Aflu dintr-un document al Securității, din arhiva CNSAS, că la Arad trăia un profesor de filozofie cu numele de Petru Pecican. Cred că numele acesta de familie vine de la comuna sau satul Pecica, din Banat, despre a cărui existență aflasem din poveștile de familie ale mamei mele, Ersilia Culcer, născută la Felnac..
«Dintre elementele cu trecut politic reacționar semnalate în ultima perioadă cu preocupări literare reține atenția numitul PECICAN PETRU, profesor de filozofie, pensionar, fost legionar și condamnat politic, lucrat prin d.u.i. pe linia problemei legionare. Elementul este preocupat pentru scrierea unor eseuri cu conținut filosofic și mistico-religios. De asemenea, s-au obținut date din care rezultă că elementul intențio-nează să scrie un volum de memorii intitulat „Printre anonimi”, care să relateze fapte, evenimente și aspecte din perioada detenției sale. În același timp a fost semnalat cu preocupări de a face apologia fostei organizații legionare sau de a asculta și comenta emisiunile posturilor de radio occidentale : ”Europa liberă”, BBC și radio „Vatican”. Este un element fanatic, pătruns de convingeri mistice și cu legături strînse în rîndul preoților catolici sau al unor prelați foști greco-catolici. În prezent, prin surse cu posibilități, se acționează pentru controlarea activității sale ostile. »
Presupun că frații Pecican, cândva tineri autori de literatură sf. pe care îi citeam pe când mă ocupam de pagina respectivă a revistei Vatra, fac parte din această familie.
Petru Pecican a fost preot greco-catolic. După 1990 a publicat cel puțin două cărți, a doua fiind O laudă de seară : Eseuri, meditaţii, recenzii.
In memoriam Pr. Prot. On. Petru Pecican
Eparhia de Lugoj
Părintele protopop onorific Petru Pecican, s-a născut la 2 martie 1921,
în comuna Sâmbăteni, judeţul Arad, într-o familie de ţărani săraci. În primăvara anului 1924, la vârsta de 3 ani, a rămas orfan de tată.
Şcoala primară a făcut-o în oraşul Arad, cartierul
Micălaca Veche, iar studiile medii, în aceeaşi urbe de pe Mureş, la
Gimnaziul Iosif Vulcan şi la Liceul comercial. După bacalaureat, a fost nevoit să decidă între
alegerea straielor civile şi militare, între Academia Teologică ortodoxă
din Arad (părinţii lui erau ortodocşi) ca student ordinar, şi serviciul
militar obligatoriu, trecând şi prin focul celui de-al doilea război
mondial, ca simplu soldat şi ca ofiţer de rezervă.
În anul universitar 1946, după absolvirea Academiei
Teologice arădene, în perspectiva licenţei şi a doctoratului, a
frecventat cursurile Facultăţii de Teologie ortodoxă de la Bucureşti. În
octombrie 1947 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din
Capitală de pe vremea marilor dascăli Tudor Vianu, George Călinescu,
Mircea Florian, Anton Dumitru, Constantin Giurăscu etc.
Toamna anului 1948 aduce cu sine, în toată ţara
arestări, exproprieri, sărăcie, scoaterea Bisericii Române-Unite în
afara legii, epurarea cărţilor şi a numeroşi titulari de catedre,
propagarea ostentativă a ateismului, politizarea comunistă a cursurilor,
apariţia unor comisari culturali străini, în spatele titularilor etc. După absolvirea Facultăţii de Filozofie, s-a stabilit la Arad, unde timp de câţiva ani buni a predat limba şi literatura română.
La 3 iunie 1953, în Arad, a fost arestat de pe
stradă şi transportat la securitatea din Bucureşti. Acuzaţia? Crimă de
uneltire împotriva ordinii sociale. Propriu-zis, a spus “Nu”,
ateo-comunismului din ţară.
