Urechile lui Midas sau adevărurile îngropate

Urechile lui Midas sau adevărurile îngropate în haznaua Internetului

Forumurile, comentariile siturilor, blogurile au devenit zidurile plângerii, divanul psihanaliștilor, Internetul - groapa săpată unde se spun adevăruri, se scuipă adevărurile și se acoperă cu pământ, dar peste groapă nu mai cresc și nu mai foșnesc trestiile sau buruienile, ierburile care să dezvălui tuturor secretul.

Regele are urechi de măgar, democrația din România este o parodie, Cleptocrația este numele ei adevărat, capitalismul este de o violență fără control, guvernanții României slujesc interese străine și  mai ales interesele lor personale, nu cele ale comunității, au îndatorat țara prost guvernată peste orice limită. Interesle comunității sunt interese priritare pe care nu le-a definit niciodată nimeni corect și limpede în ultimele șase decenii, nici comuniștii, nici legionarii, nici democrații, nici cleptocrații.

Intelectualii de frunte autoproclamați sau care s-au declarat fruntea între ei, prin troc, sunt bine hrăniți ca «boierii minții.» Toți s-au îngrășat sau îngroșat, au îmbătrânit în rele, fac comentarii în cerc închis sau la ore la care nu-i ascultă nimeni, pe cacanalele unor televiziuni care sunt doar surse de violență stupidă și metoda unui meșteșug de tâmpenie, ca și în Occident, cu aceleași telenovele, seriale și jocuri pentru debili mintali.

Bogătanii României sunt mârlani, agramați, vânduți sau gata să ne vândă. Nu mai există fruntași ai țării iar cei care au fost creditați ca fiind reprezentativi au renunțat demult să mai critice regimul iar, când o fac, o fac cu grijă, să nu supere pe nimeni. De condițiile de viață ale muncitorilor cu sapa sau cu mintea nu se mai ocupă nici măcar sindicatele. Iar despre pensionarii săraci nu se mai aduce vorba, că tot sunt pe moarte, fără medicamente și fără copii care să le fi în preajmă, acum plecați la cules pietre prin deșerturi.

Puțini dintre cei adevărați, dintre cei ce vor bine majorității se văd uneori la televiziune, vorbesc la radio, ei nu sunt în Parlament, nu scriu în ziare și nu ies în stradă de jenă, de frică sau din lipsă de speranță. Prostul gust, mitocănia au câștigat. Naționalismul majorității e de paradă și fără vlagă. E declarat de elitele compradore, colaboraționiste, ca fiind un reziduu de fund de hazna. Uniformizarea mentală și slăbiciunea de șale, de coloană vertebrală pare să fi cîștigat, să ne fi învins.

Din acest moment se poate spune că e mai rău decât în decembrie 1989. Fiindcă știm că de două decenii suntem păcăliți, duși cu vorba, că nu am putut schimba cu adevărat societatea și nici pe noi nu ne-am schimbat destul. O complicitate fără limite, fără lege, fără altă finalitate decât ziua de mâine ne leagă fălcile, picioarele și pumnii.

Mai există dezlegare? Eu însumi nu sunt decât Plângocea, personaj dintr-un basm pe care nu-l va povesti nimeni.

Cu furie, Dan Culcer

«Bine că ne plângem cu toti pe forum, dar nimeni nu face nimic. Haideti fratilor in strada să le dăm pe jigodiile astea afară: daca stăm toti cu mâinile in sân rezolvarea nu va veni de nicăieri. Ce suntem acum sclavi la patroni, dar ce vom fi dupa intrarea acestui cod al muncii în vigoare, atunci ce o să mai plângem cu vorbe, nu acum. Să facem si noi o nouă revoluție și așa se împlinesc 21 de ani de la revolutia din '89.
Parlamentarii fac asa căci ne consideră proști și lași și văd că nouă ne cam place da ne considere asa.»