Treceți la conținutul principal

La Arad trăia un profesor de filozofie cu numele de Petru Pecican


Aflu dintr-un document al Securității, din arhiva CNSAS, că la Arad trăia un profesor de filozofie cu numele de Petru Pecican. Cred că numele acesta de familie vine de la comuna sau satul Pecica, din Banat, despre a cărui existență aflasem din poveștile de familie ale mamei mele, Ersilia Culcer, născută la Felnac..

«Dintre elementele cu trecut politic reacționar semnalate în ultima perioadă cu preocupări literare reține atenția numitul PECICAN PETRU, profesor de filozofie, pensionar, fost legionar și condamnat politic, lucrat prin d.u.i. pe linia problemei legionare. Elementul este preocupat pentru scrierea unor eseuri cu conținut filosofic și mistico-religios. De asemenea, s-au obținut date din care rezultă că elementul intențio-nează să scrie un volum de memorii intitulat „Printre anonimi”, care să relateze fapte, evenimente și aspecte din perioada detenției sale. În același timp a fost semnalat cu preocupări de a face apologia fostei organizații legionare sau de a asculta și comenta emisiunile posturilor de radio occidentale : ”Europa liberă”, BBC și radio „Vatican”. Este un element fanatic, pătruns de convingeri mistice și cu legături strînse în rîndul preoților catolici sau al unor prelați foști greco-catolici. În prezent, prin surse cu posibilități, se acționează pentru controlarea activității sale ostile. »
Presupun că frații Pecican, cândva tineri autori de literatură sf. pe care îi citeam pe când mă ocupam de pagina respectivă a revistei Vatra, fac parte din această familie.
Petru Pecican a fost preot greco-catolic. După 1990 a publicat cel puțin două cărți, a doua fiind O laudă de seară : Eseuri, meditaţii, recenzii.

In memoriam Pr. Prot. On. Petru Pecican

Eparhia de Lugoj
Pr. Petru Pecican Părintele protopop onorific Petru Pecican, s-a născut la 2 martie 1921, în comuna Sâmbăteni, judeţul Arad, într-o familie de ţărani săraci. În primăvara anului 1924, la vârsta de 3 ani, a rămas orfan de tată.
Şcoala primară a făcut-o în oraşul Arad, cartierul Micălaca Veche, iar studiile medii, în aceeaşi urbe de pe Mureş, la Gimnaziul Iosif Vulcan şi la Liceul comercial. După bacalaureat, a fost nevoit să decidă între alegerea straielor civile şi militare, între Academia Teologică ortodoxă din Arad (părinţii lui erau ortodocşi) ca student ordinar, şi serviciul militar obligatoriu, trecând şi prin focul celui de-al doilea război mondial, ca simplu soldat şi ca ofiţer de rezervă.
În anul universitar 1946, după absolvirea Academiei Teologice arădene, în perspectiva licenţei şi a doctoratului, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie ortodoxă de la Bucureşti. În octombrie 1947 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din Capitală de pe vremea marilor dascăli Tudor Vianu, George Călinescu, Mircea Florian, Anton Dumitru, Constantin Giurăscu etc.
Toamna anului 1948 aduce cu sine, în toată ţara arestări, exproprieri, sărăcie, scoaterea Bisericii Române-Unite în afara legii, epurarea cărţilor şi a numeroşi titulari de catedre, propagarea ostentativă a ateismului, politizarea comunistă a cursurilor, apariţia unor comisari culturali străini, în spatele titularilor etc. După absolvirea Facultăţii de Filozofie, s-a stabilit la Arad, unde timp de câţiva ani buni a predat limba şi literatura română.
La  3 iunie 1953, în Arad, a fost arestat de pe stradă şi transportat la securitatea din Bucureşti. Acuzaţia? Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Propriu-zis, a spus “Nu”, ateo-comunismului din ţară.
Urmează o captivitate de 11 ani, temniţă grea alternând cu munca forţată, prin penitenciarele Jilava, Gherla, Aiud, şi prin lagărele de muncă de la Noua Culme şi Periprava. A avut două condamnări: una de şase ani (1953-1959), şi a doua, de încă 5 ani (1959-1964), în continuarea celei dintâi, pentru activitate catolică “subversivă”(!), în temniţă, în timpul executării primei sentinţe.
În iulie 1953 l-a cunoscut în secţia a III-a a Penitenciarului Jilava (supranumit “Reduit”), pe Monseniorul Vladimir I. Ghika (1873-1954), condamnat pentru aşa-zisa vină de a-L fi slujit exemplar pe Cristos, ca preot catolic, şi de a fi netezit de fapt cărările pentru un nou capitol de viaţă spirituală în istoria omenirii.
Abia sosit de la Jilava, împreună cu alţi încarceraţi, a avut ocazia să-l cunoască personal pe distinsul domn Horia Cosmovici – ilustru fiu spiritual al Mgr. Ghica, reputat avocat al ţării şi epocii, fost ministru subsecretar de stat al generalului Antonescu.
În iunie 1959 a fost transferat la Noua Culme – un lagăr de muncă forţată din zona Canalului Dunăre-Marea Neagră – unde, sub o colină pleşuvă din apropierea unei cariere de piatră, a rostit în genunchi, după rânduială, în faţa părintelui captiv greco-catolic Ioan Vladovici, Crezul convertirii la catolicism, pentru început în ritul latin.
În luna mai 1964, a fost eliberat după 11 ani de detenţie!
În anul 1967 s-a căsătorit şi a avut doi copii: Maria-Rozalia şi Petru-Gabriel;
În anul 1977 este hirotonit în clandestinitate de Episcopul Iuliu Hirţea;
În 1993 a publicat lucrarea: "Lourdes – oază a păcii lăuntrice";
Primeşte mult aşteptatul Nihil-Obstat pronunţat de arhiepiscopia romano-catolică a Bucureştiului, spre recunoaşterea Ordinului Rozei al cărui obiectiv era – şi continuă să fie – “încreştinarea lumii politice”;
A fost numit superior al Ordinului Rozei şi a contribuit la publicarea lucrării: “Manualul omului politic creştin” (Catehismul primar al Ordinului), prin prezentarea lui publică în anul 1995, la Bucureşti şi printr-o introducere personală;
A tradus din limba franceză cărţile: “Cartea familiei” de Wininger (încă nepublicată) şi “Sf. Francisc de Assisi” scrisă de N. Rozetter;
Şi-a publicat scrierile: “Homo Homini Christus!” şi „Laudă de seară”;
A scris şi publicat peste 60 de eseuri şi predici în revistele “ARCA” din Arad şi “Reînvierea” din Lugoj; în ziarele “Adevărul” şi “Observator” din Arad; în revista centrală “AGRU” din Cluj, spre a fi de folos întăririi curentului de opinie favorabil Bisericii Greco-Catolice; acelaşi obiectiv la capitolul colaborării cu posturile de televiziune şi radio din ţară şi de la B.B.C. – Londra;
A primit numire de protopop onorific al Bisericii greco-catolice din Arad;
La 29 iunie 2007 i s-a conferit de către excelenţa sa Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, prin ordinul Papei Benedict al XVI-lea, distincţia de Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale, ca încununare a vieţii spirituale în slujba lui Cristos şi a Bisericii Sale;
La vârsta de 87 de ani, ca desăvârşire a vieţii sale familiale de soţ, tată şi bunic avut bucuria să-şi vadă şi să-şi binecuvânteze propriul nepot: Mihai-Ciprian.
Fie ca memoria sa să fie mereu vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit.
Lucaci Ciprian Pecican

