Treceți la conținutul principal

Fabula «Toporul şi pădurea» de Grigore Alexandrescu

Fabula Toporul şi pădurea
                        Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
                        Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
                        Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
                        Nici nu s-ar povesti.
                        Şi caii lui Ahil, care proorocea,
                        Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
                        Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
                        Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
                        Şi care îmi zicea
                        Că şi el o ştia
                        De la strămoşii lui,
                        Care strămoşi ai lui zicea şi ei c-o ştiu
                        De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
                        Şi p-ai cărui strămoşi, zău, nu poci să vi-i spui.
                        Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
                        Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
                        Trebuie să ştiţi, însă, şi poci să dau dovadă,
                        Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
                        Astfel se încep toate: vremea desăvâr?e?te
                        Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
                        Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
                        Începu să slutească pădurea cea bătrână.
                        Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
                        „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte –
                        Începură să zică – toporul e aproape!”
                        – „E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?”
                        Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
                        Şi care era singur ceva mai la o parte.
                        – „Nu”. – „Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
                        Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
                        Decât să ostenească.”
                        Stejaru-avu dreptate:
                        După multă silinţă, cercări îndelungate,
                        Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
                        Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
                        Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
                        Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

                        Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
                        Îmi pare că arată
                        Că în fieşce ţară
                        Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
                        Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
                        Un pământean de-ai noştri, o rudă sau un frate.
Fabula asta merită să fi trimisă cozilor de topor din România actuală. Îi va durea undeva, în cur, cum se zice. Dar le va aminti că nu există faptă fără răsplată. DC

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!

Anatoli Basarab. Manual de supraviețuire fără baterie.

 Noi, cei de 40+: Ultimii oameni adevărați sau Specia 40+. Manual de supraviețuire fără baterie. Oamenii de peste 40 nu sunt bătrâni. Sunt versiunea de test a omenirii. Am fost generația Beta a vieții moderne — fără update-uri, fără garanție, dar indestructibili. Noi mergeam singuri la școală. Fără GPS, fără escortă, fără „te rog să mă iei de la poartă”. Dacă ne rătăceam, întrebam un adult. Adică un om viu, nu o aplicație. Și, culmea, ajungeam acasă întregi. Ne jucam în stradă, printre mașini, câini și gropi, și veneam doar când se striga din balcon: „Hai la masă!”. Dacă nu veneam, primeam o „ședință de reeducare” cu papucul zburător. Educație fizică, aplicată pe viu. Țineam frână cu piciorul pe cauciuc, mergeam pe biciclete de adulți, de-abia ajungeam la pedale. Fără cască, fără cotiere, fără genunchiere. Aveam doar reflexe și îngerul păzitor care lucra peste program. Cine cădea, se ridica. Cine plângea, auzea: „Nu s-a rupt, deci nu doare.” Beam apă din furtun, mâncam pâine cu zah...