Treceți la conținutul principal

A nu alege sau a risca alegând

Chiar dacă extremismul și violența politcă au fost și sunt un pericol real, a pune în cârca unei mișcări politice naționaliste (legionarii, adică) o responsabilitate a vârfurlor ei sau a unor exaltați, pentru violențe detestabile și condamnabile penal și individual, responsabilitate colectivă care se extinde excesiv asupra tuturor membrilor ei trecuți, prezenți și viitori, nu este juridic și moral corect și acceptabil. Cei care încearcă demult asta sunt adesea fii sau nepoți celor care au instaurat dictatura comunistă bazată pe o armată de ocupație. Adică niște trădători de țară care au pretenția să judece apărătorii unei țări. Fiindcă, chiar dacă o alinață cu Germania hitleristă a fost funestă independenței României în război, alianța cu Rusia bolșevică a fost chiar funestă în vreme de pace (sau Război Rece). Iar comuniștii din vîrful piramidei au fost deci trădători de țară, adică vînzători. Dacă se află între ciocan și nicovală sau între ciumă și holeră, nici persoanele, nici comunitățile, nu pot alege decât riscând. 
Dan Culcer

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Informații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA

Caut i nformații publice disponibile privitoare la numele de familie CULCER, COLCERIU, COLCER, LENGHEL, MARICA, PETROVAN, MIHALCA, GEORGIU ? Pentru o cercetare privind răspîndirea acestor patronime în spațiul României, cu precădere în cel al Ardealului, incluzând Maramureșul, Bihorul, Silvania. Inclusiv în presa veche sau în arhivele naționale. Dan Culcer   Am adunat ce am găsit în surse publice despre numele de familie Culcer , Colceriu / Colcer , Lenghel , Marica , cât și legăturile între ele. Dacă vrei, pot încerca să găsesc și în registre mai specializate (arhive, steme, heraldiscă), dar iată ce apare până acum: Numele „Culcer” Istoric, genealogie Există o monografie a familiei Culcer din Dobrița , scrisă de Gabriel Culcer, fiul lui Max Culcer. ( Familia Culcer Family ) Familia Culcer are rădăcini importante în Gorj, România. Un membru notabil: medicul Dimitrie Culcer . ( Vertical | Jurnalul ce străbate timpul ) Dumitru „Tache” Culcer, fiu al lui Dimitrie, a avut rol ...

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca

A trecut granita dintre România și Republica Moldova, gol pusca   Politistii de frontiera botosaneni i-au intocmit dosar penal unui moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat in Romania, peste raul Prut. Pana aici nu este nimic neobisnuit, numai ca atunci cand a fost gasit de politistii de frontiera moldoveanul era complet dezbracat. Vineri, in jurul orelor 12.00, politistii de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera Radauti Prut au fost informati ca pe raza localitatii Crasnaleuca se afla un barbat, de aproximativ 40 de ani, dezbracat complet, suspect ca ar fi trecut frontiera de stat dinspre Republica Moldova. Echipajul s-a deplasat la fata locului retinand persoana ducand-o la SPF Radauti Prut. Pe durata cercetarilor s-a constatat ca acesta se numeste Ghenadie S., are 39 de ani si este cetatean din Republica Moldova. Barbatul a declarat politistilor de frontiera ca a trecut ilegal frontiera de stat dintre Moldova si Roman...

Nu există Salvator

Nicușor, un diminutiv pentru un președinte, este semn rău.  Pe deasupra, Nicușor este un om rău. Oamenii cu buza subțiri ca o lamă sunt de temut. Asta e experiența mea de fiziognomist. Încă un cincinal de lingușeală, furturi și wokism, topire în haznaua comună.  Evident, nu sunt naivul care ar fi crezut că salvatorul se numește George Simion.  Nu există Salvator, doar dacă aplicăm regula :  Ajută-te singur și Dumnezeu te va ajuta!