Urmează o captivitate de 11 ani, temniţă grea
alternând cu munca forţată, prin penitenciarele Jilava, Gherla, Aiud, şi
prin lagărele de muncă de la Noua Culme şi Periprava. A avut două
condamnări: una de şase ani (1953-1959), şi a doua, de încă 5 ani
(1959-1964), în continuarea celei dintâi, pentru activitate catolică
“subversivă”(!), în temniţă, în timpul executării primei sentinţe.
În iulie 1953 l-a cunoscut în secţia a III-a a
Penitenciarului Jilava (supranumit “Reduit”), pe Monseniorul Vladimir I.
Ghika (1873-1954), condamnat pentru aşa-zisa vină de a-L fi slujit
exemplar pe Cristos, ca preot catolic, şi de a fi netezit de fapt
cărările pentru un nou capitol de viaţă spirituală în istoria omenirii.
Abia sosit de la Jilava, împreună cu alţi
încarceraţi, a avut ocazia să-l cunoască personal pe distinsul domn
Horia Cosmovici – ilustru fiu spiritual al Mgr. Ghica, reputat avocat al
ţării şi epocii, fost ministru subsecretar de stat al generalului
Antonescu.
În iunie 1959 a fost transferat la Noua Culme – un
lagăr de muncă forţată din zona Canalului Dunăre-Marea Neagră – unde,
sub o colină pleşuvă din apropierea unei cariere de piatră, a rostit în
genunchi, după rânduială, în faţa părintelui captiv greco-catolic Ioan
Vladovici, Crezul convertirii la catolicism, pentru început în ritul latin.
În luna mai 1964, a fost eliberat după 11 ani de detenţie!
În anul 1967 s-a căsătorit şi a avut doi copii: Maria-Rozalia şi Petru-Gabriel;
În anul 1977 este hirotonit în clandestinitate de Episcopul Iuliu Hirţea;
În 1993 a publicat lucrarea: "Lourdes – oază a păcii lăuntrice";
Primeşte mult aşteptatul Nihil-Obstat pronunţat de
arhiepiscopia romano-catolică a Bucureştiului, spre recunoaşterea
Ordinului Rozei al cărui obiectiv era – şi continuă să fie –
“încreştinarea lumii politice”;
A fost numit superior al Ordinului Rozei şi a
contribuit la publicarea lucrării: “Manualul omului politic creştin”
(Catehismul primar al Ordinului), prin prezentarea lui publică în anul
1995, la Bucureşti şi printr-o introducere personală;
A tradus din limba franceză cărţile: “Cartea
familiei” de Wininger (încă nepublicată) şi “Sf. Francisc de Assisi”
scrisă de N. Rozetter;
Şi-a publicat scrierile: “Homo Homini Christus!” şi „Laudă de seară”;
A scris şi publicat peste 60 de eseuri şi predici în
revistele “ARCA” din Arad şi “Reînvierea” din Lugoj; în ziarele
“Adevărul” şi “Observator” din Arad; în revista centrală “AGRU” din
Cluj, spre a fi de folos întăririi curentului de opinie favorabil
Bisericii Greco-Catolice; acelaşi obiectiv la capitolul colaborării cu
posturile de televiziune şi radio din ţară şi de la B.B.C. – Londra;
A primit numire de protopop onorific al Bisericii greco-catolice din Arad;
La 29 iunie 2007 i s-a conferit de către excelenţa sa
Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, prin ordinul Papei Benedict al
XVI-lea, distincţia de Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale, ca
încununare a vieţii spirituale în slujba lui Cristos şi a Bisericii
Sale;
La vârsta de 87 de ani, ca desăvârşire a vieţii sale
familiale de soţ, tată şi bunic avut bucuria să-şi vadă şi să-şi
binecuvânteze propriul nepot: Mihai-Ciprian.
Fie ca memoria sa să fie mereu vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit.
Lucaci Ciprian Pecican
Marţi, 18 noiembrie la orele 12.00 a avut loc la Arad înmormântarea pr. prot. Onorar Petru Pecican, trecut la Domnul duminică 16 noiembrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu