Dan Culcer : Există o misiune a Ardealului

Interviu realizat de Al. Cistelecan

Ziarul Transilvania

« Există o misiune a Ardelalului, aceea de a ne demonstra nouă și Europei, că o o coexistență milenară a unor etnii diverse în interiorul unui stat este necesară și posibilă în continuare. », declară Dan Culcer, unul dintre întemeietorii seriei noi a revistei « Vatra »

Dan Culcer, azi „om de presă” francez, a fost unul dintre întemeietorii seriei noi a revistei Vatra din Târgu-Mureș. S-a născut la Sulina, la 15 iunie 1941, dar, ardelean străvechi, și-a făcut studiile la Sighișoara și Cluj (Facultatea de filologie). De la înființarea revistei (1971), până în 1987, când pleacă în Franța, a fost redactor al „Vatrei” și unul din cei mai marcanți critic literari ai vremii, contribuind la reabilitarea perspectivei sociologice asupra literaturii. În țară i-au apărut volumele „Un loc geometric” (1973), „Citind sau trăind literatura” (1976), „Serii și grupuri” (1985). Cunoscător al limbii și literaturii maghiare, a fost și unul din cei mai avizați traducători ai acesteia (primind, în 1975, premiul Uniunii Scriitorilor pentru aceste traduceri. Rămas „ardelean” și în Franța, domnia sa a avut amabilitatea, cu prilejul ultimei vizite, să ne răspundă la câteva întrebări :

Intelectualul ardelean ar avea nevoie de limba maghiară pentru a putea fi un intermediar între culturi

Rep : Stimate domnule Dan Culcer, sunteți unul dintre puținii români care cunosc bine cultura (și în special literatura) maghairă din România. Cum vi se pare azi dialogul dintre cele două culturi ardelene ?

Dan Culcer : Dialogul dintre cele două culturi conexe, complementare și interdependente a putu fi uneori înlocuit cu monologuri (nu monoloage) paralele. Era cea mai proastă soluție.

Dacă ne privim în oglinda istoriei acestui secol, perioadle de monolog au fost lungi și asimetrice. Un inventar al traducerilor din română în maghiară realizate, de pildă, după 1945, ne arată că editurile de limbă maghairă din Ungaria, împreună cu cele similare din România au prezentat, firește în funcție de caracterul etapei ideologice și poliice străbătute, toate valorile semnificative ale culturii române.

Reciproca nu este valabilă și, după mine aici se află una din cauzele acestei suficiente pseudosuperiorități cu care se tratează natura relețiilor culturale și politice dintre cele două state de către clasa politică românească, ba chiar și de către mulți intelectuali români. Unele progrese par să se fi realizat recent, dar ele nu mi se par suficeinte pentru a așeza pe baze durabile cunoașterea reciprocă, comună.

Numărul specialiștilor români capabili să intermedieze fără prejudecăți este redus și până nu se creează astfel de elite bilingve, nu doar în domeniul literaturii de traduceri ci și pe terenul politicii, istoriografiei, România va fi handicapată ca stat în relețiile sale nu doar cu Ungaria, ci și cu ansamblul țărilor vecine sau apropiate din centrul și estul Europei.

Existența unor limbi de intermediere cum ar fi engleza sau franceza, la nivel diplomatic, nu înlocuiește contactele directe și nuanțate pe care doar cunoașterea limbii interlocutorului le pot asigura. Când Universitatea românească va pricepe acest rost al ei, se va fi făcut primul pas.

« Fenomenul deznaționalizării a fost și este marginal pentru ambele tabere. »

Rep. : Una dintre cele mai fierbinți teme de discuție ale verii a constituit-o preconizata universitate maghiară, căreia ministrul Marga i-a opus un proiect multicultural. Cum vedeți rezolvată, convenabil pentru ambele părți, această problemă cu adânci implicații electorale, culturale ?

D.C. : Nu cunosc în detaliu aceste versiuni de organizare principială și concretă. Nu mă pot deci pronunța asupra oprtunității și fezabilității lor pe termen scurt sau mediu. Sunt convins că problema este complicată nu doar de proiecte cu implicații politice divergente, ci și de conflicte de putere și de interese sociale, economice.

Cei care se opun sau care propun anumite soluții de organizare nu vorbesc doar în numele comunității, ci sunt și concurenți pentru ocuparea unor posturi în ierarhia socială universitară care, dacă va fi dublă, va fi mai încăpătoare, iar dacă va fi simplă va fi mai ușor de controlat.

Nu trebui deci să credem cu naivitate în caracterul total ideal și dezinteresat al acestor acțiuni, de ambele părți.

Pe de altă parte, pentru mine cultura română are interesul să-și formeze elitele în spiritul celor invocate înainte și întrucât nu există nici o restricție etnică posibilă privind înscrierea unor tineri de origine și limbă maternă română la universități cu limbă de predare maghiaă, înseamnă că problema se va transfera spre învățământul liceal, în care un tânăr român va putea să învețe limba maghiară ca opțiune alături de alte limbi europene, dacă nu va proveni dintr-o familie mixtă și blingvă, ceea ce s-ar putea să devină un caz banal.

