michael Shafir, Mariuca Stanciu, William Totok, Daniel Vighi.» 

Ce buchet!

 Reacția președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră nefondat protestul lansat de grupul de intelectuali, transmite edupedu.ro. El reamintește că la evenimentul Academiei Române au fost invitați și au participat doi membri importanți ai comunității evreiești: Aurel Vainer, președinte onorific al Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Potrivit lui Ioan Aurel Pop, din relatările primite de la evenimentul la care el nu a participat din motive de sănătate, atât Aurel Vainer, cât și Irina Cajal au rostit cuvinte „extraordinar de elogioase” la adresa românului care, „pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”.

Firește, prezența unor semnături pe această suplică este banală. Alte nume apar neașteptate pentru unii, nu și pentru mine care încep să văd cum se reconstruiesc oportunismele, precum cel al lui Liviu Antonesei. În fine numele lui Iurii Chișinevski mi se pare de bun augur, căci mă asigură că la nevoie, comunismul kominternist mai are pe cine conta, într-o eventuală dinastizare a sistemului.

Ar mai fi de transcris și de comentat alte pseudo-evenimente, pe aceeași temă, ca și o năpârlire, se va vedea cât motivată sau penibilă. Încă nu am aflat care a fost reacția celor incriminați direct. Adică Dna Cajal și Dl Vainer. Dar am chef să văd un film și voi continua poate mâine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.