Urechistul opinist Laszlo Alexandru

LA îmi dă o replică la replică. Intr-un blog al revistei Tribuna, frecventat de el și de Ovidiu Pecican. Ultimul e un istoric profesionist. NU e cazul lui LA, urechist și conformist cum e, în acest domeniu. Din fericire pentru dînsul, e expert în altele. Ba are și opiniuni remarcabil de libere, cînd iese din zona specială.
Nici eu nu sunt istoric profesionist, dar cînd am o părere pot să o susțin cu argumente și nu glumițe de genul practicat, în comentariul la comentariu, reprodus mai jos. Îi atrag atenția lui LA că știe o istorie de nivelul unui manual școlar alternativ, strict cenzurat de Comisia Wiesel.
Basarabenii ocupați de comuniști nu aveau și nu au aceiași părere despre motivația alianțelor lui Ion Antonescu, ei știu  că acesta a intrat în război pentru a-i elibera de fericirea roșie. Dacă s-ar fi născut la Chișinău, LA ar ști, și mai ales ar pricepe poate mai multă istorie, din poveștile părinților. S-ar abține de la judecăți copiate pe nemestecate din cărțile noilor săi protectori și învățători. Pe același temei, generalii români sau Mihai Rex pot fi acuzați că au ajuns în Tatra și că sunt niște criminali. Au avut norocul că au învins, alături de trupele eliberatoare, alături de eroii căzuți și cinstiți la Cluj prin monumentul tanchiștilor sovietici din spatele Catedralei Ortodoxe, din Piața mareșal Malinovski,«za svabodu i nezavisimosti Sovietskovo Soiuza.» La Cluj !

Se găsea un LA să-i facă netrebnici, inclusiv pe soldații români care au ucis pe front nemți sau unguri. Sau poate că au și fost? Ce zice conștința moralistului nostru?
«August 25, 2010
Un vulcan olog
Filed under: Laszlo Alexandru — Tags: Dan Culcer, dictator, extremism, Ion Antonescu — laszlo @ 11:19 am

Dan Culcer scapă şi el două vorbe năcăjîte despre opiniile mele. Cu cîteva luni în urmă, făceam pe acest blog un tur de orizont, în beneficiul lui Mihai Iovănel, despre situaţia politică din interbelic. Gazetarul din capitală avusese impresia că legionarii deţineau monopolul exclusiv al extremismului de dreapta. În luarea mea de cuvînt, i-am explicat că tot la extrema dreaptă vehementă erau şi cuziştii (cu toate că ei aveau un conflict acut cu legionarii – et pour cause, îşi disputau acelaşi domeniu de interese!), şi finalul domniei lui Carol al II-lea, şi guvernarea lui Antonescu. Era o teribilă concurenţă pe extrema dreaptă, în acele vremuri.

Dan Culcer nu pare să fie de acord cu mine. Asta este, nu intru în schema lui de beatificare sforăitoare a dictatorilor români din secolul XX, după şablonul “Partidul – Antonescu – România!”. Absolventul roşcovan de la Academia militară Saint Cyr trebuia neapărat prezentat mai cu patru perechi, în comparaţie cu ceilalţi criminali din trecutul istoriei româneşti. “Ion Antonescu nu putea fi aliat cu nemții și italienii decît într-un sens absolut conjunctural, ca să asigure spatele frontului României”, protestează acum nostalgicul expatriat.

Păi, nene Dane, spatele frontului e în funcţie de încotro îndrepţi faţa! De pildă, dacă ataci spre Est, spatele e – logic – la Vest. Iar dacă te duci invers, atunci totul se schimbă. Şi cînd Antonescu poartă un război de cîţiva ani, alături de nazişti şi fascişti, îşi plimbă trupele pînă hăt către Stalingrad şi extermină – în mod premeditat, ca politică de stat – populaţia civilă evreiască din Basarabia şi Bucovina care a avut ghinionul de a-i ieşi în cale, să vorbeşti de “sensuri absolut conjuncturale” frizează caraghioslîcul (pentru a recurge la eufemisme). E ca şi cum mi-ai spune: da, e adevărat că am două urechi şi două mîini, dar e o chestie conjuncturală, că dacă mă năşteam găină, nu le-aveam!
LA scrie :
«Dan Culcer tot vîră pe internet diverse pastile trăznite, sub formă de “Jurnalul unui vulcan olog”. »
Nu vîr, citez. Am dreptul să le citez. Jurnalul e pentru mine. LA nu e obligat să mă citească. Să rămînă la nivelul său de expertiză, jocurile oloage de cuvinte.