Treceți la conținutul principal

O precizare necesară

Stimate domnule Băciuţ,
Spre surprinderea şi nedumerirea mea şi a altor persoane apropiate lui Paul Goma, colaboratorul Dvs, d-l Mircea I. Bătrânu, scrie un neadevăr în paginile revistei „Vatra veche” din aprilie 2020, prin care întinează memoria marelui opozant anticomunist, acuzându-l indirect de colaboraţionism.
Domnul Bătrânu susţine că l-a întâlnit pe Goma în vara anului 1991, la Centrul Cultural Român din Paris (devenit apoi ICR), care aparţinea atunci de Ministerul de Externe, deci o anexă a Securităţii, situat în localul Ambasadei României.  
Or, Paul Goma nu a fost cetăţean francez şi n-a avut toată viaţa în Franţa decât statutul de azilant politic şi-un act care-i permitea să călătorească în toate ţările, în afară de România. Ambasada României este, după cum toată lumea ştie, teritoriu românesc, unde Goma nu a pus niciodată piciorul.
În anul 1991, exilaţii români din Paris organizau frecvent manifestaţii de protest în faţa sediului Ambasadei României, unde Paul Goma venea de fiecare dată spre a-şi manifesta dezacordul faţă de politica dusă de guvernul lui Ion Iliescu. Să nu uităm că în septembrie a avut loc cea de-a patra  ,,mineriadă’’. Aceste manifestaţii se ţineau însă în stradă, sub protecţia Poliţiei franceze, şi nu în interiorul clădirii.
Aceasta ar putea fi o explicaţie a neadevărului scris de d-l Bătrânu, care s-ar transforma astfel într-o regretabilă confuzie. Însă explicaţia nu poate veni decât din partea dânsului.
Vă rog să binevoiţi a publica această replică, necesară păstrării nealterate a memoriei lui Paul Goma, model de curaj şi de probitate pentru conaţionalii săi şi nu numai. 
Rămân, cu distinse salutări, Al Dvs, Radu Negrescu-Suţu, Paris, 11 aprilie 2020

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O mizerabilă formă a confuziei criteriilor

« Cercetarea lui George Voicu seamănă cu gestul energic al omului care deschide larg fereastra, într-o încăpere neaerisită. Ne atrage atenţia, implicit, că nu e suficient să examinăm cvasi-dispariţia evreilor din cultura română de azi, sau uciderea lor, în timpul Holocaustului. E necesar să rememorăm premisele şi contextele care au putut face toate acestea cu putinţă. »- scrie Laszlo Alexandru în revista sa electronică , recenzând cartea lui George Voicu, Radiografia unei expatrieri: cazul Lazăr Şăineanu , recent publicată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” de la Bucureşti. Voi citi negreșit cartea lui George Voicu. Tocmai fiindcă probabil rememorează nu doar premisele și contextele cvasi-dispariției ci și cele ale prezenței evreilor în cultura română. Fiindcă, tocmai acest aspect este adesea eludat de cercetarea românească. Ne-am putea întreba ce are acest subiect istoric, de altfel pasionant și plin de triste învățăminte de minte pentru

Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc

 Denunț contra lui Dan Culcer. Contextul polemic. Manolescu, Cornea, Oișteanu, Tismăneanu etc Texte și surse documentare. Stimați colegi scriitori, difuzez o serie de legături, sau linkuri cum se zice în romgleză , pentru informarea Dvs., pentru reconstituirea unor intervenții în presă, care, în rezumat, se reduc la un denunț, inițiat de Nicolae Manolescu, relansat de Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș. În spatele unei pretinse polemici grupul declară, în toate oficinele la care au acces, că aș prezenta un sindrom de antisemitism . Sunt acuzat de «antisemitism» pentru că am afirmat într-un studiu din revista Vatra , că succesul, cât este, real sau construit propagandistic, al operei lui Norman Manea pe piața cărții, are la bază un troc intracomunitar, scrierea unui pamflet comandat, intitulat Felix Culpa . Cronologia simplă și declarațiile lui Norman Manea pot servi drept probe, alături de diverse articolele mai vechi din România literară , publicate d

România. Secolul al XIX-lea. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri

 Invazia economică și demografică a României în a două jumătate a secolului al XIX-lea are un aspect care poate fi pus în legătură cu comerțul actual de droguri. E vorba de cucerirea până aproape de monopolizare a comerțului cu alcooluri de către evrei. Singura cârciumă din Copalnic-Mănăștur, localitate ardeleană în care au trăit strămoșii mei, era ținută de evreica Zeiger Roza, localul fiind așezat lângă pod. Vindea alcool extras din porumb care provoca uneori orbirea consumatorilor. Cârciumarii evrei — strămoșii comercianților de droguri.