În acelaşi timp antibolşevic şi antiliberal

«Cât de lucidă şi de exactă a fost poziţia unui Alexandr Soljeniţîn care era în acelaşi timp antibolşevic şi antiliberal! Cât de evident este că neoliberalismul nu este decât un bolşevism care are drept scop acapararea puterii de către un mic grup şi păstrarea ei cu orice preţ! Numai când au descoperit că se pot lipsi de lozincile „umaniste“ cu care prosteau din ce în ce mai greu masele, au putut bolşevicii să devină ultraliberali – şi atunci nu le-a mai fost nici ruşine, nici frică!» (Ion Vianu)

Neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace, se intitulează articolul lui Ion Vianu din Revista 22, din care am citat mai sus. Imi amintesc cu cîtă superioritate și furie negatoare erau tratate opiniile și analizele lui Alexandr Soljeniţîn atunci când au fost ele exprimate.Chiar și acum neoliberalismul are apărători tenaci și plini de dispreț față de luciditatea echilibrată a unor gânditori dar și a unor lideri de opinie care au aceiași poziție critică, cu dublu tăiș, față de sistemele totalitare. Neoliberalismul este o formă moale de sistem totalitar. Acum se vede mai bine decât oricând că nesupunerea nu este tolerată. Cazul Ungariei, de pildă. Doar că paznicii Castelului nu au nevoie de torționari, gărzi de atac, lagăre de muncă și tribunale de excepție pentru a-și impune punctul de vedere. Dispun de capitaluri, de bănci și controlează dobânda, creditul, sursele de energie și presa internațională. Nimeni nu mișcă în front. 

Când autorul Arhipelagului a avut inițiativa de a analiza raporturile dintre ruși și evrei, eticheta infamantă de antisemit i-a fost imediat lipită pe frunte de unii comentatori evrei iar cele două volume ale unui studiu admirabil și echilibrat, trecute printre furcile caudine ale presei manipulate, au fost aproape îngropate sub un strat gros de tăceri și critici comandate. 

La o biblioteca pe care o frecventez, la un an de la apariția traducerii franceze cartea aceasta a lui Soljeniţîn nu fusese comandată, în vreme ce toate celelalte cărți ale sale se aflau în rafturi. A trebuit să intervin, ca cititor, pentru a recomanda cumpărarea. Nefiind Franța încă un stat totalitar, cartea a ajuns astfel la cititorii bibliotecii populare. Noroc cu Internetul.

Dan Culcer