TURNUL DE FILDEȘ – Mircea Eliade, în Vremea, VIII, nr. 382, p. 3
Nu ştiu cine a fost marele român care a încetăţenit la noi formula „turnului de fildeş". În orice caz, formula aceasta ciruculă cu destulă sprinteneală de la cafenea la club şi de aici în literatura de succes. Probabil că e o formulă cu multe virtuţi retorice. „Ţara piere şi D-ta stai închis în turnul de fildeş!"; cam așa se strigă, probabil, în discuțiile înflăcărat purtate pentru salvarea Naţiunii. Turnul de fildeş suferă însă cu prilejul revoluţiilor care vin şi al revoluţiilor care se pregătesc. Turnul de fildeş reprezintă atitudinea „intelectualilor”, atitudine laşă, trădătoare a intereselor sociale sau patriotice, atitudine dramatică şi inutilă, ş.a.m.d.. Turnul de fildeş este marele obstacol al revolutei universale. Revoluţia nu poate începe din pricina „intelectualilor” care stau în turn şi creiază diversiuni „spirituale”. Şi alte câteva cuvinte bine simţite.
Mărturisesc foarte sincer că nu înţeleg ce are aface „turnul fildeş” cu problemele agitate de câteva generaţii în România. Atitudinea „turnului de fildeş” poate fi bună sau rea, fertilă sau stearpă, eroică sau laşă — dar ca ea să poată fi ceva din toate acestea trebuie ca mai întâi să existe. Dar, după cum poate constata oricine, ea nu exista în România. Şi nici n-a existat vreodată în afară de mediile „călugărești”.O tradiţie a „turnului de fildeș” nu avem, pentrucă nu a început-o nimeni, Au existat firește singurateci, maniaci sau diletanți — care credeau ca au un „turn” mai mult sau, mai puțin autentic. Dar n'aveau nimic. Trăiau în vânt.
De când există România modernă o imensă parte a energiilor creatoare s-a concentrat asupra unor obiective politice sau sociale. Prima generație de „intelectuali”, adică pașoptiștii, au făcut politică. A doua generație — a Uniunii şi a Războiului Independenţii — au făcut tot politică şi tot reforme social. A treia generaţie — de legătură — ca şi generaţiile următoare (sămănătorismul, generaţia frontului, generaţia „Gândirii”), au făcut toate mai devreme sau mai târziu, politică simplă sau politică socială. S-a crezut că generaţia de după războiu, singura care n-avea un obiectiv politic de câştigat sau unul social de revendicat, va fi o generaţie a „turnului de fildeş”. Dimpotrivă. După un început majestuos şi „spiritualist", generaţia tânără s-a înregimentat în luptele politice. Nu mă interesează, acum, dacă a făcut bine sau rău, dacă şi-a trădat misiunea sau şi-a împlinit-o. Fapt este că a ascultat şi ea acelaş imbold către acţiune imediată, socială şi politică.
Aproape totalitatea personalităţilor creiatore a României moderne, şi-au consumat energia în politică. România a fost un stat creiat de „intelectuali” şi toate etapele prin care a trecut au fost soluţionate de către „intelectuali”. Se mai poate, însă, vorbi de „turnul de fildeş” în asemenea condiţii ? Toate geniile veacului trecut, au făcut cu pasiune politică: Heliade Rădulescu, Kogălniceanu, Hajdeu, Eminescu. Titu Maiorescu. Profetismul cultura! al d-lui Iorga s-a transformat repede într-un profetism social-politic. Întreaga „Gândire”, în afară de Lucian Blaga. militează pe poziţii politice. Toţi profesorii universitari de vază. toţi profesorii universitari, care au creiat o „şcoală", sunt şi oameni politici de frunte: C. Rădulescu Motru, I. Petrovici, D. Gusti, P.P. Negulescu, Nae Ionescu, etc. Pbservați că e vorba de profesori de filozofie, adică de gânditori și savanți care, prin preocupările lor și structura lorspirituală ar trebui să se afle cât mai departe de contingențele luptelor politice. În afară de d. Ovid Densuşiariu şi D. Russo, nu cred că există astăzi profesor de vază în Universitatea din București să nu facă, mai mult sau mai puțin pasionat, politică...
Acestea sunt faptele: îmbucurătoare sau triste, nu ne interesează. Îmi amintesc melancolia cu care profesorul Longinescu evoca persoana d-rului Istrati. După ce îi înşiră însuşirile pradigioase de-om de ştiinţă şi organizator, profesorul Longinescu a adaugat : l-a mâncat şi pe el politica...
Nu cred că există ţară din lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii. Fiecare om mare din tara aceasta a luat „atitudine”, a ascultat, de anumiţi domni şi a urât pe alții. La noi nici nu se poate vorbi de o „trădare a clericilor” [Julien Benda], căci nu avem ce trăda. Odată cu maturitatea, oamenii noștri de seamă încep a face politică. „Pentru binele ţării”. „Pentru luminarea masselor”. „Petru ridicarea poporului”. Aşi vrea să aud de un mare savant român care nu e înscris în vreun partid politic, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene.
Generație după generaţie, „intelectualii” au fost totuşi mai .puțin respectați în conducerea partidelor politice. Titu Maiorescu făcea ce voia şi făcea bine. În zilele noastre, nu că profesorul Rădulkescu-Motru are un cuvânt hotărâtor în partidul d-sale.
Politica, a încăput tot mai mult pe mâna „specialiştilor”. Nici N. Iorga, nici Rădulescu-Motru n-au putut creia o politică culturală, deşi d. Iorga a fost chiar preşedinte de Consiliu. Asta dovedeşte cât de mult sunt ascultaţi. Asta, dovedeşte, mai ales, cât câştigă ţara de pe urma sacrificiului lor, a „trădării” lor.
Căci, să fim cinştiţi, pe româneşte a sta în „turnul de fildeş” nu înseamnă a duce o viaţă extra-temporală — ci pur şi simplu a nu milita într-un anumit partid. Nu eşti cu mine. eşti deci în „turnul de fildeș”. Vii la mine, salvezi naţiunea sau umanitatea suferindă.
MIRCEA ELIADE
Nu ştiu cine a fost marele român care a încetăţenit la noi formula „turnului de fildeş". În orice caz, formula aceasta ciruculă cu destulă sprinteneală de la cafenea la club şi de aici în literatura de succes. Probabil că e o formulă cu multe virtuţi retorice. „Ţara piere şi D-ta stai închis în turnul de fildeş!"; cam așa se strigă, probabil, în discuțiile înflăcărat purtate pentru salvarea Naţiunii. Turnul de fildeş suferă însă cu prilejul revoluţiilor care vin şi al revoluţiilor care se pregătesc. Turnul de fildeş reprezintă atitudinea „intelectualilor”, atitudine laşă, trădătoare a intereselor sociale sau patriotice, atitudine dramatică şi inutilă, ş.a.m.d.. Turnul de fildeş este marele obstacol al revolutei universale. Revoluţia nu poate începe din pricina „intelectualilor” care stau în turn şi creiază diversiuni „spirituale”. Şi alte câteva cuvinte bine simţite.
Mărturisesc foarte sincer că nu înţeleg ce are aface „turnul fildeş” cu problemele agitate de câteva generaţii în România. Atitudinea „turnului de fildeş” poate fi bună sau rea, fertilă sau stearpă, eroică sau laşă — dar ca ea să poată fi ceva din toate acestea trebuie ca mai întâi să existe. Dar, după cum poate constata oricine, ea nu exista în România. Şi nici n-a existat vreodată în afară de mediile „călugărești”.O tradiţie a „turnului de fildeș” nu avem, pentrucă nu a început-o nimeni, Au existat firește singurateci, maniaci sau diletanți — care credeau ca au un „turn” mai mult sau, mai puțin autentic. Dar n'aveau nimic. Trăiau în vânt.
De când există România modernă o imensă parte a energiilor creatoare s-a concentrat asupra unor obiective politice sau sociale. Prima generație de „intelectuali”, adică pașoptiștii, au făcut politică. A doua generație — a Uniunii şi a Războiului Independenţii — au făcut tot politică şi tot reforme social. A treia generaţie — de legătură — ca şi generaţiile următoare (sămănătorismul, generaţia frontului, generaţia „Gândirii”), au făcut toate mai devreme sau mai târziu, politică simplă sau politică socială. S-a crezut că generaţia de după războiu, singura care n-avea un obiectiv politic de câştigat sau unul social de revendicat, va fi o generaţie a „turnului de fildeş”. Dimpotrivă. După un început majestuos şi „spiritualist", generaţia tânără s-a înregimentat în luptele politice. Nu mă interesează, acum, dacă a făcut bine sau rău, dacă şi-a trădat misiunea sau şi-a împlinit-o. Fapt este că a ascultat şi ea acelaş imbold către acţiune imediată, socială şi politică.
Aproape totalitatea personalităţilor creiatore a României moderne, şi-au consumat energia în politică. România a fost un stat creiat de „intelectuali” şi toate etapele prin care a trecut au fost soluţionate de către „intelectuali”. Se mai poate, însă, vorbi de „turnul de fildeş” în asemenea condiţii ? Toate geniile veacului trecut, au făcut cu pasiune politică: Heliade Rădulescu, Kogălniceanu, Hajdeu, Eminescu. Titu Maiorescu. Profetismul cultura! al d-lui Iorga s-a transformat repede într-un profetism social-politic. Întreaga „Gândire”, în afară de Lucian Blaga. militează pe poziţii politice. Toţi profesorii universitari de vază. toţi profesorii universitari, care au creiat o „şcoală", sunt şi oameni politici de frunte: C. Rădulescu Motru, I. Petrovici, D. Gusti, P.P. Negulescu, Nae Ionescu, etc. Pbservați că e vorba de profesori de filozofie, adică de gânditori și savanți care, prin preocupările lor și structura lorspirituală ar trebui să se afle cât mai departe de contingențele luptelor politice. În afară de d. Ovid Densuşiariu şi D. Russo, nu cred că există astăzi profesor de vază în Universitatea din București să nu facă, mai mult sau mai puțin pasionat, politică...
Acestea sunt faptele: îmbucurătoare sau triste, nu ne interesează. Îmi amintesc melancolia cu care profesorul Longinescu evoca persoana d-rului Istrati. După ce îi înşiră însuşirile pradigioase de-om de ştiinţă şi organizator, profesorul Longinescu a adaugat : l-a mâncat şi pe el politica...
Nu cred că există ţară din lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii. Fiecare om mare din tara aceasta a luat „atitudine”, a ascultat, de anumiţi domni şi a urât pe alții. La noi nici nu se poate vorbi de o „trădare a clericilor” [Julien Benda], căci nu avem ce trăda. Odată cu maturitatea, oamenii noștri de seamă încep a face politică. „Pentru binele ţării”. „Pentru luminarea masselor”. „Petru ridicarea poporului”. Aşi vrea să aud de un mare savant român care nu e înscris în vreun partid politic, aşa cum se întâmplă în alte ţări europene.
Generație după generaţie, „intelectualii” au fost totuşi mai .puțin respectați în conducerea partidelor politice. Titu Maiorescu făcea ce voia şi făcea bine. În zilele noastre, nu că profesorul Rădulkescu-Motru are un cuvânt hotărâtor în partidul d-sale.
Politica, a încăput tot mai mult pe mâna „specialiştilor”. Nici N. Iorga, nici Rădulescu-Motru n-au putut creia o politică culturală, deşi d. Iorga a fost chiar preşedinte de Consiliu. Asta dovedeşte cât de mult sunt ascultaţi. Asta, dovedeşte, mai ales, cât câştigă ţara de pe urma sacrificiului lor, a „trădării” lor.
Politica o fac tot mărunţeii şi milionarii, iar „intelectualii” au numai iluzia că „activează”. Nu şi-a pus nimeni întrebarea cât a pierdut România din cauza atâtor „sacrificii”? Ce energii colosale s-au cheltuit în van, ce personalităţi creiatoare s-au ratat pentru lupta politică? Şi nu înțelege nimeni ce rol minor joacă „intelectualii” în grupările politice. De astăzi?
...În loc, deci, de a plânge şi înfiera pe „intelectualii” care stau în turnul de fildeş (care sunt, Domnule, să-i admir?!), ar fi mai bine să numărăm legiunea de savanţi, de literaţi, de gânditori, măcinată zilnic în sterpe lupte politice. Operaţia aceasta, însă. nu e dispus s-o facă nimeni. Şi toată comedia turnului de fildeş e jucată pentru alte motive decât cele aparente.Căci, să fim cinştiţi, pe româneşte a sta în „turnul de fildeş” nu înseamnă a duce o viaţă extra-temporală — ci pur şi simplu a nu milita într-un anumit partid. Nu eşti cu mine. eşti deci în „turnul de fildeș”. Vii la mine, salvezi naţiunea sau umanitatea suferindă.
MIRCEA ELIADE
Acest text poate fi interpretat ca o replică la adresa acelora care — din interiorul unor formațiuni politice sau din perspectiva unor comunități etnice – exercitau presiuni asupra intelectualilor solicitându-le angajarea, militantismul, comunist, legionar, național-sionist, pe care Mircea Eliade, cu un alt program profesional și existențial, îl refuzase în tinerețe și finalmente îl va refuza toată viața. Să comparăm cursul vieții sale cu acela al altor exilați români și vom pricepe de ce acuzele de legionarism, de fascism care i-au fost aduse, dintre contemporanii săi la tinerețe, de stânga comunistă pseudo-intelectuală de genul Lucrețiu Pătrășcanu, Miron Constantinescu, Miron Radu Paraschivescu, sau, dintre contemporanii săi la bătrânețe, de stângiștii pseudo-intelectuali de tipul lui Norman Manea, Florin Țurcanu, Alexandra Lavastine-Laignel sau Dubuisson, cad alături de subiect, sunt lipsite de argumente temeinice și forțează interpretarea unui destin care nu s-a construit în jurul unui angajament politic ci doar pe temeiul unui angajament etic, existențial și științific. Eliade putea fi legionar sau comunist, ca unii dintre confrații săi de generație. Dar nu a vrut să fie nici una, nici alta, niciodată. Sunt zeci de probe în acest sens, ce pot fi culese din toată publicistica lui. A extrage cîteva fraze scrise într-un context precis și ale opune unei atitudini de viață care nu s-a modificat prin angajamente politice, considerate dăunătoare intelectualului, este o manevră dilatorie de prost gust.Pseudo-intelectualii au un defect major, care îi împiedică să fie intelectuali, inadecvarea la obiect, folosirea unor criterii de analiză exterioare, determinate de propriile lor opțiuni etice, estetice, politice sau etnice, altele decât științifice, altele adică decât logice și intelectuale.
Dan Culcer
Comentarii
Trimiteți un comentariu