Fără a aparține unei familii mixte, ci unei familii bllingve produsă de învățământul secundar maghair din Ardeal înainte de 1918, eu am profitat de aceste avantaj pentru a învăța, ajutat de mama (și de unchiul meu pe linie paternă), care făcuse școala elementară în limba maghiară, ceea ce m-a făcut să fiu competitiv în raport cu concurenții la examenul universitar de admitere, așa cum era el organizat în 1958.

Am îceput deci studiile universitare la secția de limbă și literatură română a Universității Bolyai din Cluj și doar intervenția « comunistă » reprezentată de junele activist Ceaușescu, ca realizator al durei decizii de unificare, m-a făcut student al unei universității bicefale.

Imaginarul excitat al unor apărători ai purității, de amble părți, mi se pare o închistare și o puerilă teamă în fața diferenței pe care, la acest bnivel, nimic nu o justifică. Un învățământ în limba maghiară sub dualismului austro-ungar nu a făcut « să piară » nația română din Ardeal, iar fenomenul [actual] de deznaționalizare a fost și este marginal pentru ambele tabere.

Pătrunderea neologismelor de origine străină în ambele limbi este mult mai intensă decât influența reciprocă, în diverse etape istorice, prin insinuarea mai ales a limbajului administrativ și politic, care a alertat sensibilitatea lingvistică a unor scriitori și intelectuali « de ambe sexe », în felurite epoci. [Notă : Cariera naționalistă a lui Sütő András, fost supus ilustrator maghiar al realismului socialist, nu a început în 1970, dar a fost marcată de o ambiguă criză de identitate, morală și etnică, ce se va exprima în Anyám könnyu álmot igér. ]

Oricare ar fi soluția, maghairii nu vor putea fi împiedicați să-și organizeze un învățământ paralel în Transilvania, iar dacă acesta va fi ăn folosul comunității lor, asta se va vedea în timp și nu este problema românilor, care se arată atât de grijulii [față de integrarea maghiarilor ardeleni în viața socială și economică a României].

Care va fi contribuția statului la organizarea și funcționarea acestui învățământ paralel, aceasta este obiectul posibil al unei negocieri [economice].

Misiunea Ardealului este să certifice coexistența milenară a unor etnii diverse.

Rep. : Transilvania a fost în această vară un fel de « pământ de misiune electorală » pentru toate partidele. Care credeți că poate fi misiunea Ardealului în proiectul viitorului românesc ?

D.C. : Înțeleg că votul ardelenilor ar putea modifica sau confirma echilibrul electoral actual. Poate.

Dar cine mai sunt ardelenii ? A nu se uita transplantul masiv de moldoveni operat ca o consecință a « industrializării socialiste » și deci a nevoii suplimentare de mână de lucru. [În ciuda industrializării Moldovei, care ar fi putu fixa populația acolo, se pare că a existat un excedent demografic care s-a revărsat și spre Ardeal. Dacă nu a fost chiar dirijat, cum se afirmă în presa maghiară. Cifrele reale nu le cunosc. Găsesc o descriere a situției din 1990, într-un interviu cu dr. ec. Vasile Ghețău, directorul Direcției statisticii populației din Comisia Națională pentru Statistică, din care voi adăuga, în notele acestui text, fragmente caracteristice pentru descrierea situației demografice a României. Interviul, realizat de Ioana Boja, a apărut în revista Sociologie românească, serie nouă, anul I, nr. 1-2. pp. 171-179. Vezi fișierul pdf SR_1990[II]1(1-2)_171-179_Boja Demografia Comunism. pdf pe situl revistei.

Cum spuneia, și cred că ai profundă dreptate, problemel Ardealului, ca și ale României în general, sunt acum prezentate mai degrabă în termeni conflictuali și nu de colaborare spre un scop comun. Evident contradicții există mereu în orice domeniu, chestiunea este cum le prezentăm și cum le abrodăm, în ce spirit.

Există o misiune a Ardelalului, aceea ce a ne demonstra nouă și Europeu de est măcar, că o coexistență milenară a unor etnii diverse în interiorul unui stat este ecesară și posibilă în continuare.

Intelectualii pot contribui la exprimarea acestei misiuni și la realizarea ei, cu condiția să fie adevărați intelectuali și nu doar deținătorii tâmpiți ai unor diplome obținute cu rabat, cu peșcheșuri, prin care au intrat într -o elită cl cărui conținut a putrezit sub efectul dejecțiilor morale și mentale ale acestor intruși.

Ard fi de văzut cum se poate transmite, difuza și implanta ca act social un mesaj politic de acest gen, într-un mediu social amorf sau destructurat, așa cum este era cel generat de societatea comunistă și este reprodus și difuzat de cea « post-comunistă ». Fără circulația și penetrația lui spre electorat, nimic nu se va schimba.

Interviu realizat probabil în 1995 de Al. Cistelecan