Marţi, 18 noiembrie la orele 12.00 a avut loc la Arad înmormântarea pr. prot. Onorar Petru Pecican, trecut la Domnul duminică 16 noiembrie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petru Clej, combatantul fără milă, komisar la Propagandă și Agitație

« În ceea ce priveste ultra-naționalismul dumneavoastră, el este demonstrat de legătura pe care o fac toți aceia ca dumneavoastră între Serbia, Kosovo, Transilvania, unguri și presupusele conspirații împotriva poporului român. Acest tip de mentalitate îi iresponsabilizează pe români, deci trebuie combătută fără milă.»
Un individ care se consideră ziarist și care se numește Petru Clej scrie recent, într-o gazetă intitulată Acum, această frază șchioapă. Din care înțeleg că dânsul crede că nu există nici o legătură între Kosovo și Transilvania. E adevărat, Kosovo era un ținut din Iugoslavia, locuit majoritar de albanezi, a căror prolificitate, determinată paradoxal, printre altele, de starea lor economică precară, a modificat situația demografică într-o zonă aparținând istoric statului sârb. De unde conflictul violent, rezolvat printr-o autonomie locală precară și ea.
Transilvania are o situaţie diferită, majoritatea populației este românească de prea multe secole ca această predominanţă…

Această melodie simplă : Un milion de trandafiri roșii

Această melodie simplă, dar mai ales, mișcare din sala în care se rotesc, prinși în vârtejul vieții și iubirii, atâția oameni apropiindu-se de senectute, fericiți încă, mi se pare o romantică metaforă a vieții nostre, dacă nu a tuturora, măcar a majorității. Mereu în căutarea perechii pentru a se lansa pe ringul lunecos, lustruit, aparent luminos, fiecare adaptând un ritm comun în mișcări adesea stângace, înconjurați de culisele întunecate ale sălii de dans, de unde se pleacă, devreme sau târziu, dar se pleacă ineluctabil, atunci când pentru cei prezenți organizatorii ne anunță sec : Balul s-a teminat!!

Dominque Moisan

Lista lui Mădălin Hodor

Lista lui Mădălin Hodor
Un Mădălin Hodor a devenit «vestit» prin gazete (de perete) și pe Internet de când a publicat în aceeași Revistă 22 lista celor 147 de «colaboratori» ai Securității, lovitură de imagine care era menită să dezechilibreze, în principal, statura morală a academicianului Ion Aurel Pop, devenit atunci președinte al Academiei. Se va putea vedea destul de ușor că Mădălin Hodor nu a fost decât «coada de topor», cum se numesc în popor cei care joacă astfel de roluri, fiind prea mic ca să joace alt rol, în raport cu cei interesați să împiedice «renaționalizarea» și repunerea pe soclu de instituție-far a Academiei Române, acțiuni pe care Ioan Aurel Pop este în curs să le realizeze.
Se va vedea destul de repede probabil că lista numește persoane cu statute foarte diferite. Îi voi pomeni doar pe ion Cristoiu, Lucian Boia. Extrag, nu la întâmplare ci în funcție de informațiile mele, câteva nume pe care le-am suspectat mereu de o colaborare posibilă cu Securitatea. Un exemplu, …