Treceți la conținutul principal

Pe marginea unor modificări statutare

Public observațiile mele pe marginea modificărilor statutare în curs de redactare și aprobare la Adunare Generală Extraordinară, convocată pentru reformarea Uniunii, la 18 martie 2016.

Câteva sugestii și observații :
Art 16.2 Convocarea Adunării genrale se face cu cel puțin două săptămâni înainte de datat stabilită, prin toate mijloacle de comunicare valide, în principal prin poștă sub forma unei scrisori recomandate cu aviz de primire la adresa legală a membrilor.
SE VA OMITE formula «prejudicii de imagine» fiindcă nu știu să existe vreo legislație clară pe această temă, legea prevede pedepse pentru prejudicii morale (care includ și cele de imagine).
Art 20 CD
se adugă atribuția păstrarea și administrarea arhivei integrale,
In toate cazurile ședințele organelor de conducere trebuie înregistrate fonic și prin proces verbal stenografiat. Documenetele stenografice rezultate se comunică membrilor USR la 30 de zile după înregistrare. Se asigură astfel transparența și asumarea responsabilității individaule și colective a vorbelor și deciziilor.
De precizat că  Membrii juriilor nu pot figura mai mult de două ori.
CD este obligat să intervină și să studieze în interesul membrilro asociației relații cu puterea politiciă, cu editurile și mijloacele media. Va adună prin serviciul său istoric (căutaț o denumire pentru un arhivist profesionist angajat pentru un contact temporar) informații privitoare la raporturile dintre scriitori și editori, solicită unor experți juridici și sociologi analiza legalității contractelor, cere editurilor să comunice formularele de contract tipizate, așa cum se face peste tot, cu prevederi privind perioada de cedare a drepturilor de autor, militează  cu ajutorul sectorului său juridic pentru respectarea drepturilor de autor.
Privitor la excludere, să se prevadă obligația de a trece prin Comisia de onoare și dreptul de a contesta (cum?) și de a se apăra în ședință publică în fața Comisiei de monitorizare. (ca la tribunal cu un avocat la nevoie)
Cam atât. Nu am formulat juridic, dar esența sugestiilor sper să fie clară. Mai ales chestiunile recuperării și reorganizării arhivelor păstrate/dispărute, găsirea responsabililor pentru distrugeri, a păstrării corecte a celor curente, a proceselor verbale stenografice și a accesului cercetătorilor la arhivele dinainte de Manolescu mi se par esențiale. Pentru rest, vă felicit. Statutul a devenit mai clar și sper că nu va mai fi prilej de abuzuri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca   Politistii de frontiera botosaneni i-au intocmit dosar penal unui moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat in Romania, peste raul Prut. Pana aici nu este nimic neobisnuit, numai ca atunci cand a fost gasit de politistii de frontiera moldoveanul era complet dezbracat. Vineri, in jurul orelor 12.00, politistii de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera Radauti Prut au fost informati ca pe raza localitatii Crasnaleuca se afla un barbat, de aproximativ 40 de ani, dezbracat complet, suspect ca ar fi trecut frontiera de stat dinspre Republica Moldova. Echipajul s-a deplasat la fata locului retinand persoana ducand-o la SPF Radauti Prut. Pe durata cercetarilor s-a constatat ca acesta se numeste Ghenadie S., are 39 de ani si este cetatean din Republica Moldova. Barbatul a declarat politistilor de frontiera ca a trecut ilegal frontiera de stat dintre Moldova si Roman...

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

Din istoria revistei VATRA. O notă informativă din 1970

Răposatul nostru coleg de asociație profesională, Zeno Ghițulescu, a fost unul din numeroșii «sprjinitori» ai revistei Vatra. La cinci luni după această turnătorie, apărea primul număr al revistei. Dan Culcer, 1 iulie 2026 10.12.1970 COP IA T _ DU PA_ T EX T U L O RIGINAL 102/B.B. Sursă de încredere STRICT SECRET = N OTA I N F OR M ATIVA = ==================== In urmă cu cca. o săptămînă, sursa a discutat cu Dr.ZE N O GHITUL E SCU medic, care p intre altele a relatat următoarele : GUG A RO M UL US . DA N CULC E R și SIN M IHAI (profesor) alcătuie sc o gașcă separată, s înt dușmani ai regimului socialis t și sînt cu sentimente naționaliste, î ncercî nd . s ă acapareze f u n cțiile cheie în literatura j udețului .— Cî n dva și el a f ost î n a n t u ra j u l lor, d a r tocmai din aceste cauze și-a întrerupt relațiile cu ei.- Sursa d is c utî nd cu GUGA acesta a spus că el a organizat un cerc de traducători cu 12 membrii, care săptăm â nal se a...