Treceți la conținutul principal

Fabula «Toporul şi pădurea» de Grigore Alexandrescu

Fabula Toporul şi pădurea
                        Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
                        Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
                        Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
                        Nici nu s-ar povesti.
                        Şi caii lui Ahil, care proorocea,
                        Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
                        Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
                        Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
                        Şi care îmi zicea
                        Că şi el o ştia
                        De la strămoşii lui,
                        Care strămoşi ai lui zicea şi ei c-o ştiu
                        De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
                        Şi p-ai cărui strămoşi, zău, nu poci să vi-i spui.
                        Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
                        Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
                        Trebuie să ştiţi, însă, şi poci să dau dovadă,
                        Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
                        Astfel se încep toate: vremea desăvâr?e?te
                        Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
                        Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
                        Începu să slutească pădurea cea bătrână.
                        Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
                        „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte –
                        Începură să zică – toporul e aproape!”
                        – „E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?”
                        Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
                        Şi care era singur ceva mai la o parte.
                        – „Nu”. – „Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
                        Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
                        Decât să ostenească.”
                        Stejaru-avu dreptate:
                        După multă silinţă, cercări îndelungate,
                        Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
                        Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
                        Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
                        Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

                        Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
                        Îmi pare că arată
                        Că în fieşce ţară
                        Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
                        Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
                        Un pământean de-ai noştri, o rudă sau un frate.
Fabula asta merită să fi trimisă cozilor de topor din România actuală. Îi va durea undeva, în cur, cum se zice. Dar le va aminti că nu există faptă fără răsplată. DC

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Alegeri la scriitori. Mica publicitate sau Mica duplicitate

Nu am pentru moment decât titlul. Sunt convins că voi găsi subiectul și sper, de-asemenea, că voi găsi tonul necesar. Probabil după alegerile care se arată la orizontul patriei noastre de hârtie.
Până atunci, iată textul unei scrisori trimise președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în întâmpinarea apropiatelor alegeri pentru postul pe care îl ocupă, încă. Cred că nu e greu de pronosticat : Nicolae Manolescu va fi reales. Printre altele, pentru că o seamă de electori sunt eliminați, privați de dreptul de vot, printr-o prevedere «statutară».

Stimați colegi,
Prin expresiile prezente în textul de mai jos, extras din convocatorul emis de Uniunea Scriitorilor din România la data de 16 Feb 2018, constat că sunt împiedicat să votez, mi se interzice să votez la aceste alegeri.
Lipsa prevederii normale, a votului prin împuternicire, ne interzice realmente de a ne exercita dreptul la vot, tuturor celor care, din motive diverse, nu se pot deplasa sau nu vor a se deplasa în localitatea u…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan